Studiu EY: Investitorii mileniali europeni îşi controlează mai strict finanţele personale decât generaţiile mai în vârstă din cauza pieţei volatile

M.P.
Comunicate de presă / 27 mai

Studiu EY: Investitorii mileniali europeni îşi controlează mai strict finanţele personale decât generaţiile mai în vârstă din cauza pieţei volatile

Potrivit celui mai recent studiu EY Global Wealth Research Report, ediţia 2025, apetitul pentru investiţii mai riscante în actualul context de piaţă volatil este considerabil mai mic în rândul investitorilor europeni din generaţia X (cei născuţi între 1965 şi 1980), comparativ cu generaţiile mai în vârstă şi, de regulă, mai înstărite. Raportul a constatat că investitorii cu vârste între 30 şi 40 de ani tind să exercite un control mai strict asupra portofoliilor şi să îşi convertească capitalul investit în lichidităţi în actualul context economic, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Raportul, care a sondat aproape 3.600 de clienţi ai serviciilor de administrare de patrimoniu la nivel global, dintre care peste 1.000 din Europa, a constatat că performanţa investiţiilor reprezintă principala preocupare a investitorilor de toate vârstele, urmată de inflaţie, care duce la creşterea costului vieţii şi la reducerea puterii de cumpărare. Volatilitatea pieţei şi riscurile geopolitice se situează pe locurile al treilea şi, respectiv, al patrulea în topul motivelor de îngrijorare ale investitorilor.

Roopalee Dave, lider EY UK&I Wealth Management, a remarcat: "Incertitudinea de pe pieţele financiare duce întotdeauna la o prudenţă sporită în rândul investitorilor şi la consolidarea măsurilor de gestionare a riscurilor, însă aspectul interesant care a reieşit din aceste date recente este că generaţiile mai în vârstă, în mod obişnuit şi mai înstărite, sunt în prezent mai puţin active, bazându-se mai mult pe consultanţii lor. Având în vedere faptul că investitorii reacţionează la şocurile de pe piaţă şi la recesiune, este esenţial ca furnizorii de servicii de administrare de patrimoniu să menţină o comunicare solidă şi să fie întotdeauna pregătiţi să explice clar strategiile de gestionare a riscurilor atât pentru investiţiile pe termen scurt, cât şi pentru cele pe termen lung".

Lichidarea investiţiilor este în creştere în rândul investitorilor privaţi europeni

Datele studiului au relevat că, în ultimii doi ani, 28% dintre investitorii mileniali şi-au convertit capitalul din portofoliu în numerar, comparativ cu 16% dintre investitorii din generaţia X şi 21% dintre cei din generaţia baby boomers.

În ceea ce priveşte gestionarea patrimoniului de către investitorii privaţi europeni, 46% dintre investitorii mileniali au spus că au achiziţionat active cu protecţie la inflaţie în ultimul an, faţă de 27% dintre investitorii din generaţia X şi 29% dintre cei din generaţia baby boomers, potrivit comunicatului.

În pofida acestor temeri, 69% dintre investitorii europeni au afirmat că sunt în continuare dispuşi să ia decizii de investiţii "pe baza unei intuiţii". Cu toate acestea, 41% dintre milenialii europeni susţin că au crescut numărul întâlnirilor de planificare cu consultanţii financiari în ultimul an.

Interes crescut pentru investiţiile alternative în rândul generaţiei X

Investiţiile în clase de active netradiţionale, precum activele alternative şi criptoactivele, sunt în creştere, potrivit datelor studiului, în special în rândul persoanelor cu vârste între 44 şi 60 de ani. 47% dintre investitorii europeni din generaţia X au declarat că deţin în prezent investiţii în active digitale, comparativ cu 36% dintre mileniali şi 14% dintre baby boomers.

Chiar şi motivele de îngrijorare comune asociate categoriilor de investiţii alternative pot influenţa nivelul şi evoluţia acestora, ca dovadă că 45% dintre investitorii europeni menţionează ca principală barieră riscul mai ridicat al acestora, urmat de comisioanele mari (38%) şi de lipsa de claritate în ceea ce priveşte profilul risc-randament (37%). Aceste date sugerează că o mai bună informare a clienţilor cu privire la opţiunile de investiţii alternative ar putea fi benefică şi ar putea avea drept rezultat o rată de adoptare mai mare, se precizează în comunicat.

Roopalee Dave, lider EY UK&I Wealth Management, a concluzionat: "Creşterea pieţei investiţiilor alternative este semnificativă, întrucât mulţi investitori mileniali doresc să îşi gestioneze mai activ patrimoniul acumulat. Este esenţial ca administratorii de patrimoniu să dispună de competenţele necesare pentru a oferi consultanţă atât în legătură cu categoriile de active emergente, cât şi cu cele tradiţionale. Având în vedere că mulţi clienţi caută în mod activ să îşi diversifice portofoliile şi să schimbe furnizorii pentru a obţine randamente mai mari, administratorii de patrimoniu cu cele mai ridicate niveluri de agilitate şi digitalizare vor fi, cel mai probabil, cei care vor avea succes în acest mediu competitiv".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0625
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4604
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3994
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0415
Gram de aur (XAU)Gram de aur472.9221

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb