REPUBLICA MOLDOVA:  Socialiştii au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu

D.D.
Politică / 8 noiembrie 2019

Maia Sandu

Maia Sandu

Socialiştii din Republica Moldova au înaintat o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu, pe motiv că proiectul privind legea procuraturii propus de actualul guvern ar fi neconstituţional şi ar contraveni normelor internaţionale, informează Radio Chişinău şi Agora.md.

Preşedinta Parlamentului Zinaida Greceanîi i-a solicitat Comisiei juridice ca în decurs de trei zile sa examineze moţiunea şi să convoace şedinţa Biroului permanent pentru a stabili data examinării moţiunii în plenul Parlamentului.

Deputatul PSRM Vasile Bolea, care anterior declara ca formaţiunea sa ar putea accepta votarea legii respective de către Parlament, a declarat vineri că fracţiunea PSRM a decis să nu admită acest scenariu, din mai multe motive, printre care şi acela că acest proiect de lege ar fi neconstituţional.

Premierul Maia Sandu a prezentat vineri proiectul privind legea procuraturii. "Curăţarea justiţiei rămâne scopul numărul unu al activităţii noastre. Pentru asta avem nevoie de justiţie independentă, funcţională şi adevărată. Reforma justiţiei nu este moftul meu, e promisiunea pe care am făcut-o oamenilor. Oamenii cer dreptate. (...) Da, am făcut anumite compromisuri pentru obiectivul principal: o procuratură independentă. Moldova a trecut prin mai multe reforme ale justiţiei: au fost create multiple structuri care trebuiau să apere justiţia de tentative de acaparare. Funcţia de procuror a fost tranzacţionată pe sub masă de către partide. Îmi asum răspunderea politică pentru identificarea candidaţilor la funcţia de procuror general. Voi identifica şi verifica personal oameni integri', a declarat Maia Sandu în Parlament.

După ce fracţiunea socialiştilor a depus moţiunea, oameni s-au adunat lângă Parlament şi în Piaţa Adunării Naţionale pentru a cere retragerea moţiunii. Potrivit Agora.md, oamenii scandau "Jos mafia!" şi "Dodon la puşcărie!".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ... dar steluța cea de sus/oare ce-o avea de spus/socialismul spune ea/se clădește-n Țara Mea...

    1. Mai-ai-san-du-ri mult durerea ce socialismul creste-n tine ?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2575
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5996
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1398
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9839

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb