Specialiştii UBB: Măsurile de austeritate evită o criză de finanţare a datoriei publice, dar ţara noastră rămâne vulnerabilă

Măsurile de austeritate anunţate recent de Guvern reprezintă o povară pentru populaţie şi au generat valuri de proteste, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Totuşi, scenariul alternativ, pe care România l-a evitat tocmai prin luarea acestor decizii, ar fi fost o criză majoră de finanţare a datoriei publice, consideră specialiştii Romanian Economic Monitor (RoEM) UBB-FSEGA, proiect de cercetare al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca.

„O criză de finanţare a datoriei publice ar fi dus la pierderea încrederii creditorilor externi în capacitatea sau disponibilitatea guvernului de a-şi gestiona obligaţiile şi, în final, la refuzul acestora de a mai susţine deficitele bugetare. Datoria publică a României a ajuns la aproximativ 55% din PIB în 2024, o creştere de 20 de puncte procentuale faţă de 2018, iar deficitul bugetar a depăşit 8,6% anul trecut. Menţinerea unui deficit de această dimensiune ar conduce, în aproximativ 5-6 ani, la depăşirea nivelului de 100% din PIB în ceea ce priveşte datoria publică. Deşi există state unde nivelul datoriei depăşeşte cu mult acest prag, fără a declanşa imediat o criză de finanţare - precum Italia, care în 2024 avea o datorie de 135% din PIB -, este puţin probabil ca România să fie capabilă politic şi economic să susţină o datorie semnificativ mai mare decât cea din prezent”, explică Levente Szasz, prorector al UBB Cluj-Napoca, coordonatorul echipei RoEM UBB-FSEGA.

De fapt, spun economiştii RoEM UBB-FSEGA, analizele economice arată că, în cazul ţărilor cu venit mediu, precum România, peste jumătate dintre situaţiile de intrare în incapacitate de plată apar atunci când datoria externă se situează sub pragul de 60% din PIB. Sustenabilitatea datoriilor publice ale unui stat depinde nu doar de capacitatea sa economică, ci şi de soliditatea instituţiilor publice şi politice. Atunci când rambursarea datoriilor devine excesiv de costisitoare, atât economic, cât şi politic, situaţie tot mai probabilă pe măsură ce nivelul îndatorării creşte, un guvern poate decide să declare incapacitate de plată şi să iniţieze negocieri cu creditorii statului pentru reducerea parţială a datoriilor financiare.

„Creditorii externi, odată ce şi-au pierdut încrederea în abilitatea sau voinţa guvernului de a finanţa datoria publică, pot refuza la rândul lor finanţarea deficitelor bugetare şi pot vinde titlurile de stat deţinute de ei pe pieţele secundare. Acest scenariu poate avea trei consecinţe principale: obligatia guvernului de a lua măsuri de austeritate şi mai severe, scăderea preţurilor titlurilor de stat şi reducerea volumului investiţiilor directe”, spune Marko Balazs, cercetător, membru al echipei RoEM UBB-FSEGA.

Conform sursei, în primul rând, explică specialiştii RoEM UBB-FSEGA, guvernul ar fi obligat să reducă drastic cheltuielile şi/sau să majoreze veniturile, prin măsuri de austeritate şi mai dure decât cele deja implementate. Aceasta ar genera o scădere masivă a cererii pe pieţele domestice, ceea ce ar împinge economia într-o recesiune economică adâncă şi de lungă durată.

„În prezent, datorită măsurilor fiscale introduse în România, pieţele financiare par a fi dispuse să finanţeze un deficit de peste 7-8% din PIB în 2025, cu condiţia implicită ca acesta să scadă treptat în viitor. În lipsa acestei încrederi, oprirea bruscă a creditării de această amploare ar avea efecte economice catastrofale”, spune Levente Szasz.

În al doilea rând, scăderea preţului titlurilor de stat, o consecinţă directă a pierderii încrederii pe pieţele financiare, ar slăbi semnificativ sectorul bancar din România. Datoria publică este o componentă importantă a activelor bancare din România, iar dacă aceasta se depreciază, creşte riscul de insolvenţă şi de declanşare a unei crize bancare. O asemenea criză financiară internă ar afecta puternic economia reală şi, spun economiştii RoEM UBB-FSEGA, ar pune o presiune mare asupra unui guvern cu resurse economice limitate.

În al treilea rând, volatilitatea economică şi financiară ridicată poate determina reducerea volumului de investiţii străine directe (ISD), ceea ce, explică economiştii RoEM UBB-FSEGA, reduce potenţialul de creştere economică pe termen mediu şi lung. Slăbirea relaţiilor economice cu ţările partenere poate diminua transferul de capital şi de tehnologie, ceea ce îngreunează posibilităţile de revenire dintr-o criză economică.

Potrivit comunicatului, un exemplu pertinent în acest sens este Grecia, un alt stat membru al Uniunii Europene care a trecut printr-o criză a datoriei extrem de severă. După ce guvernul grec a dezvăluit că a publicat cifre false prin subestimarea datoriei publice, care, în 2009, era de aproximativ 130% din PIB, investitorii străini au început să părăsească ţara, iar Grecia a avut nevoie de asistenţă financiară, împrumutându-se de la FMI şi de la partenerii săi europeni. Mai mult, în urma tratativelor dintre guvernul Greciei şi creditorii săi, valoarea datoriei publice deţinute de băncile private a fost redusă cu 50% în 2011, ceea ce a afectat grav expunerea băncilor. Concomitent cu aceste măsuri de urgenţă, guvernul a fost nevoit să introducă măsuri de austeritate extreme: între anii 2009 şi 2018, TVA-ul, impozitul pe venit, accizele şi taxele pe proprietate au fost majorate de mai multe ori, iar cheltuielile statului au fost reduse cu aproximativ 30% (-38 de miliarde de euro), între 2009 şi 2014. De asemenea, băncile din Grecia au trecut printr-un episod de stres financiar intens, agravând criza economică, iar sectorul bancar a avut nevoie de repetate runde de consolidare şi recapitalizare pentru a supravieţui în această perioadă.

„Consecinţa acestor evenimente a fost o criză umanitară şi economică severă: PIB-ul Greciei a trecut printr-o contracţie de aproximativ 25% între 2009 şi 2012, iar revenirea a fost extrem de lentă, indicatorul fiind şi astăzi cu peste 10% sub nivelul din 2009. Cheltuielile gospodăriilor pe consum au scăzut cu 30% între 2010 şi 2015, iar rata şomajului a crescut de la 9,7% în 2009 la 27,6% în 2013. Deşi România a început adoptarea măsurilor de austeritate înainte să ajungă la punctul critic unde se afla Grecia în 2009, neavând până acum nevoie de asistenţă financiară externă, evitarea unui scenariu similar necesită politici fiscale responsabile în continuare şi în anii viitori”, explică Marko Balazs.

În ţara noastră, semnele riscului unei crize de finanţare a datoriei publice au devenit tot mai clare pe parcursul anului 2024. După ce dobânda titlurilor de stat pe termen lung (10 ani) a crescut de la 3%, în 2021, la 7%, în octombrie 2024, reflectând atât creşterea nesustenabilă a deficitului bugetar, cât şi politica monetară mai strictă, acesta a trecut printr-o perioadă de volatilitate ridicată după alegerile electorale de la finalul anului 2024, atingând chiar 8,5%, în timpul alegerilor prezidenţiale din 2025. Deşi după stabilizarea politică s-a produs o oarecare normalizare, volatilitatea devenind una mai redusă, dobânda se menţine în continuare la un nivel ridicat, de peste 7%. Această situaţie înseamnă că statul se împrumută pe termen lung - fapt esenţial din perspectiva investiţiilor şi a creşterii economice - cu costuri ridicate, iar restabilirea echilibrului bugetar rămâne esenţială pentru a avea acces la împrumuturi mai ieftine, arată analiştii RoEM-UBB FSEGA.

Potrivit sursei, de asemenea, preţul asigurării împotriva incapacităţii de plată a statului (Credit Default Swap, CDS) a crescut cu aproximativ 60% între 2019 şi 2024, odată cu înrăutăţirea problemelor bugetare structurale. Mai mult, între octombrie 2024 şi mai 2025, acesta a crescut brusc cu aproximativ 50%, reflectând volatilitatea situaţiei politice. Potrivit economiştilor RoEM UBB-FSEGA, această creştere reflectă, de fapt, probabilitatea mai mare pe care pieţele financiare o asociau riscului de încetare a plăţilor de către stat.

„După alegerile din 2025 însă, preţurile CDS au coborât aproape de nivelul din octombrie 2024, ceea ce indică o oarecare revenire, fiind însă în continuare la un risc mai ridicat decât în 2019. Deşi astăzi creditorii externi au mai multă încredere în guvern şi în faptul că acesta va fi capabil în continuare să-şi remburseze datoriile, încrederea pe termen lung poate fi menţinută doar prin aplicarea unor politici fiscale responsabile şi cu o implementare credibilă, consecventă şi, în contextul dat, cât se poate de justă a măsurilor fiscale anunţate”, explică Levente Szasz.