SUA au părăsit OMS, lăsând o datorie neplătită de 260 de milioane de dolari

S.E.
Internaţional / 23 ianuarie, 15:40

Sursa foto: Wikipedia

Sursa foto: Wikipedia

La un an după ce preşedintele Donald Trump a ordonat SUA să se retragă din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, procesul a fost finalizat oficial joi, potrivit Bloomberg.

SUA au lăsat în urmă o datorie neplătită de aproximativ 260 de milioane de dolari americani, a relatat sursa citată, care a menţionat că toată finanţarea către agenţia de sănătate a fost sistată, iar persoanele care lucrau cu OMS au fost rechemate din toate birourile şi sediul central al acesteia, a anunţat joi Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane (HHS); de asemenea, SUA au încetat orice participare la organismele de conducere şi grupurile de lucru sponsorizate de OMS.

Trump a semnat ordinul de retragere din OMS în prima zi a celui de-al doilea mandat, acuzând-o de gestionarea greşită a pandemiei de Covid-19, de neadoptarea reformelor şi de lipsă de independenţă faţă de „influenţa politică necorespunzătoare”, a informat Bloomberg.

Organizaţia ar putea susţine că SUA sunt încă membre - deşi inactive - cu factura sa restantă, a mai relatat sursa amintită.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Bine le-a facut. Au pacalit oamenii in pandemie.

    1. Let's go Trump !!!

      Ai votat Aur, asa-i?

      Clar.

      asa face un negustor , o teapa , si...valea

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb