Repetenţi la şcoală şi premianţi la şcoala vieţii

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 21 octombrie 2022

Cornel Codiţă

Tot căutînd rădăcinile slăbirii şi decăderii acentuate a democraţiilor în vremurile postmodernităţii, am dat peste o sursă care a scăpat în mare parte atît teoriei, cît şi analizelor aplicate. Un rău a cărui sămînţă a fost pusă, încă dintru începuturi, în pămîntul din care s-a hrănit experimentul democratic, definitoriu pentru cultura politică a Occidentului. Este vorba despre relaţia democraţiei cu meritocraţia. Două noţiuni aflate în raporturi care seamănă leit cu cele dintre apă şi untdelemn. Par să fie compatibile, dar nu se pot combina. Dacă agiţi bine recipientul în care au fost puse împreună, moleculele celor două lichide urmează traiectorii aleatorii şi, pentru scurtă vreme, dau iluzia unui amestec. După care, fug repede unele de altele şi se regrupează în două mase distincte, juxtapuse, care mai au în comun doar o foarte subţire peliculă de contact. Aspectul democraţiei moderne, la care ne referim aici, este acela al recrutării, formării, ascensiunii şi utilizării elitelor politice. Acele grupuri mai mult decît restrînse în raport nu doar cu populaţia totală sau cu populaţia alegătorilor, ci chiar cu baza partidelor şi a formaţiunilor participante la competiţia electorală. Acel grup minuscul de oameni, cinci-zece, care ajung să decidă în fiecare moment critic soarta a milioane, ba chiar a miliarde de oameni.

