Preşedintele Traian Băsescu a făcut un apel către omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, pentru a nu recurge la forţă şi să nu ordone reprimarea protestatarilor, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, este profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului, acolo unde protestatarii Euro-Maidanului se confruntă cu forţele de ordine. România a trecut prin confruntări violente, în Revoluţia din 1989 peste 1.000 de persoane pierzându-şi viaţa în lupta pentru libertate şi democraţie. Am învăţat atunci că violenţa nu este o soluţie şi că opţiunile trebuie căutate prin dialog democratic", se arată în comunicat.
"Domnul preşedinte Traian Băsescu face apel la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să nu recurgă la forţă şi să nu ordone reprimarea protestatarilor. Un asemenea gest nu poate constitui o soluţie democratică la criza de credibilitate a actualei majorităţi parlamentare. Continuarea reprimării manifestanţilor prin violenţă va duce, cu certitudine, la escaladarea confruntărilor şi nu poate fi o soluţie la actuala criză cu care se confruntă Ucraina. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, face apel, totodată, la preşedintele Ucrainei, domnul Viktor Ianukovici, să găsească soluţii prin dialog pentru a preveni creşterea numărului de victime la Kiev, dar şi în alte zone din Ucraina", potrivit comunicatului.
1. Ha, ha, ha!
(mesaj trimis de Vanat în data de 19.02.2014, 10:28)
S-a gasit cine sa faca apeluri!!!
A uitat ce a fost in Bucuresti in urma cu 2 ierni cand mascatii alergau dupa romani, de la Universitate la Unirea si inapoi.
Iarasi a ratat ocazia de a tacea si de a se ocupa de toata mizeria si imoralitatea la nivel institutional instaurate in tara de clasa politica. Magnificule, pune lucrurile in ordine la noi in tara si apoi uita-te in ograda altora.