SUA nu recunosc primele alegeri din Crimeea de după anexarea la Rusia

V.B.
Internaţional / 15 septembrie 2014

Statele Unite ale Americii au anunţat astăzi că nu recunosc alegerile legislative organizate ieri în Crimeea, primul scrutin ce a avut loc după anexarea peninsulei de către Rusia, în martie, scrie AFP.

Locuitorii Crimeei au ales ieri deputaţii din parlamentul de la Sevastopol şi edilii municipali.

"Statele Unite nu recunosc legitimitatea pretinselor alegeri locale şi regionale desfăşurate în Crimeea pe 14 septembrie şi nu vor recunoaşte rezultatul lor. Washingtonul continuă să condamne ocuparea şi pretinsa anexare a acestui teritoriu ucrainean de către Federaţia Rusă, care violează suveranitatea Ucrainei şi integritatea sa teritorială. Poziţia noastră legată de Crimeea este clară: peninsula rămâne parte integrantă a Ucrainei. Solicităm Rusiei să redea Crimeei statul său legitim de provincie ucraineană", a declarat Marie Harf, purtătorul adjunct de cuvânt al Departamentului de Stat.

Ieri, partidul aflat la putere, Rusia Unită, a câştigat detaşat alegerile municipale din Moscova şi pe cele de guvernatori ai regiunilor din întreaga Rusie, opoziţia liberală fiind aproape împiedicată să participe la scrutin, conform datelor oficiale publicate astăzi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb