ROXANA MÎNZATU: "România nu a dezangajat niciun euro din actualul exerciţiu financiar"

M.I.
Politică /

"România nu a dezangajat niciun euro din actualul exerciţiu financiar"

România nu a dezangajat niciun euro din actualul exerciţiu financiar, iar pentru programele operaţionale coordonate de Ministerul Fondurilor Europene ţinta de dezangajare pentru 2019 este acoperită cu declaraţii de cheltuieli transmise şi sume aflate "în casă", susţine Roxana Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene.

"Până astăzi, România nu a dezangajat niciun euro din actualul exerciţiu. Subliniez de asemenea: pentru Programele operaţionale coordonate de Ministerul pe care îl preluaţi, ţinta de dezangajare pentru 2019 este, astăzi, acoperită cu declaraţii de cheltuieli transmise şi sume aflate "în casă". Având în vedere performanţa pe care România a demonstrat-o în aceşti 2 ani şi 10 luni dar şi faptul că mai avem la dispoziţie 4 ani şi 2 luni pentru a absorbi fondurile disponibile pentru exerciţiul 2014-2020, sunt convinsă că putem asuma absorbţia 100% a banilor europeni, la finalul perioadei n+3", scrie Mînzatu, într-o scrisoare transmisă marţi la predarea mandatului de ministru al Fondurilor Europene.

Ea a scris că Guvernul PSD-ALDE a preluat, în 1 ianuarie 2017, "o Românie cu 100 milioane euro cerute la rambursare Comisiei Europene", fără autorităţi de management acreditate şi fără posibilitatea de a rambursa bani de la C.E, iar după 2 ani şi 10 luni, "Guvernul PNL preia de la PSD o Românie cu aproape 10 miliarde euro fonduri europene rambursate".

"Aceste miliarde înseamnă peste 32% rata absorbţiei FESI dar şi a şaptea sumă absolută, ca stat, contribuţie la absorbţia generală la nivelul UE. (...) Mai mult, avem asigurat un flux de plăţi care asigură atingerea de către România a unei rate de absorbţie FESI de 35% la 31 decembrie 2019 (557 milioane euro este suma estimată a fi rambursată, aferentă aplicaţiilor de plată transmise în lunile noiembrie - decembrie 2019, aceste două luni de final de an fiind, de la aderarea României la UE, lunile în care, tradiţional, se declară mare parte din cheltuielile care generează absorbţie). Guvernul PSD-ALDE a preluat în ianuarie 2017 o Românie cu rata de contractare de 5% şi, după 2 ani şi 10 luni, lasă PNL o Românie cu aproape 7200 de proiecte având contract de finanţare semnat, însemnând 93,5% rata de contractare", afirmă fostul şef de la Fonduri Europene.

Mînzatu a punctat în această scrisoare câteva elemente legate de perioada mandatului său de patru luni (iunie - noiembrie 2019) şi aproape o lună de interimat.

"Mi-am dorit să sprijin în mod special digitalizarea şi sănătatea. Este un mandat în care am semnat contracte de finanţare de peste 200 milioane euro vizând digitalizarea administraţiei şi a educaţiei (de exemplu, Sistemul integrat de management al şcolarităţii sau Biblioteca Virtuală) şi serviciile publice electronice (informatizarea eliberării actelor de identitate sau a drepturilor sociale pentru persoanele cu dizabilităţi) (POC), am accelerat masiv plăţile în cadrul POCU, am primit aprobarea Comisiei Europene pentru proiectul podului de la Brăila, am transmis aplicaţia pentru fonduri POIM pentru autostrada Sibiu - Piteşti (loturile 1, 4 şi 5) precum şi pentru spitalul regional Iaşi, am evitat, încă din octombrie 2019, prin sumele declarate şi aflate deja în "casă" dezangajarea pe programele gestionate de MFE", a precizat Mînzatu.

În opinia sa, rămân în continuare numeroase probleme şi provocări punctuale care necesită "implicare şi decizie la toate nivelurile".

"Lăsăm pregătite o serie de iniţiative care au nevoie de continuitate şi seriozitate pentru a genera impactul dorit. Lansarea apelurilor POCU România digitală - dezvoltarea competenţelor digitale, Forţa de muncă profesionalizată în turism sau măsuri de sprijin şi educaţie integrată pentru copiii cu tulburări din spectrul autism sunt posibile linii de finanţare pornite de la parteneri privaţi sau publici responsabili de aceste domenii. Acestea au avut în centru beneficiarul şi nevoia reală de asigurare a cadrului potrivit pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene disponibile în această perioadă de programare, obiective care ar trebui să se regăsească pe agenda oricărui guvern sau ministru al fondurilor europene, independent de moment sau apartenenţă politică.

Îmi doresc ca iniţiativele acestea, bazate pe aşteptări şi cerinţe, venite dinspre beneficiari publici sau privaţi, să fie continuate de dumneavoastră şi echipa dumneavoastră având în vedere interesul României care depăşeşte, sau ar trebui să depăşească, orice culoare politică", a mai scris Mînzatu.

Marcel Boloş a preluat marţi dimineaţa de la Roxana Mînzatu mandatul de ministrul al Fondurilor Europene.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. biz 2/make are ,in principiu dreptatea sa care ,de pe pozitia pe care o are nu o putem decit ,poate pe alocuri,ajusta ,oricum talentul gazetaresc incontestabil pe care il are este oarecum umbrit de enervarea excesiva si inutila.faptul ca incearca chiar voalat sa-si manifeste /uneori zgomotos/evenualele simpatii personale este deinteles nu neaparat de acceptat sau de condamnat/mcy pt gazduire

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS