Semnal: Rusia închide Institutul Timpului, sfârşitul oficial al cercetărilor despre teleportare

Institutul de Cercetare a Naturii Timpului, afiliat Universităţii de Stat din Moscova, şi-a încetat oficial activitatea, potrivit postului RTVI, citat de agenţia EFE. Înfiinţat în 1999 de biofizicianul Alexandr Levici, institutul s-a dedicat timp de peste 25 de ani explorării unor teme care ţin de graniţele ştiinţei - sau, pentru mulţi, ale ştiinţifico-fantasticului: mecanica cuantică cauzală, posibilitatea de a obţine informaţii din viitor, teleportarea şi chiar construcţia unei „maşini a timpului”.

• Timpul şi ştiinţa, între speculaţie şi experiment

Chiar dacă temele abordate au părut adesea mai degrabă inspirate din literatura SF decât din rigurozitatea ştiinţifică, institutul a reuşit să organizeze aproape 900 de seminarii, atrăgând atenţia unui public restrâns, dar pasionat. Subiecte precum „teleportarea în timp şi spaţiu” sau „interacţiunea dintre timp şi conştiinţă” au fost frecvent dezbătute, deşi cercetările nu au produs rezultate recunoscute de comunitatea ştiinţifică internaţională.

• Sfârşitul unei ere marginale

Site-ul institutului a fost actualizat pentru ultima dată pe 3 august, iar în prezent nu mai este accesibil. Potrivit sursei citate, închiderea vine într-un context în care cercetarea ştiinţifică din Rusia se reorientează spre domenii mai pragmatice, mai ales în actualul climat geopolitic tensionat şi cu o presiune sporită asupra resurselor publice.

• Un simbol al visului de a depăşi barierele realităţii

Institutul Timpului a rămas un reper marginal, dar emblematic, pentru aspiraţia - uneori naivă, alteori revoluţionară - de a transcende limitele fizicii cunoscute. Închiderea sa nu semnalează doar o restructurare instituţională, ci şi o retragere simbolică dintr-o zonă a cercetării în care curiozitatea se ciocneşte constant de limitele a ceea ce poate fi demonstrat.

Deşi proiectele şi teoriile dezvoltate în cadrul institutului nu au produs progrese concrete în domeniul teleportării sau al manipulării timpului, moştenirea sa constă poate în libertatea intelectuală de a pune întrebări radicale, oricât de improbabile ar părea răspunsurile. Într-o epocă a tehnologiei şi a datelor, în care totul pare cuantificabil, dispariţia unei instituţii care visa imposibilul lasă loc pentru o întrebare simplă: fără vis, cum mai evoluează ştiinţa? Viitorul o va arăta!