Piaţa de retail modern din România a depăşit pragul de 5 milioane de metri pătraţi în 2025, după livrări de aproximativ 190.000 mp de spaţii comerciale noi, cu 20% peste media ultimilor cinci ani, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. După un deceniu de creştere rapidă, piaţa intră în 2026 într-o etapă de consolidare, cu livrări estimate la circa 240.000 mp, se adaugă în comunicat. România rămâne însă sub media regională raportată la populaţie, ceea ce indică un potenţial suplimentar de dezvoltare, în special în oraşele regionale, subliniază sursa citată.
Conform comunicatului, printre cele mai importante livrări din 2025 se numără extinderea Mall Moldova din Iaşi, cu 59.000 mp, dezvoltat de Prime Kapital / MAS REI, şi reincluderea Agora Mall din Arad, cu 35.000 mp, după renovare. În urma recalculării stocului naţional, care a inclus şi proiecte mai vechi renovate, sursa menţionează că stocul total de retail modern a depăşit oficial 5 milioane mp.
Pe fondul inflaţiei şi al încetinirii consumului, vânzările din retailul non-alimentar au scăzut cu 3% în noiembrie 2025 faţă de aceeaşi lună din 2024, iar salariul real a scăzut cu circa 5%, potrivit comunicatului remis redacţiei. Evoluţia pieţei rămâne stabilă, iar România continuă să fie printre pieţele de top din UE ca volum al retailului, se adaugă în comunicat.
Sursa menţionată arată că în 2025, mai multe branduri noi au intrat sau s-au extins în România, printre care Sports Direct, Action şi Wendy's, iar în 2026 sunt aşteptate BIPA, Lululemon şi Mr. D.I.Y. Magazinele fizice au performat uşor mai bine decât comerţul online: vânzările non-alimentare au crescut cu 3,5% în primele 11 luni, comparativ cu un avans de 0,3% în online, conform comunicatului de presă.
Gradul de ocupare al centrelor comerciale rămâne ridicat, arată sursa precizată, iar mall-urile dominante au în continuare puţine spaţii disponibile şi liste de aşteptare pentru chiriaşi, ceea ce susţine creşterea chiriilor. Pentru 2026, livrările de spaţii comerciale noi sunt estimate la 240.000 mp, ceea ce ar putea face din acest an cel mai activ din 2011 încoace, conform comunicatului de presă.













































Opinia Cititorului