Guvernul Bolojan se confruntă cu un nou scandal legat de unul dintre membrii săi, după ce ieri Radu Marinescu, ministrul Justiţiei, a fost acuzat într-un articol de presă de faptul că a plagiat la întocmirea tezei sale de doctorat. Cazul Marinescu vine după ce Ionuţ Moşteanu a fost nevoit să demisioneze în 28 noiembrie din funcţia de ministru al Apărării Naţionale, după controversele legate de diploma sa de licenţă.
Controversa privind teza de doctorat a lui Radu Marinescu vine la doar o lună după cazul Lia Savonea, preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Apel Bucureşti, dezvăluit de Recorder în documentarul „Justiţia coruptă” şi la câteva zile după ce ministrul Justiţiei a declanşat procedura de selecţie pentru noii şefi ai DNA, Parchetului General şi DIICOT.
Potrivit analizei realizate de Emilia Şercan şi publicată de Pressone, Radu Marinescu ar fi copiat aproximativ 140 de pagini din totalul de 247 ale lucrării sale de doctorat, susţinută în 2009 la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Craiova, sub coordonarea profesorului Ion Dogaru. Investigaţia indică preluări extinse, inclusiv din „Cuvântul înainte al tezei”, fără ghilimele şi fără indicarea sursei, unele segmente de text întinzându-se pe până la 25 de pagini consecutive. Cea mai mare parte a conţinutului considerat plagiat ar proveni din trei lucrări publicate anterior, dintre care una nu ar fi fost citată deloc şi nici inclusă în bibliografie.
În replică, ministrul Justiţiei a respins acuzaţiile. Într-o declaraţie pentru PressOne, Radu Marinescu a afirmat: „Eu nu consider că am plagiat. Asta pot să vă spun”. El a susţinut că teza a fost elaborată „în conformitate cu normele timpului şi sub coordonarea unui profesor academician reputat”. Ulterior, într-o postare amplă pe pagina sa de Facebook, ministrul Radu Marinescu a pus sub semnul întrebării momentul apariţiei investigaţiei, întrebând retoric: „De ce acum? De ce eu?”. El a calificat articolul drept „defăimător şi plin de contradicţii” şi a afirmat că nu a încălcat standardele academice în vigoare la momentul redactării lucrării.
Ministrul Justiţiei a subliniat parcursul său profesional, arătând că a absolvit Facultatea de Drept din Craiova ca şef de promoţie, a profesat timp de 30 de ani ca avocat şi a activat inclusiv în structuri internaţionale ale profesiei. În ceea ce priveşte doctoratul, Radu Marinescu a susţinut că acesta a fost evaluat de comisia de doctorat şi de CNATDCU, „fără a mi se semnala vreo neconformitate”. De asemenea, el a afirmat că doctoratul nu i-a adus beneficii în carieră şi a precizat că nu deţine o catedră universitară, fiind doar cadru didactic asociat.
PressOne arată însă că, în 2009, normele academice şi legislaţia impuneau explicit marcarea textelor preluate din alte lucrări prin ghilimele şi indicarea autorului, contrar afirmaţiilor privind o presupusă „lipsă a normelor”. Investigaţia mai menţionează că anumite pasaje ar fi fost copiate inclusiv din lucrări semnate de coordonatorul de doctorat şi de alţi profesori care au deţinut funcţii de conducere în cadrul facultăţii.
Pe fondul acestui scandal, Partidul Social Democrat a anunţat public că îl susţine pe ministrul Justiţiei. Într-un comunicat de presă emis ieri, PSD afirmă că „îl susţine fără rezerve pe ministrul Justiţiei Radu Marinescu” şi denunţă „tentativa de subminare a procedurilor legale privind numirea şefilor parchetelor”. Potrivit partidului, acuzaţiile ar reprezenta „un atac politic menit să determine înlăturarea ministrului”, momentul apariţiei lor fiind pus în legătură directă cu declanşarea procedurilor de numire a procurorilor-şefi.
PSD susţine, totodată, că ministrul „nu se află deloc în situaţia altor demnitari vizaţi de învinuiri asemănătoare”, arătând că lucrarea sa de doctorat „a fost deja validată de Comisia de doctorat şi CNATDCU, care au considerat că textul a respectat normele academice şi legislaţia în vigoare la acel moment”. În comunicat se mai afirmă că „nu poţi acuza pe cineva că a încălcat o lege care nu era în vigoare la acel moment” şi că verdictul asupra integrităţii academice nu poate fi dat de o persoană sau de presă, ci de instituţiile abilitate ale statului.
Cazul Radu Marinescu redeschide o temă recurentă în spaţiul public românesc: relaţia dintre politică, mediul academic şi justiţie, precum şi modul în care sunt gestionate acuzaţiile de plagiat la nivel înalt. După scandalul recent care a vizat conducerea Înaltei Curţi, noua controversă amplifică presiunea asupra sistemului judiciar şi ridică din nou întrebări despre standardele de integritate ale celor care ocupă funcţii-cheie în stat, într-un moment decisiv pentru numirile din vârful parchetelor.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 07:59)
Radu Marinescu ia în calcul un proces în care să-și „apere dreptul la reputație”,
hahaha, cine sa te apare ba, smechere, busuioc, lia?
ba psd, nu mai imprastia rahatul ca hipopotamii, trimite prostul acasa si pune unu mai destept nu sluga fara vlaga si inchide subiectul.
ce va mai place sa fiti prosti, de unde atata idiotenie nu stim?
cautati de aia fara doctorate.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 13:12)
Bai desteptii din PSD , cu sau fara ghilimele , cand jumate dintr-o lucrare de doctorat , lucrare de licenta sau orice lucrare stiintifica este munca altor autori se cheama PLAGIAT ; care mai este contributia ta daca tu ai COPIAT , cuvant cu cuvant? Una este sa citezi , sa te raportezi la alte opinii , si alta sa copiezi cu nesimtire ; in orice facultate din tara asta erai exmatriculat - cel putin asa era odata.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 13:28)
hotia, lipsa de caracter ,abuzul de putere si influenta aduc in functii inalte acesti impostori.
Unica decizie corecta : afaraaaa ! out ! du-te, vezi-ti de viata !
4. CNATDCU n-a cumparat software-ul
(mesaj trimis de Dan_Bruma în data de 13.01.2026, 15:47)
CNATDCU n-a cumparat software-ul care teseteaza testele pentru a depista plagiatele. E chestie de buget si nicidecum de corectitudine academica. E strict necesar ca Bolo sa mai lanseze o transa de taxe pentru a cumpara acest software.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 15:55)
Haoleo, mămică, matale ești hoțul care conduce Ministerul Justiției ? Păi, e bine bre, că cine nu fură e prost !
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 16:03)
Apărați hoția , optimizati-o ! Fiți mândri că de 35 de ani stăpâniți aceasta artă !
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 16:09)
Hoția știință sau artă ? Oricum ar fi este exceptională pentru că aduce mari beneficii acelora care o practică.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 18:08)
Hotul pus paza la bani , hotul pus sa conducă justiția. In orice tara civilizată, un om cu demnitate și-ar fi dat demisia de rușine.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 21:18)
Nicusor de ce nu-și da demisia și bolojan are are probleme cu studie,de usr isti nu mai discutam ,asa ca demisia mafiotilor
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 21:47)
Nu-ți dă demisia Radu Marinescu, ar fi păcat .Mai ai frați pe-acasă ? Baga-i in guvern !
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.01.2026, 22:39)
Radu Marinescu va fi avansat .Cel puțin la CCR.
Să faci un plagiat nu este usor, trebuie sa alegi lucrările din care sa preiei bucăți .
Cei care obțin doctoratul cinstit sunt niste dobitoci.