Studiu PwC: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România continuă să crească şi ajunge la o valoare de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026

S.C.
Companii / 2 octombrie, 14:51

Studiu PwC: Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România continuă să crească şi ajunge la o valoare de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026

Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România a ajuns la o valoare estimată de 2,3 miliarde de euro în trimestrul al treilea din 2026, de 2,2 ori mai mare decât cea din aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unei activităţi tranzacţionale ridicate, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Au fost anunţate 93 de tranzacţii, cu 52% mai multe decât în trimestrul al treilea din 2025, informează sursa citată.

Fără tranzacţia prin care Electronic Arts a fost preluată de consorţiul format din Public Investment Fund (PIF), Silver Lake şi Affinity Partners, în care valoarea aferentă operaţiunilor din România este estimată la peste 650 milioane de euro, valoarea medie a unei tranzacţii a rămas la aproximativ 16 milioane de euro, un nivel comparabil cu cel din trimestrul al treilea al anului trecut. Tot fără această tranzacţie, sectorul Produselor Industriale şi Serviciilor a contribuit cel mai mult la valoarea pieţei, cu aproximativ 463 milioane de euro, adică circa 32% din valoarea tranzacţiilor anunţate în acest trimestru. A urmat sectorul Energiei, cu aproximativ 232 milioane de euro (circa 16%), conform comunicatului de presă.

"Piaţa de tranzacţii din trimestrul al treilea al anului 2026, atât din perspectiva valorii, cât şi a numărului de tranzacţii, indică menţinerea unui interes susţinut al investitorilor pentru business-urile româneşti, indiferent dacă acestea au fost tranzacţii de sine stătătoare, sau parte din tranzacţii ce includ operaţiuni în mai multe teritorii. Primele rezultate pozitive ale pachetului de consolidare fiscală, comunicate în acest trimestru, menţinerea ratingului de ţară la nivel "investment grade” de către agenţiile de rating şi perspectivele de aderare la OECD au creat premisele continuării unei activităţi intense în piaţa tranzacţiilor, unde oportunităţile de consolidare sunt valorificate în principal de investitori strategici, prezenţi deja în piaţa locală” a declarat George Ureche, Partener Tranzacţii PwC România, potrivit sursei.

Printre cele mai semnificative tranzacţii anunţate în trimestrul al treilea, cu valori estimate de peste 90 milioane de euro, s-au numărat:

-achiziţia proiectului eolian Urleasca (77 MW) de către Scatec Asa;

-achiziţia diviziei FORVIA Interiors de către Apollo Global Management;

-achiziţia Zabka Group, inclusiv a operaţiunilor Froo din România, de către Alimentation Couche-Tard, se arată în comunicatul de presă.

Alte tranzacţii relevante anunţate în acest trimestru au inclus achiziţia Internaţional Personal Finance (IPF), ale cărei operaţiuni locale sunt reprezentate de Provident Financial România, de către BasePoint Capital, precum şi achiziţia ContiTech, divizia de produse industriale din cauciuc şi mase plastice a grupului Continental, de către o filială a Lone Star Funds, conform sursei citate.

Doar 11 din cele 93 de tranzacţii au depăşit pragul de 40 milioane de euro, piaţa loacală rămânând astfel dominată numeric de tranzacţii de dimensiuni mici, potrivit comunicatului de presă.

Din perspectiva companiilor-ţintă, 1,6 miliarde euro din valoarea totală a pieţei a fost generată de tranzacţii la nivelul unor grupuri europene sau internaţionale cu operaţiuni în România, şi nu de achiziţii directe ale unor companii locale independente, conform sursei menţionate.

”Stabilitatea politică, continuarea scăderii deficitului bugetar şi confirmarea stabilizării/scăderii inflaţiei, sunt în continuare factori determinanţi pentru interesul investitorilor şi pentru evaluările business-urilor locale, în condiţiile în care, mare parte din riscurile identificate şi capturate într-o tranzacţie sunt riscuri extrinseci, provenite din zona macroeconomică sau de piaţă/sector”, a spus Marina Pavel, Director M&A, PwC România, potrivit comunicatului de presă.

Din perspectiva profilului investitorilor, investitorii strategici continuă să domine segmentul cumpărătorilor, în timp ce fondurile de private equity rămân minoritare, dar se înscriu pe o traiectorie ascendentă ca volum de tranzacţii. Astfel, din cele 93 de tranzacţii anunţate, 65 au implicat investitori strategici şi 28 investitori financiari, numărul tranzacţiilor realizate de investitori financiari fiind cu aproximativ 14% mai ridicat faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, conform sursei citate.

În ceea ce priveşte provenienţa investitorilor, 35 de tranzacţii au fost realizate de investitori locali, reprezentând aproximativ 38% din numărul total de tranzacţii, similar cu ponderea de circa 41% în trimestrul al treilea din 2025, se mai arată în comunicatul de presă.

Faţă de trimestrul al treilea al anului precedent, s-a remarcat o pondere mai ridicată a tranzacţiilor aflate încă în etapa de semnare la finalul perioadei, comparativ cu tranzacţiile deja închise, indicând pe de o parte o durată mai mare de obţinere a aprobărilor din partea autorităţilor şi de îndeplinire a condiţiilor precedente, iar pe de altă parte o activitate investiţională mai intensă la final de trimestru, potrivit sursei menţionate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb