Apple transferă din Asia în SUA o parte din producţia calculatoarelor Mac Mini

C.A.
Companii / 24 februarie, 16:17

Apple transferă din Asia în SUA o parte din producţia calculatoarelor Mac Mini

Grupul american Apple a anunţat marţi că va reloca o parte din producţia de desktop-uri Mac Mini din Asia în Statele Unite. Începând din a doua jumătate a acestui an, anumite modele Mac Mini vor fi fabricate la o unitate din Houston, Texas, potrivit Reuters.

Totodată, compania intenţionează să extindă fabrica din Houston, unde va fi înfiinţat şi un nou centru de formare dedicat producţiei avansate. Apple susţine că dezvoltarea operaţiunilor din această zonă va genera mii de noi locuri de muncă.

Iniţiativa face parte dintr-un program mai amplu de investiţii în economia americană. În august anul trecut, Apple a anunţat că va investi 600 de miliarde de dolari în SUA în următorii patru ani, notează Reuters.

Decizia vine într-un context tensionat din punct de vedere comercial. În mai 2025, preşedintele american Donald Trump a ameninţat compania cu impunerea unui tarif suplimentar de 25% pentru produsele fabricate în afara SUA. Măsura ar fi reprezentat o schimbare de direcţie faţă de politica anterioară a administraţiei Trump, care exceptase smartphone-urile, computerele şi alte produse electronice de la taxele vamale aplicate importurilor din China.

Anunţul privind producţia Mac Mini la Houston intervine pe fondul unor noi incertitudini legate de politica tarifară. Statele Unite au introdus recent un tarif general de 10% pentru bunurile care nu beneficiază de scutiri, după ce Curtea Supremă a anulat tarifele impuse anul trecut de preşedinte, precizează sursa.

„Apple are un angajament profund faţă de viitorul producţiei americane”, a declarat CEO-ul companiei, Tim Cook.

Apple a început deja, anul trecut, producţia de servere pentru inteligenţă artificială la Houston şi a precizat că avansează mai rapid decât estimările iniţiale în privinţa calendarului de producţie.

Cu toate acestea, analiştii subliniază că firma are un istoric mixt în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor de investiţii în SUA. În 2019, Tim Cook a vizitat împreună cu Donald Trump o fabrică din Texas prezentată drept o nouă unitate de producţie, însă respectiva locaţie producea computere Apple încă din 2013. Ulterior, compania a mutat acea producţie în Thailanda, notează sursa.

În prezent, majoritatea produselor Apple, inclusiv iPhone-urile şi tabletele iPad, continuă să fie fabricate în Asia, în special în China. În ultimii ani, compania a transferat o parte din capacităţile de producţie către Vietnam, Thailanda şi India, în încercarea de a-şi diversifica lanţul de aprovizionare, transmite Reuters.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0954
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5904
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8340
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.5914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb