Târgul Naţional Imobiliar (TNI) va fi organizat, începând din acest an, într-un format integral virtual, sub noul concept TNI Evolution, potrivit unui comunicat al organizatorilor remis redacţiei. Prima ediţie în noua formulă va avea loc în perioada 8-10 mai 2026, au mai adăugat aceştia.
Conform informaţiilor prezentate de organizatori, noul format este gândit pentru a facilita accesul participanţilor din orice zonă geografică şi pentru a extinde interacţiunea dintre dezvoltatori, agenţii, brokeri şi potenţialii cumpărători într-un cadru exclusiv digital.
Potrivit organizatorilor, platforma va reuni oferte imobiliare din România şi din străinătate şi va permite accesul în timp real la reprezentanţi ai companiilor participante, prin apeluri video sau întâlniri programate. Totodată, vizitatorii vor putea urmări prezentări, webinarii şi materiale informative legate de piaţa imobiliară, mai notează TNI.
În comunicat se arată că formatul virtual este conceput pentru a elimina o parte dintre limitările logistice ale unui eveniment fizic şi pentru a permite compararea mai rapidă a ofertelor disponibile. Organizatorii susţin, de asemenea, că noua formulă poate facilita participarea românilor din diaspora şi poate extinde aria de expunere pentru proiectele listate în platformă.
Pe partea de expunere comercială, TNI precizează că noul concept oferă companiilor participante instrumente digitale de prezentare, inclusiv tururi virtuale, materiale de promovare descărcabile şi posibilitatea de a urmări interacţiunile generate de utilizatori. Potrivit organizatorilor, aceste instrumente permit monitorizarea interesului pentru oferte şi colectarea de lead-uri într-un format mai uşor de măsurat comparativ cu cel tradiţional.
Organizatorii mai susţin că trecerea la un format exclusiv digital poate reduce costurile asociate participării la târg, inclusiv cele legate de amenajarea standurilor fizice şi de logistica necesară unui eveniment clasic.
În viziunea TNI, noul format reflectă o schimbare mai largă în modul în care sunt prezentate şi promovate proiectele imobiliare, pe fondul utilizării tot mai frecvente a instrumentelor digitale în relaţia dintre vânzători şi clienţi.
Cristina Bercea, PR Manager al Târgului Naţional Imobiliar, afirmă că transformarea evenimentului într-o platformă virtuală marchează o nouă etapă în evoluţia brandului şi în modul de organizare a târgurilor imobiliare, potrivit TNI.



















































Opinia Cititorului