Redeschiderea operaţiunilor în Portul Odesa, impact negativ asupra traficului feroviar de marfă

I.Ghe.
Companii / 10 iulie

Redeschiderea operaţiunilor în Portul Odesa, impact negativ asupra traficului feroviar de marfă

Traficul feroviar de marfă dinspre Ucraina spre Portul Constanţa a scăzut în primele cinci luni ale anului 2024 cu 44% comparativ cu anul trecut, arată clubferoviar.ro, care citează un reprezentat al unei companii de transport feroviar de marfă.

Potrivit sursei citate, angajatul companiei respective a spus: "În primele 4-5 luni ale anului, traficul dinspre Ucraina spre Portul Constanţa a scăzut la 44% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Traficul care a fost în anul izbucnirii războiului nu cred că o să mai fie. În februarie (2022 - n.red.) a izbucnit conflictul, în martie-aprilie a fost un trafic ce nu-l puteam prelua. Acum a fost zero faţă de atunci. Atunci se făcea un tren pe zi, acum au fost luni întregi în care nu s-a transportat nimic".

Reducerea drastică a traficului feroviar pe traseul respectiv, are loc după ce ţara noastră a făcut investiţii uriaşe, finanţate din fonduri europene şi de la bugetul de stat în Portul Constanţa, iar o explicaţie a situaţie actuale este redeschiderea portului ucrainean Odesa.

Sursa citată arată că scăderea traficului ferioviar de marfă înspre şi dinspre Ucraina nu înseamnă că rutele de transport prin România devin neinteresante, mai ales că cerealele de provenienţă din nord-vestul Ucrainei pot fi transportate în continuare avantajos prin ţara noastră, prin Portul Constanţa, iar investiţiile făcute vor fi utile şi în fluidizarea traficului de cereale din România. Specialiştii arată că este puţin probabil ca Rusia să renunţe la o eventuală blocadă aplicată portului Odesa şi la controlul zonei, ceea ce înseamnă că ruta feroviară prin Republica Moldova şi România trebuie menţinută strategic ca rută de rezervă.

Situaţia din România se reflectă şi peste Prut, Republica Moldova înregistrând o reducere semnificativă a cantităţii de mărfuri exportate de Ucraina pe calea ferată, arată sursa citată, care menţionează site-ul noi.md.

Potrivit informaţiilor oferite de site-ul respectiv, Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, a declarat: "Ucraina trecuse pe cale ferată parţial, dar din momentul când s-a deschis portul Odesa şi celelalte porturi ale ei, tranzitarea Republicii Moldova s-a redus la maximum. Adică, practic, (n.red. - transportul feroviar al mărfurilor ucrainene) era o sursă de venit pentru Căile Ferate din Moldova, destul de importantă şi, din păcate, s-a redus aproape în totalitate".

Potrivit surselor citate, transportul feroviar de mărfuri dinspre Ucraina spre Republica Moldova reprezenta 95% din veniturile operaţionale ale Căilor Ferate din Moldova, transport ce s-a redus drastic după ce în toamna anului trecut tranzitul de cereale a dispărut după redeschiderea Portului Odesa.

Amintim că luna trecută Grampet Group a inaugurat la Dorneşti un hub feroviar pentru transbordarea cerealelor ucrainene. În urma unei investiţii de 10 milioane euro, prin hub-ul respectiv ar urma să fie transbordate şi transportate anual către Portul Constanţa aproximativ 3 milioane tone cereale ucrainene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb