TradeVille: Agroland accelerează investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură

F.A.
Ziarul BURSA #Companii / 4 iunie

Sursa foto: facebook / Agrioland

Sursa foto: facebook / Agrioland

Agroland Business System SA a înregistrat, în primul trimestru din 2025, o performanţă solidă la nivel de grup, cu o cifră de afaceri de 89,3 milioane de lei (+18% în ritm anual). Evoluţia a fost susţinută în principal de dinamica pozitivă din segmentele furaje şi concentrate, pui de o zi şi ouă de consum, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille.

Grupul beneficiază de marje superioare celor bugetate, datorită preţurilor ridicate ale ouălor de consum, care cresc în mod atipic, odată cu intrarea în sezonul cald. Agroland îşi menţine direcţia strategică orientată spre expansiune, accelerând investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură, cu scopul de a susţine creşterea volumelor livrate. Acţiunile companiei au înregistrat o apreciere de aproximativ 3,6% în urma raportării rezultatelor, investitorii având încredere în potenţialul de dezvoltare al grupului.

Agroland Business Systems, grup antreprenorial al cărui principal obiect de activitate este comerţul cu amănuntul, operează cel mai mare lanţ de magazine agricole specializate din România, oferind o gama largă de produse pentru grădină, fermă şi animale de companie. Numărul magazinelor Agroland a crescut într-un ritm accelerat odată cu implementarea sistemului de franciză şi a ajuns la 236 de magazine în trimestrul întâi din 2025 la nivel naţional, dintre care 30 MEGA, iar 206 tradiţionale. Grupul Agroland şi-a transformat liniile de business în societăţi de sine stătătoare, având în 2025 următoarele companii-fiice: Agroland Agribusiness SA, Agroland Megastore SRL, Magazinul Micului Fermier SRL, Agroland Genetics SRL şi Agroland Organic SRL. Dintre acestea, Agroland Agribusiness este responsabilă de distribuţia inputurilor pentru agricultură, iar Agroland Genetics - de creşterea a aproximativ 300.000 de găini şi a ouălor de consum în cadrul platformei agricole de la Mihăileşti, fiind cel mai mare furnizor de pui de o zi din România.

La 24.02.2025, compania era deţinută în proporţie de 68,29% de Horia Cardoş, fondatorul şi CEO-ul Grupului, iar restul de 31,7%, free float-ul Agroland Business Systems, este împărţit între persoane fizice (25,17%) şi persoane juridice (6,52%).

TradeVille: Agroland accelerează investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură

Agroland - lider într-un sector fragmentat

Agroland deţine cea mai extinsă reţea de magazine din România cu specializare pe gardening, hobby, farming şi pet care, activând într-un sector destul de fragmentat, format preponderent din competitori de talie mică. Compania reuşeşte să se menţină lider de piaţă pentru produsele comercializate, acoperind 32 de judeţe din România, unul dintre principalele avantaje fiind noile magazine tip MEGA, care permit comercializarea tuturor produselor companiei într-un singur punct comercial.

Potrivit Bloomberg, dimensiunea pieţei globale de îngrijire a animalelor de companie, care în anul 2023 valora 320 de miliarde de dolari, se preconizează că va ajunge la aproximativ 500 de miliarde de dolari până în 2030. Raportul prevede că această creştere este impulsionată de populaţia tot mai mare de animale de companie la nivel global, precum şi de premiumizarea alimentelor şi a serviciilor oferite.

Prognoza pentru următorii ani la nivel global arată o creştere constantă a veniturilor din piaţa echipamentelor de grădinărit, cu o rată anuală estimată de creştere (CAGR) de 5,5% între 2024 şi 2032, când se prognozează că vor atinge valoarea de 143,1 miliarde de dolari, conform datelor Global Market Insights. Ultima prognoză UE arată că producţia de grâu a României ar putea atinge peste 11 milioane de tone în 2025, o creştere de 21% comparativ cu media ultimilor cinci ani, ceea ce ar putea stimula activitatea agricolă a fermierilor români, atât în ceea ce priveşte volumele operate, cât şi cererea pentru inputuri şi servicii specializate.

Pe piaţa ouălor de consum la nivel euroapean, Polonia a investit masiv în industria avicolă, devenind unul dintre liderii din UE, cu aproape 20% din producţia totală de pui şi o treime din exporturi. Milioane de pui cresc rapid, sub lumină artificială, pregătiţi pentru export în Germania, Marea Britanie sau Arabia Saudită. Carnea de pui nu e doar o alegere alimentară, ci şi una politică, fiind promovată ca o alternativă mai prietenoasă cu mediul faţă de carnea de vită, cu emisii mai mici şi preţuri accesibile. Totuşi, un nou val de gripă aviară foarte periculoasă a lovit puternic, ucigând sute de milioane de păsări la nivel mondial şi ameninţând chiar şi oamenii. În SUA, peste 90 de milioane de păsări au fost sacrificate, iar în Polonia, cea mai afectată ţară din UE, peste 11,5 milioane, doar în primele luni ale anului 2025 pentru a opri răspândirea virusului. Comisia Europeană a intervenit pentru a extinde zonele de protecţie şi a întări regulile de biosecuritate în Polonia. Planul de acţiune a fost creat de industria avicolă şi aprobat de guvern. Deşi nu s-au impus restricţii drastice, problema rămâne complexă, iar Polonia are multe de pierdut, fiind unul dintre pilonii agriculturii europene şi susţinând sute de mii de locuri de muncă.

România deţine un efectiv de peste 44 de milioane de păsări ouătoare, dintre care aproximativ 10 milioane sunt destinate producţiei industriale, restul fiind crescute în cele circa 3 milioane de gospodării individuale, potrivit datelor Eurostat şi INS. Cu acest nivel al efectivului industrial, România ocupă locul opt în Uniunea Europeană. Potrivit INS, producţia anuală de ouă se ridică la 5,8 miliarde de unităţi, dintre care doar aproximativ 3,5 miliarde ajung în comerţ.

Rezultate financiare în creştere

Agroland a raportat cifre în creştere pentru primele trei luni din 2025. Cifra de afaceri a înregistrat o creştere de 18%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, urcând până la 89,35 milioane de lei. Categoria de furaje şi concentrate a avut cea mai mare pondere în cifra de afaceri şi a adus vânzări în valoare de 20,1 milioane de lei (+12%), datorită volumelor ridicate produse de fabricile Caransebeş şi Işalniţa, care au avansat cu 93%.

TradeVille: Agroland accelerează investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură

Vânzările de pui de o zi au crescut cu 21%, atingând 17,8 milioane de lei, iar categoria food (ouă de consum) a înregistrat o creştere remarcabilă de 52%, până la 16,5 milioane de lei, datorită extinderii capacităţii de producţie şi a preţurilor mai mari. Pe de altă parte, inputurile agricole (Agroland Agribusiness) au scăzut cu 25%, până la 16 milioane de lei, din cauza reducerii activităţii de trading cu cereale şi scăderii vânzărilor de seminţe şi pesticide, pe fondul secetei şi al amânării tratamentelor fitosanitare. Alte segmente au raportat creşteri importante: pet food (+37%, la 7,3 milioane de lei), produse agricole (+44%), echipamente (+53%) şi aditivi (+17%). Categoriile mici, precum farmacia, produsele pentru ferme şi diverse alte produse au contribuit cu creşteri între 34% şi 52%, semnalând o cerere în urcare pe toate segmentele.

În primul trimestru din 2025, Agroland Business System a înregistrat venituri consolidate din exploatare de 89,9 milioane de lei, în creştere cu 21%. Veniturile din vânzarea mărfurilor au scăzut uşor, cu 1%, la 62 de milioane de lei, însă reducerile comerciale acordate s-au diminuat cu 32%, în special pe segmentul inputuri agricole (-56%). Producţia vândută a crescut cu 66%, ajungând la 31,3 milioane de lei, datorită extinderii capacităţilor de producţie.

Cheltuielile din exploatare au totalizat 83,2 milioane de lei (+20%), în linie cu dinamica veniturilor. Cheltuielile cu materiile prime şi materiale au crescut cu 54%, până la 15,1 milioane de lei, reflectând activitatea intensificată în fabricile proprii. Alte cheltuieli de exploatare au urcat cu 53%, la 12,5 milioane de lei, pe fondul externalizării producţiei, al creşterii chiriilor şi costurilor logistice. Cheltuielile cu personalul au avansat cu 29%, la 9,9 milioane de lei, ca urmare a extinderii echipei (493 angajaţi vs. 409 în primul trimestru din 2024) şi a creşterii salariilor. Cheltuielile cu energia şi apa au crescut cu 52%, ajungând la 2 milioane de lei, însă o parte din costuri sunt compensate prin utilizarea panourilor solare.

Rezultatul operaţional a fost de 6,7 milioane de lei (+35%), iar profitul net s-a ridicat la 3 milioane de lei, o creştere de 36% faţă de anul anterior, notează TradeVille.

La finalul primului trimestru din 2025, Agroland realizase 24,59% din totalul vânzărilor bugetate pentru întregul an, reuşind totodată să realizeze 30,92% din profitul net estimat şi 34,50% din rezultatul operaţional planificat, indicând un început solid de an.

TradeVille: Agroland accelerează investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură

Perspective

În primele trei luni din 2025, Agroland a finalizat dotarea a şase hale noi pe platforma Mihăileşti, dublând capacitatea fermei la 105.000 de găini ouătoare, cu o investiţie de 2 milioane de euro. Tot aici a fost finalizată o nouă staţie de sortare şi ambalare a ouălor (1,5 milioane de euro), care permite procesarea atât a producţiei proprii, cât şi a ouălor achiziţionate local. De asemenea, producţia de ouă este prognozată să crească cu 18% în 2025 la platforma avicolă Mihăileşti, atingând un volum lunar de 5,8 milioane de ouă.

Fabrica de ouă lichide din Caransebeş este în etapa finală de amenajare. Pe 1 mai, compania a achiziţionat prima fermă de ouă BIO autorizată din România, cu planuri de dublare a capacităţii în şase luni. Preţurile ouălor cresc atipic în acest an, oferind marje peste buget.

Planurile Grupului pentru 2025 includ, de asemenea, deschiderea a 12-15 magazine noi, dintre care cel puţin şase vor fi în format Mega, precum şi modernizararea staţiei de condiţionare a seminţelor din Simian. Aceste schimbări reflectă angajamentul grupului faţă de un model de afaceri sustenabil, pregătit pentru listarea pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti.

În următorii trei ani, Agroland vizează înregistrarea unei cifre de afaceri consolidate de 100 de milioane de euro.

Evoluţia acţiunii: departe de preţul de listare

Deşi acţiunile Agroland Business System au scăzut cu 15,31% în ultimele 12 luni, acestea au reuşit să performeze mai bine decât indicele BETAeRO, care a înregistrat o corecţie de 18,84% în aceeaşi perioadă. Dinamica pozitivă de la începutul anului, de 16,07%, a cotaţiei, a ajutat acţiunile să recupereze o parte din pierderile anterioare şi să revină la niveluri similare cu cele din noiembrie 2024. Totuşi, acţiunile rămân departe de preţul de listare de 3,28 lei (01.03.2021), ceea ce subliniază faptul că trendul descendent domină pe termen lung.

După ce a atins un maxim local la 1,645 lei în iulie 2024, titlul a intrat într-o fază de corecţie accentuată, în contextul în care întreg sectorul agribusiness listat la BVB a traversat o perioadă dificilă. Companii similare, precum Norofert (-6,35%), Holde Agri Invest (-19,82%) şi Grup Şerban Holding (-2,4%) au înregistrat, la rândul lor, evoluţii negative în ultimele 12 luni, reflectând presiunea din industrie.

În intervalul decembrie 2024 - aprilie 2025, acţiunile Agroland au evoluat într-un canal lateral, între 1 şi 1,15 lei, indicând o perioadă de consolidare şi acumulare după atingerea minimului local la 1 leu. În ultimele săptămâni, cotaţia a spart acest interval în sens ascendent, acompaniată de un volum în creştere, semn al revenirii interesului investitorilor.

Din punct de vedere tehnic, acţiunile AG se tranzacţionează în prezent deasupra mediilor mobile principale. În plus, indicele RSI a urcat la 72,36, peste pragul de supracumpărare.

O zonă de suport importantă se află în prezent la 1,15 lei, fost nivel de rezistenţă, iar rezistenţa este localizată în zona 1,30 lei. Aşadar, acţiunile Agroland par să fi depăşit o fază îndelungată de consolidare şi dau semnale tehnice de reversie pozitivă, într-un context sectorial încă fragil, dar cu potenţial de redresare, având în vedere perspectivele industriei pentru anul 2025.

TradeVille: Agroland accelerează investiţiile în capacităţile de producţie şi infrastructură

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Agroland

Oportunităţi

Rebranding şi reorganizare operaţională: Agroland Business System a iniţiat un proces amplu de rebranding şi restructurare operaţională, unificând activităţile sub denumirea Agroland Group şi organizându-le în trei segmente principale: Retail, Food şi Agribusiness. Nouă structură are ca scop o adaptare mai eficientă la schimbările din piaţă, sporirea productivităţii şi o transparenţă mai clară pentru investitori, fiecare segment urmând să funcţioneze cu evidenţe contabile distincte. Segmentul Retail va cuprinde magazinele proprii, reţeaua de francize şi infrastructura logistică aferentă. Segmentul Food va grupa fermele existente, unităţile de procesare a ouălor, fermele de reproducţie şi staţiile de incubare, cu planuri de extindere prin includerea unei linii de abatorizare. Segmentul Agribusiness va coordona distribuţia inputurilor agricole, tranzacţiile cu cereale, producţia şi selecţia seminţelor, iar până la sfârşitul anului vor fi integrate şi fabricile de furaje.

Deficit de ouă de consum: În ultima parte a anului 2024 şi în aproximativ primele şase luni ale anului 2025, se manifestă o criză de ouă de consum, fapt care ajută Agroland să producă la preţuri avantajoase şi să vândă ouăle la preţuri mai ridicate decât în anul 2023.

Creşterea bazei de clienţi: În primele trei luni din 2025, numărul clienţilor a crescut cu 22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 357.135, în timp ce valoarea medie a bonului fiscal a urcat cu 3% în acelaşi interval, de la 79 la 81 lei.

Condiţii meteorologice favorabile: Potrivit celor mai recente prognoze meteorologice, anul 2025 se anunţă a fi unul promiţător pentru agricultură, susţinut de un nivel echilibrat al precipitaţiilor, creând condiţii favorabile pentru culturile agricole.

Implicare directă: Un atu major pentru Agroland este faptul că fondatorul Horia Cardoş este şi CEO, ceea ce înseamnă că liderul companiei are un interes direct în succesul afacerii, aliniind deciziile strategice cu obiectivele pe termen lung.

Riscuri

Dificultăţile financiare ale clienţilor: Vânzarea inputurilor şi trading-ul de cereale a traversat etape delicate, determinate de creşterea preţurilor, astfel încât micii fermieri au întâmpinat probleme financiare şi nu au mai reuşit să îşi plătească furnizorii la timp. Agroland a declarat că toţi concurenţii săi au mult de suferit din această cauză, compania fiind în primii 5% din industrie care au reuşit să recupereze aproximativ 90% din cheltuielile restante de la fermieri şi preconizează că va reuşi până la începutul lui 2026 să ajungă la 100%.

Lipsa lichidităţii: Criza de lichiditate din agribusiness-ul românesc a determinat o scădere semnificativă de aproximativ 90% a plăţilor efectuate în avans sau la livrare, comparativ cu anii trecuţi. Această situaţie generează o presiune considerabilă asupra fluxului de numerar din sector, contribuind la apariţia unor blocaje în desfăşurarea activităţilor din sezonul agricol de primăvară.

Sezonalitate: Sezonalitatea, determinată de ciclurile agricole, reprezintă un potenţial risc pentru activitatea companiei. Cu toate acestea, Agroland o valorifică prin dezvoltarea unor categorii de produse complementare, precum hrana pentru animale de companie, care sunt mai puţin influenţate de sezonalitate. Bolile recurente în zootehnie, cum ar fi pesta porcină sau gripă aviară, pot afecta piaţa, dar Agroland a gestionat eficient aceste provocări pentru a limita impactul negativ. Pentru a diminua efectele sezonalităţii, compania a investit în extinderea capacităţii de producţie a furajelor organice şi în modernizarea platformei avicole de la Mihăileşti, prin renovarea facilităţilor şi echiparea cu tehnologie modernă, asigurând astfel o activitate mai constantă pe tot parcursul anului.

Sursele menţionate de TradeVille în această analiză sunt: raport companie, BVB, INS, Politico, presă locală.

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0537
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4272
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3995
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0049
Gram de aur (XAU)Gram de aur482.1625

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb