Studiu Storia şi Carusel: 77% dintre locuitorii marilor oraşe consideră necesare mai multe investiţii în programe de locuinţe pentru persoanele fără adăpost

77% dintre locuitorii marilor oraşe consideră necesare mai multe investiţii în programe de locuinţe pentru persoanele fără adăpost, iar 49% indică lipsa locuinţelor accesibile printre cauzele principale pentru care unele persoane ajung să doarmă pe stradă, potrivit unui studiu naţional realizat de IZI data pentru Asociaţia Carusel, o asociaţie care, de peste 15 ani, sprijină persoanele fără adăpost şi persoanele aflate în situaţii de vulnerabilitate extremă, şi Storia - cea mai vizitată platformă imobiliară din România, conform BRAT. Peste jumătate dintre respondenţi, respectiv 52%, declară că s-ar simţi inconfortabil dacă o persoană care a trăit sau trăieşte pe stradă le-ar fi vecin, deşi numai 14% consideră că persoanele care dorm pe stradă sunt, în general, periculoase, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Cercetarea analizează percepţiile unui eşantion reprezentativ pentru populaţia urbană digitalizată din oraşele mari asupra vulnerabilităţii locative, urmărind atât vizibilitatea persoanelor fără adăpost în mediul urban, cât şi modul în care respondenţii explică situaţia acestora şi se raportează la apropierea lor în viaţa de zi cu zi. Pentru Storia, care analizează constant calitatea vieţii în cartierele din România, locuirea nu înseamnă doar accesul la o proprietate, ci şi siguranţă, stabilitate şi apartenenţă la comunitate. Din această perspectivă, studiul realizat împreună cu Asociaţia Carusel aduce în atenţie una dintre cele mai severe forme de vulnerabilitate locativă: lipsa unei locuinţe.

Aproape jumătate dintre respondenţi percep locuinţele din oraşul lor ca fiind inaccesibile

Conform percepţiei generale, aproape jumătate dintre respondenţi, respectiv 46%, consideră că locuinţele din oraşul în care trăiesc sunt inaccesibile pentru majoritatea oamenilor, în timp ce 25% le evaluează drept accesibile, iar 29% au o percepţie neutră. Ponderea celor care le consideră inaccesibile este mai mare în rândul femeilor, de 49%, comparativ cu 44% în rândul bărbaţilor.

Percepţiile privind inaccesibilitatea locuinţelor diferă în funcţie de vârstă. Peste jumătate dintre respondenţii de 25-34 de ani (54%) şi de 35-44 de ani (53%) consideră că locuinţele din oraşul lor sunt inaccesibile, comparativ cu 42% dintre persoanele de peste 55 de ani. În acelaşi timp, respondenţii de 25-34 de ani susţin în cea mai mare măsură investiţiile statului în programe de locuinţe pentru persoanele fără adăpost: 84% consideră că acestea sunt necesare, faţă de 75% dintre persoanele de peste 55 de ani.

La polul opus, persoanele de peste 55 de ani sunt cele care percep în cea mai mare măsură locuinţele ca fiind accesibile. Aproape trei din zece respondenţi din această categorie de vârstă (29%) consideră că locuinţele din oraşul lor sunt accesibile pentru majoritatea oamenilor, comparativ cu 22% dintre cei de 35-44 de ani şi 18% dintre cei de 25-34 de ani.

Vulnerabilitatea locativă este asociată cu mai multe cauze

Respondenţii asociază situaţia persoanelor fără adăpost cu mai multe cauze. 80% indică problemele personale, precum dependenţele sau alegerile greşite, iar 71% consideră că afecţiunile de sănătate mintală contribuie semnificativ la această situaţie. O pondere similară, de 71%, consideră că oricine ar putea ajunge să doarmă pe stradă în urma unor circumstanţe neprevăzute, în timp ce 49% consideră că lipsa locuinţelor accesibile este unul dintre factorii care contribuie la această situaţie.

În ceea ce priveşte responsabilitatea pentru această situaţie, 36% dintre respondenţi consideră că persoanele care dorm pe stradă sunt în mare parte responsabile pentru situaţia în care se află, în timp ce 47% nu se poziţionează nici în acord, nici în dezacord cu această afirmaţie. De asemenea, 30% consideră că majoritatea persoanelor care dorm pe stradă nu doresc cu adevărat să îşi schimbe situaţia. Rezultatele evidenţiază perspective diferite asupra responsabilităţii şi a cauzelor care pot conduce la pierderea unei locuinţe.

„Prin acest studiu, ne-am dorit să aducem în atenţie vulnerabilitatea locativă şi modul în care aceasta este percepută în comunităţile urbane. Pentru Storia, discuţia despre locuire este strâns legată de calitatea vieţii, pe care o analizăm constant şi prin Indexul Storia. Parteneriatul cu Asociaţia Carusel vine firesc în continuarea acestei direcţii şi ne ajută să înţelegem mai bine cât de vizibile sunt persoanele fără adăpost în mediul urban, cum este privită situaţia lor şi cât de mare este distanţa socială faţă de acestea. Dincolo de date, studiul ne reaminteşte că fiecare dintre noi poate contribui la sprijinirea persoanelor aflate în situaţii vulnerabile, nu doar prin susţinerea iniţiativelor dedicate, ci şi printr-o mai bună informare şi înţelegere a realităţilor cu care acestea se confruntă”, a declarat Cătălina Ciorei, Senior Marketing Manager Storia şi OLX Imobiliare

Vulnerabilitatea locativă este mult mai vizibilă în Bucureşti comparativ cu alte zone

Persoanele care dorm pe stradă sunt observate relativ rar de majoritatea respondenţilor: 50% spun că le întâlnesc destul de rar în zonele pe care le frecventează, iar 7% nu le observă niciodată. În schimb, 38% declară că le observă destul de des, iar 5% foarte des.

Totuşi, diferenţa dintre Bucureşti şi celelalte oraşe este semnificativă. 64% dintre respondenţii din Capitală spun că observă frecvent persoane care dorm pe stradă, comparativ cu 34% dintre locuitorii celorlalte oraşe incluse în studiu. În Bucureşti, 37% spun că le observă rar sau niciodată, faţă de 66% în restul oraşelor analizate.

Conform studiului, persoanele care dorm pe stradă sunt observate mai frecvent de respondenţii tineri. 53% dintre cei cu vârste între 18 şi 24 de ani şi 48% dintre cei de 25-34 de ani spun că întâlnesc frecvent astfel de situaţii în zonele pe care le frecventează în mod obişnuit, comparativ cu 35% dintre respondenţii de peste 55 de ani.

Opiniile privind evoluţia numărului persoanelor care dorm pe stradă în ultimii cinci ani sunt împărţite: 28% dintre respondenţi consideră că acesta a crescut, o pondere egală apreciază că a scăzut, iar 27% nu au observat o schimbare. Percepţiile sunt similare indiferent de genul sau vârsta respondenţilor. Corelate cu vizibilitatea relativ redusă a fenomenului în viaţa de zi cu zi, rezultatele indică o problemă persistentă, dar care rămâne în afara experienţei cotidiene a unei părţi importante a populaţiei urbane.

Respectul declarat coexistă cu distanţa socială

Deşi 78% dintre respondenţi consideră că persoanele care dorm pe stradă merită acelaşi respect ca orice altă persoană, doar 37% spun că le este uşor să îşi imagineze prin ce trec. În acelaşi timp, percepţia că acestea ar reprezenta un pericol este relativ redusă, fiind menţionată de 14% dintre respondenţi.

În relaţiile de proximitate, distanţa socială devine mai vizibilă. 52% dintre respondenţi s-ar simţi inconfortabil dacă o persoană care a trăit sau trăieşte pe stradă le-ar fi vecin, 50% ar avea aceeaşi reacţie dacă le-ar fi coleg de muncă, iar 37% dacă persoana respectivă ar deveni un membru activ al comunităţii locale. Nivelul de disconfort este mai ridicat în rândul respondenţilor care atribuie persoanelor fără adăpost responsabilitatea pentru situaţia în care se află.

Disconfortul este vizibil şi în interacţiunile din spaţiul public: 46% dintre respondenţi spun că se simt deranjaţi atunci când trec pe lângă o persoană care doarme pe stradă, 30% au o poziţie neutră, iar 24% declară un nivel redus de disconfort.

Compasiunea şi tristeţea predomină, dar tinerii menţionează mai des frica

Compasiunea este emoţia dominantă pe care respondenţii o asociază cu persoanele care dorm pe stradă, fiind menţionată de 50% dintre participanţii la studiu. Pe locul al doilea se află tristeţea, indicată de 32% dintre respondenţi, în timp ce frica este menţionată de 6%, iar dezgustul sau disconfortul de 6%.

Diferenţele de vârstă sunt vizibile mai ales în cazul fricii. 14% dintre tinerii de 18-24 de ani şi 11% dintre respondenţii de 25-34 de ani spun că frica este emoţia dominantă pe care o simt atunci când se gândesc la persoanele care dorm pe stradă, comparativ cu 3% în rândul respondenţilor de peste 35 de ani. În schimb, compasiunea şi tristeţea sunt menţionate mai frecvent de respondenţii de peste 35 de ani.

Sprijinul este răspândit, dar rămâne în principal direct şi punctual

78% dintre respondenţi declară că au oferit cel puţin o dată ajutor unei persoane care dormea pe stradă. Dintre cei care s-au implicat, 67% au oferit mâncare sau băuturi, 56% au oferit bani, iar 37% au oferit haine, pături sau alte obiecte necesare.

Formele organizate de implicare sunt mai puţin răspândite. 17% au donat bani sau bunuri către organizaţii care sprijină persoanele fără adăpost, 6% au promovat informaţii sau campanii în reţelele sociale, iar 3% au participat ca voluntari la activităţi dedicate acestora.

Pentru 40% dintre respondenţi, vârsta, situaţia familială sau alte caracteristici ale persoanei nu influenţează decizia de a oferi ajutor. În celelalte cazuri, disponibilitatea de a se implica este mai mare atunci când persoana este vârstnică (37%), sau este însoţită de copii (36%), ori are dizabilităţi vizibile (34%). Rezultatele indică atât disponibilitatea de a ajuta indiferent de profilul persoanei, cât şi o atenţie mai mare acordată categoriilor percepute drept deosebit de vulnerabile.

Dincolo de formele individuale de sprijin, respondenţii susţin într-o măsură ridicată şi implicarea autorităţilor în găsirea unor soluţii pentru persoanele care dorm pe stradă. Astfel, 73% consideră că persoanele care dorm pe stradă ar trebui să meargă în adăposturi atunci când există locuri disponibile. Rezultatul evidenţiază nivelul ridicat de susţinere pentru intervenţia instituţiilor publice, deşi accesarea serviciilor de adăpost se bazează pe consimţământul persoanei şi nu poate fi impusă împotriva voinţei acesteia.

„Datele arată o ambivalenţă pe care o cunoaştem bine din teren. Majoritatea oamenilor spun că persoanele fără adăpost merită acelaşi respect ca oricine altcineva şi au oferit măcar o dată ajutor direct. Dar peste jumătate s-ar simţi inconfortabil să aibă drept vecin sau coleg pe cineva care a trăit pe stradă. Empatia declarată coexistă cu distanţa socială. Contează ca oamenii să fie văzuţi şi contează interacţiunea. Sunt oameni care locuiesc pe stradă care nu au schimbat o vorbă cu nimeni de zile întregi. Un prim pas e să vorbim între noi şi să judecăm mai puţin. De exemplu, ştiu că sunt oameni care cred că persoanele de pe stradă ar trebui duse în adăposturi. Ce facem însă dacă omul nu vrea sau nu consideră că e ceea ce are el nevoie? Să nu uităm că oamenii fără adăpost au liber arbitru, demnitate, opinii şi dreptul de a alege, ca noi toţi de altfel, asupra aspectelor care îi privesc. Ce ne lipseşte, la nivel de societate, e solidaritatea. Şi soluţiile sistemice, pe termen lung, care ţin cont de nevoile oamenilor, respectându-le drepturile şi demnitatea. O societate nu se măsoară după cum se poartă cu cei care se descurcă, ci după ce le oferă celor care nu au nimic. Aici încă avem mult de recuperat”, a declarat Marian Ursan, Director Executiv, Asociaţia Carusel.