România şi Franţa cer Comisiei Europene amânarea Acordului Mercosur

I.S.
Internaţional / 14 iulie, 15:36

România şi Franţa cer Comisiei Europene amânarea Acordului Mercosur

România şi Franţa solicită Comisiei Europene amânarea aplicării Acordului Mercosur, având în vedere impactul asupra fermierilor europeni, a anunţat ministerul de resort.

În acest sens, cele două ţări au convenit asupra semnării acestei declaraţii comune, ce urmează a fi transmisă Comisiei Europene, iniţiativa fiind susţinută şi de alte state membre - Italia, Austria, Polonia şi Ungaria - care şi-au exprimat intenţia de a adera la demers.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu, a avut luni o întrevedere oficială cu Annie Genevard, ministrul francez al Agriculturii şi Securităţii Alimentare, în cadrul Consiliului AGRIFISH, pentru a discuta două teme de maximă importanţă pentru viitorul agriculturii europene: acordul de liber schimb UE-Mercosur şi viitorul Politicii Agricole Comune (PAC).

Cei doi oficiali au subliniat necesitatea unei cooperări consolidate între România şi Franţa, în contextul provocărilor comune cu care se confruntă fermierii din ambele state membre.

'În cadrul discuţiilor, ministrul Florin Barbu a propus o prorogare de cel puţin doi ani a aplicării Acordului MERCOSUR, pentru a permite statelor membre să realizeze o analiză detaliată a efectelor asupra competitivităţii agriculturii europene şi asupra siguranţei alimentare. La rândul său, ministrul francez Annie Genevard a propus iniţierea unei declaraţii comune de opoziţie faţă de forma actuală a acordului, care să reflecte preocupările legitime ale fermierilor europeni', se arată în comunicatul MADR.

În ceea ce priveşte viitorul PAC, Florin Barbu şi Annie Genevard au susţinut menţinerea unei politici agricole distincte de celelalte fonduri europene, structurată pe doi piloni clari şi beneficiind de un buget adecvat, capabil să răspundă nevoilor reale ale fermierilor europeni.

Totodată, cei doi oficiali au pledat pentru simplificarea substanţială a regulilor de implementare, astfel încât fermierii să poată accesa fondurile europene mai uşor, fără birocraţie excesivă, iar administraţiile naţionale să aibă o marjă mai mare de flexibilitate în aplicarea politicilor.

'România şi Franţa îşi reafirmă angajamentul pentru un dialog susţinut şi constructiv în sprijinul unei agriculturi europene performante, reziliente şi echitabile pentru toţi fermierii din Uniunea Europeană', au transmis reprezentanţii MADR.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb