Persoanele care au apelat la procedurile SAL-Fin în anul 2025 au obţinut, în plus faţă de ofertele iniţiale ale comercianţilor, aproximativ 1,2 milioane de lei, sumă care reflectă diferenţa reală dintre propunerile iniţiale şi soluţiile rezultate în urma procesului de conciliere, potrivit unui comunicat al Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Impactul acestor proceduri poate fi observat şi la nivel individual, prin valori semnificative acordate în dosare distincte, precum o despăgubire suplimentară de 669.900 de lei într-un caz de vătămare corporală, de 384.800 de lei pentru daune morale sau de 346.737 de lei reprezentând indemnizaţie pentru invaliditate permanentă totală. Aceste rezultate evidenţiază rolul concret al SAL-Fin în echilibrarea relaţiei dintre consumatori şi comercianţi din sectorul financiar non-bancar.
Interesul pentru acest mecanism a continuat să crească în 2025, când au fost înregistrate 995 de cereri de conciliere, cu aproximativ 31% mai multe decât în anul anterior. Dintre acestea, 510 cereri au fost acceptate, fiind îndeplinite condiţiile de eligibilitate, iar 396 au fost finalizate. Celelalte cereri au fost respinse în principal din cauza lipsei eligibilităţii, fie pentru că au fost formulate împotriva unor entităţi nesupravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie din cauza documentaţiei incomplete sau a altor motive procedurale.
„Rezultatele înregistrate de SAL-Fin în 2025 confirmă utilitatea unui mecanism modern, care aduce valoare concretă consumatorilor şi contribuie la consolidarea încrederii în pieţele financiare non-bancare. Sumele suplimentare obţinute reflectă eficienţa procesului de conciliere şi capacitatea acestuia de a genera soluţii echilibrate, într-un cadru transparent, gratuit şi rapid. La zece ani de activitate, SAL-Fin se conturează ca un instrument matur, aliniat standardelor europene, care completează în mod eficient mecanismele clasice de protecţie a consumatorilor”, a declarat Prim-vicepreşedintele ASF, domnul Gabriel-Ioan Avrămescu.
În ceea ce priveşte modul de soluţionare, cei mai mulţi dintre consumatori au optat pentru procedura de impunere a unei soluţii (81%), în timp ce o proporţie mai redusă (19%) a ales procedura de propunere a unei soluţii. În ambele cazuri, peste 90% dintre proceduri s-au desfăşurat online, ceea ce indică un grad ridicat de accesibilitate şi eficienţă operaţională.
Durata medie de soluţionare a fost de aproximativ 30 de zile pentru procedura de propunere a unei soluţii şi de 53 de zile pentru procedura de impunere a unei soluţii. Soluţiile adoptate au fost acceptate de părţi în proporţie de aproximativ 90%, ceea ce reflectă funcţionalitatea mecanismului.
Anul 2026 marchează împlinirea a 10 ani de activitate SAL-Fin. În acest interval, au fost înregistrate aproximativ 8.000 de cereri de soluţionare, iar consumatorii au obţinut în total aproximativ 21 de milioane de lei în plus faţă de ofertele iniţiale ale comercianţilor.
Astăzi, SAL-FIN este un model de succes în implementarea conceptelor europene şi a bunelor practici, atât în procesul de educare a comercianţilor, cât şi pentru protecţia consumatorilor, fiind singura entitate de soluţionare alternativă a litigiilor din România acceptată de Comisia Europeană pentru a se alătura reţelei europene de profit FIN-NET.
SAL-Fin este entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor din România în domeniile supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (piaţa pensiilor private, piaţa asigurărilor, piaţa de capital), oferind consumatorilor posibilitatea de a rezolva extrajudiciar litigiile într-un cadru independent, imparţial şi transparent, prin proceduri gratuite, adaptate nevoilor actuale ale pieţei. SAL-Fin face parte din reţeaua FIN-NET, ceea ce permite cooperarea directă cu entităţi similare din Uniunea Europeană şi accesul la schimburi de bune practici.






















































Opinia Cititorului