De principiu, "democraţia în stare pură" nu are nevoie de elite. Pentru exercitarea funcţiilor de guvernare, oricare dintre cetăţeni este eligibil, prin definiţie, la fel de îndreptăţit şi de nimerit să exercite una dintre aceste funcţii, la fel ca oricare altul. Această premisă este însă "o broască rîioasă" greu de înghiţit pentru orice raţionalist. De îndată ce întorci faţa către realitate, se vede cît de colo că nu are nici o bază. Mai rău, aşa cum ne-a arătat Aristofan în satirica lui comedie "Broaştele" şi după cum au susţinut cu bun temei mai toţi criticii antici ai democraţiei, un sistem politic bazat pe o asemenea premisă este predestinat corupţiei, ineficienţei şi în ultimă instanţă falimentului. Interesul public nu va fi servit niciodată cum trebuie. Cel mai adesea, deloc! Democraţiile moderne sunt cele care au încercat să remedieze acest neajuns, de netăgăduit, al democraţiei originare. Chiar dacă toţi cetăţenii sunt eligibili pentru cele mai înalte poziţii de decizie din instituţiile guvernării publice, nu toţi ajung să parcurgă "traseul critic". Dimpotrivă, el este rezervat unui grup restrîns de oameni, grup care devine ulterior încă şi mai restrîns: cei care au dezvoltat o relaţie "ocupaţional-profesională" stabilă şi permanentă cu politica. Politicienii "de profesie"! Pe parcursul formării lor educaţional-profesionale, dar mai ales al exercitării diferitelor funcţii publice pe diferite trepte de complexitate, se presupune, ei acumulează cunoştinţele, deprinderile şi calităţile necesare pentru a deveni decidenţi calificaţi, la cel mai înalt nivel, în domeniile critice ale societăţii şi, în egală măsură, "buni manageri de macro proiecte" capabili ca, odată formulată decizia, să ducă la bun sfîrşit implementarea ei. Mai există un motiv, la fel de important, pentru care democraţiile moderne au preferat să promoveze credinţa difuză, un fel de ideologie implicită, potrivit căreia formarea şi accesul elitelor (doar al elitelor!) la funcţiile înalte de decizie este un fapt benefic şi în bună măsură de neocolit, chiar dacă contravine "teoretic" ideii fundamentale, aceea a egalităţii netulburate de nici o discriminare între cetăţeni, cînd vine vorba despre eligibilitatea şi şansa lor de a exercita funcţii publice de guvernare: deficitul structural de legitimitate. Vedeţi, dumneavoastră, în toate formele nedemocratice de guvernare, inclusiv societăţile feudale clasice, respectiv cele feudal-precapitaliste care, istoric, preced democraţiile moderne, legitimitatea guvernării derivă direct şi tare dintr-un criteriu mai clar ca lumina zilei: apartenenţa la grupul select al "aristocraţiei", el însuşi un derivat al grupusculului încă şi mai "select" al capetelor încoronate şi unse cu mir, precum şi al familiilor acestora. Guvernarea, dreptul de judecată, dreptul de a decide asupra vieţii şi întregului avut al oricăruia dintre supuşi, este "un drept divin". A fost încredinţat, astfel, acestor oameni şi numai lor. Cîţiva. La limită, unul singur şi de la el derivă dreptul celorlalţi. Nobilimea. De regulă, cea de sînge. Mai rar, dar nu într-atît încît să nu fie sesizabil, "nobilimea spadei" şi, încă şi mai rar dar nu lipsit de importanţă, nobilimea "funcţionarilor lui Dumnezeu", elita clericală. Democraţiile moderne, ca să îşi poată înfige rădăcinile în sol, au fost obligate să arunce peste bord structurile nobiliare şi calea de legitimare a accesului la puterea de decizie în spaţiul public prin apartenenţă la grupul "aleşilor". Operantă a devenit legitimitatea dobîndită pe calea mandatului, adică a actului democratic al desemnării cuiva într-o funcţie publică prin voinţa exercitată de alegători. O soluţie bună, doar că a fost mereu şi a rămas pînă în ziua de azi una slabă, pe de o parte prea uşor şi prea repede perisabilă, pe de altă parte, prea dificil de controlat de către cei care au dat mandatul, alegătorii. De aceea, legitimarea prin parcurgerea drumului critic de formare a elitele puterii a devenit un soi de substitut necesar şi convenabil. Un nou tip de elită înlocuia vechiul tip de elită! Apărea astfel un nou soi de "nobilime", nobilimea puterii. A puterii cîştigate la lumina, în penumbra sau chiar în umbra procedurilor democratice. Toate ar fi fost, poate, bune şi frumoase, dacă societăţile occidentale care au îmbrăţişat soluţia democratică în parcursul modernităţii lor s-ar fi ţinut de proiect. Nu s-au ţinut! Aşa se face că procesele formării, selectării şi proiectării la vîrful deciziei guvernării a noilor elite s-a transformat repede într-un joc secund al puterii, nu rareori un soi de tîrg, piaţă, talcioc cu informaţie limitată şi oligopolic structurate, teren pe care s-au desfăşurat tranzacţiile politice nu rareori frauduluase, între diferitele centre şi cercuri de putere extra-politică, vizînd să îşi pună "oamenii" în funcţiile guvernării, astfel încît să maximize accesul la oportunităţi economice şi sociale, respectiv să crească nelimitat veniturile care rezultă de aici. Aşa a început şi a crescut pînă la aspectul hipertumoral de azi vremea nulităţilor în politică, a pseudo-docţilor, a ariviştilor fără nici urmă de scrupule sau de conştiinţă, a tuturor dinu-păturicilor, caţavencilor, dandanachilor, tipăteştilor, trahanachilor, rică-venturianiştilor şi tuturor celorlalte elemente de bază ale chimiei caricaturii politice, puse în tabel cu geniu de Caragiale, acest Mendeleev al observaţiei sistematice şi sistematizării tipologice. Aşa suntem şi azi în imperiul politicii democratice, unde funcţiile cele mai importante de decizie sunt rezervate "omului nou", aceşti repetenţi la şcoală şi premianţi la şcoala vieţii. Nu o să vă mai împui capul cu tabloul politicii din România, îl aveţi în faţă zi de zi. Exemplarul meu preferat pentru studiul de caz, pe care vă invit să îl aprofundaţi singuri (tema de acasă!), este doamna von der Leyen. Acestă nouă zeiţă de tinichea a aşa zisei politici europene. O "tăntică" cu o teză de licenţă lovită pe ici pe colo prin părţile esenţiale de un plagiat recunoscut chiar de comisia universitară care l-a cercetat, dar care, în marea ei înţelepciune şi ţinînd cont de faptul că doamna respectivă era deja Ministrul Apărării din Germania (!!!) a hotărît că nu e cazul să îi retragă diploma, motivînd simplu şi "logic" că nu a existat intenţia de a induce în eroare (!!!!!!!). În rest, politic, nu ar fi fost niciodată nimic, dacă tăticul ei nu ar fi făcut parte din "înalta nobilime a puterii" în noua Germanie post-belică (prim ministru al landului Saxonia de Jos) respectiv, dacă doamna Merkel nu ar fi ţinut cu totdinadinsul să arate că nu este cîtuşi de puţin o excepţie, că "femei politice" numai bune de pus la guvernare se găsesc mai la tot pasul în societatea post-modernă. Nu contează pe ce post. Von der Leyen a fost la familie şi tineret, la muncă şi probleme sociale şi s-a mutat la apărare!!! Competenţele profesionale care o "recomandau" pentru domeniile respective sunt nişte studii eşuate de economie, după care a trecut la cele medicale, pe care le-a încheiat cu lucrarea de referinţă ciuruită de plagiat, la care tocmai ne-am referit. Asta, aşa, ca să le mai treacă românilor complexul ăsta de excepţionalism provincial: cîte bube rele, toate-n capul babei mele!!!

DIN ACEEAŞI SECŢIUNE

Editorial

Citeşte toate articolele din Editorial

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

08 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.8962
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5550
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9559
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5088
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.4827

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro