Revista Presei

10 ianuarie 2013

REVISTA PRESEI 10.01.2013

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 10 ianuarie 2013

ADEVARUL 

Un baron puternic şi discret: Mihai Stănişoară şi afacerile sale din Mehedinţi

Într-un judeţ care arareori face prima pagină a ziarelor, s-a născut şi a crescut un baron local care, în afară de discreţie, nu e cu nimic mai prejos decât omologii săi mai zgomotoşi sau mai exotici: deputatul PDL de Mehedinţi Mihai Stănişoară.

REVISTA PRESEI 09.01.2013

Willy HomnerZiarul BURSA #Revista Presei / 9 ianuarie 2013

ADEVARUL 

Analiştii economici: actualul acord cu FMI a fost un dezastru, un eşec, nu am făcut nimic din ce am declarat

Analiştii recomandă Guvernului să facă eforturi pentru a închide actualul acord cu instituţiile internaţionale în cât mai bune condiţii, indiferent dacă se va reuşi ulterior negocierea unei noi înţelegeri, care pare tot mai greu de realizat, în principal pentru că FMI şi CE au alte ţări pe listă.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 09.01.2013

V.R.Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 ianuarie 2013

FINANCIAL TIMES

Importurile americane de petrol vor scădea la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani

Importurile de petrol ale SUA vor scădea, în 2014, până la cel mai redus nivel din ultimii 25 de ani, în condiţiile în care producţia locală creşte, iar cererea sporeşte lent, conform oficialilor americani.

Administraţia pentru informare în sectorul energetic preconizează că importurile nete de combustibili lichizi, care includ ţiţeiul brut şi produsele petroliere, vor scădea la aproape 6 milioane de barili pe zi în 2014, cel mai redus nivel din 1987.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 09.01.2014

V.R.Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 ianuarie 2013

FINANCIAL TIMES

Novartis se confruntă cu o anchetă penală în Japonia

Producătorul elveţian de medicamente Novartis se confruntă cu o anchetă penală privind practicile sale de marketing în Japonia, după ce ministerul Sănătăţii din această ţară le-a cerut procurorilor să examineze felul în care compania a promovat un medicament popular pentru tratarea tensiunii arteriale.

REVISTA PRESEI INTERNAŢIONALE - 08.01.2013

V.R.Ziarul BURSA #Revista Presei / 8 ianuarie 2013

FINANCIAL TIMES

Telefoanele Galaxy au urcat profitul Samsung la un nivel record

Samsung Electronics a consemnat un nou profit record în ultimul trimestru din 2012, în baza cererii pentru modelele Galaxy. Câştigul operaţional al grupului sud-coreean a sporit cu 88%, în ritm anual, la aproape 8.800 miliarde woni (8,27 miliarde dolari).

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo