Anticorupţie

10 august 2014

Bunea Stancu a fost pus în arest la domiciliu

E.D.Anticorupţie / 9 august 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, reţinut de procurori în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, fiind vizate licitaţii pentru contracte pe bani publici, a fost arestat la domiciliu, ieri seară, de Tribunalul Galaţi.

Dan Voiculescu, 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA

Dan Voiculescu, 10 ani de închisoare cu executare în dosarul ICA

Valentin BusuiocAnticorupţie / 9 august 2014

Omul de afaceri Dan Voiculescu a fost condamnat, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti (CAB), la zece ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), ce vizează fapte de corupţie, decizia fiind definitivă şi executorie, magnatul fiind dus la Penitenciarul Rahova, unde va sta în carantină timp de 21 de zile, urmând ca, în maximum o lună, Administraţia Penitenciarelor să îi stabilească regimul de detenţie, ţinând cont de vârsta deţinutului, starea de sănătate şi antecedentele penale. De asemenea, Administraţia Penitenciarelor va stabili, până la sfârşitul perioadei de carantină, locul în care Voiculescu va executa pedeapsa.

Noul Cod Penal stipulează că un condamnat în vârstă de cel puţin 60 de ani poate fi eliberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsă, de această prevedere beneficiind Dan Voiculescu (67 de ani) şi Gheorghe Mencinicopschi, directorul general al ICA (65 de ani), care a primit 8 ani de închisoare.

Aceeaşi pedeapsă a fost pronunţată în cazul lui Corneliu Popa (fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului - ADS).

Fostul ministru al Comunicaţiilor (1996-1999) Sorin Pantiş a fost condamnat la 7 ani de închisoare.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Sorin Ovidiu Vîntu rămâne în închisoare

A.C.Anticorupţie / 7 august 2014

Sorin Ovidiu Vîntu, aflat în detenţie pentru favorizarea lui Nicolae Popa, rămâne închis, a decis, astăzi, Tribunalul Ilfov, care a menţinut hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 prin care a fost respinsă cererea de eliberare condiţionată, transmit...

Mâine se va pronunţa verdictul în dosarul ICA

Mâine se va pronunţa verdictul în dosarul ICA

Anticorupţie / 7 august 2014

Decizia finală în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) va fi anunţată mâine de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi urmând să afle atunci dacă vor merge sau nu la închisoare, transmit surse din...

Director zonal Petrom, trimis în judecată

E.D.Anticorupţie / 25 iulie 2014

Managerul de sector din cadrul diviziei teritoriale Moldova Sud a OMV Petrom a fost trimis în judecată sub control judiciar, deoarece intenţiona să vândă proprietăţi ale companiei sub preţul de piaţă.

Controale de amploare în Portul Constanţa

E.D.Anticorupţie / 24 iulie 2014

Percheziţii de amploare au loc, astăzi, în întreg Portul Constanţa, existând suspiciune de evaziune fiscală, transmit sursele de presă, potrivit cărora ar fi vizată şi firma lui Mircea Băsescu.

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0890
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3140
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8317
Gram de aur (XAU)Gram de aur622.5801

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo