SUMMITUL APEC Acord privind foaia de parcurs spre o zonă de liber-schimb Asia-Pacific

A.C.
Internaţional / 11 noiembrie 2014

Liderii din Asia-Pacific reuniţi într-un summit la Beijing au căzut de acord asupra unei "foi de parcurs" care prevede crearea unei zone regionale de liber-schimb, a anunţat preşedintele chinez Xi Jinping, transmite AFP.

"Am căzut de acord în cadrul APEC asupra unei foi de parcurs conform căreia vom lucra la crearea unei zone de liber-schimb Asia-Pacific (FTAAP)", a declarat liderul chinez, vorbind despre această iniţiativă susţinută în special de Beijing.

Economiile membre ale APEC reprezintă 57% din PIB-ul mondial şi 44% din schimburile comerciale internaţionale.

În declaraţia comună emisă la sfârşitul a două zile de summit, cele 21 de state membre ale APEC (Forumul Cooperarea Economică ASIA-Pacific) au transmis că vor duce mai departe iniţiativa privind Zona de liber-schimb Asia-Pacific (FTAAP) pas cu pas şi pe bază de consens, transmite şi Reuters.

Proiectul FTAAP este susţinut de China şi este văzut de unii ca o diversiune de la acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific sprijinit de SUA şi care exclude Beijingul.

"Am căzut de acord că APEC trebuie să aibă contribuţii mai importante şi semnificative ca incubator pentru a traduce FTAAP din viziune în realitate", au precizat liderii APEC în comunicatul lor.

"FTAAP va fi realizat în afara APEC, în paralel cu procesul APEC. APEC ar trebui să-şi menţină principiile fără caracter obligatoriu şi voluntare în privinţa contribuţiilor la realizarea FTAAP", se mai menţionează în declaraţie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb