Tesla negociază achiziţia de echipamente solare de 2,9 miliarde de dolari din China

S.B.
Companii / 23 martie, 14:39

Tesla negociază achiziţia de echipamente solare de 2,9 miliarde de dolari din China

Tesla poartă discuţii cu mai multe companii chineze pentru a cumpăra echipamente în valoare de aproximativ 2,9 miliarde de dolari destinate producţiei de panouri şi celule solare, potrivit unor surse familiarizate cu negocierile, informează news.ro.

Iniţiativa face parte din planul directorului general Elon Musk de a instala 100 de gigawaţi de capacitate solară în Statele Unite.

Musk a declarat în ianuarie că energia solară ar putea acoperi întregul necesar de electricitate al Statelor Unite, inclusiv cererea tot mai mare generată de centrele de date. Anunţuri de angajare publicate de Tesla arată că firma intenţionează să dezvolte până la sfârşitul anului 2028 o capacitate de producţie solară de 100 de gigawaţi, realizată integral pe teritoriul american, de la materii prime până la produsul final.

Printre furnizorii luaţi în calcul se numără compania chineză Suzhou Maxwell Technologies, cel mai mare producător mondial de echipamente de imprimare utilizate la fabricarea celulelor solare. Potrivit surselor, compania a început deja demersurile pentru obţinerea aprobării de export din partea Ministerului Comerţului din China.

Alţi furnizori potenţiali sunt Shenzhen S.C New Energy Technology şi Laplace Renewable Energy Technology. Unele dintre echipamentele incluse în contractul estimat la aproximativ 20 de miliarde de yuani vor necesita aprobări speciale de export din partea autorităţilor chineze, însă nu este clar cât din echipament intră sub această procedură sau cât timp va dura autorizarea.

Sursele au precizat că firmele chineze au fost informate că echipamentele trebuie livrate înainte de această toamnă, iar o parte dintre ele ar urma să fie transportate în Texas. Capacitatea solară ar urma să fie utilizată în principal de Tesla, dar o parte din energie ar putea alimenta şi sateliţii SpaceX.

Comanda ar reprezenta un impuls important pentru producătorii chinezi de echipamente pentru industria solară, care se confruntă în prezent cu cerere slabă din cauza supraproducţiei interne.

În acelaşi timp, situaţia evidenţiază dificultăţile Statelor Unite în încercarea de a reduce dependenţa de China. Chiar dacă Washingtonul încearcă să relanseze producţia internă, multe dintre utilajele necesare pentru fabricile solare sunt produse aproape exclusiv în China.

Administraţia Biden a exclus echipamentele de producţie solară din lista tarifelor impuse importurilor din China în 2024, la solicitarea producătorilor americani de panouri solare, care au argumentat că nu există alternative. Excepţia a fost menţinută ulterior şi de administraţia Trump, în timp ce SUA încearcă să construiască propriul lanţ de aprovizionare pentru energia solară.

Musk a criticat frecvent tarifele comerciale, afirmând că acestea fac costurile energiei solare în Statele Unite ”artificial de ridicate”, într-un moment în care ţara se confruntă cu o criză de energie determinată de creşterea cererii din partea centrelor de date pentru inteligenţă artificială şi a industriei.

Consumul de electricitate din Statele Unite a atins un nou record în 2025 şi este estimat să crească în continuare în 2026 şi 2027, potrivit Administraţiei pentru Informaţii Energetice. În 2024, SUA aveau o capacitate totală de producţie de energie electrică de aproximativ 1.300 de gigawaţi, dintre care doar 135 de gigawaţi proveneau din energie solară.

Tesla încearcă să îşi localizeze mai mult lanţurile de aprovizionare în diferite regiuni, dar rămâne dependentă de aproximativ 400 de furnizori din China pentru menţinerea costurilor reduse.

Problemele din lanţul de aprovizionare au afectat anul trecut pregătirile pentru producţia modelelor Cybertruck şi Semi în Statele Unite, după suspendarea unor livrări de componente din China în urma majorării tarifelor comerciale.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0989
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8862
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.2766

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb