Transportatorii cer demiterea conducerii ASF şi anchete penale privind piaţa RCA

A.B.
Miscellanea / 7 august, 08:15

Transportatorii cer demiterea conducerii ASF şi anchete penale privind piaţa RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), alături de mai multe federaţii din sectorul transporturilor, solicită Guvernului şi Parlamentului să demită de urgenţă conducerea sectorului de asigurări din cadrul ASF, acuzând protejarea intereselor companiilor de asigurări în detrimentul milioanelor de asiguraţi, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.

Transportatorii reclamă scumpiri nejustificate ale poliţelor RCA, cu 40% în ultimele 12 luni şi 20% doar în ultimele două luni, fără vreo justificare tehnică. Potrivit acestora, aceste majorări ar fi fost posibile sub protecţia ASF, în special prin acţiunile vicepreşedintelui Sorin Cristinel Mititelu, a cărui demitere este cerută expres. COTAR acuză lipsa de reacţie a Consiliului Concurenţei şi cere reluarea investigaţiilor asupra posibilelor înţelegeri anticoncurenţiale din perioada 2021-2025, în condiţiile în care, în perioada 2012-2016, nouă companii de asigurări au fost deja sancţionate cu 53 milioane de euro pentru formarea unui cartel pe piaţa RCA.

„Pentru cele 50.000 de camioane asigurate prin alocare BAAR, o creştere de 2.000 de lei per poliţă înseamnă un plus de 100 de milioane de lei pe an încasat fără justificare. Scumpirile nu afectează doar transportatorii, ci majoritatea celor 8 milioane de asiguraţi, dintre care peste 90% nu au înregistrat daune în ultimii 5-10 ani”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR.

Organizaţia cere declanşarea unei anchete penale de către DNA şi DIICOT privind falimentele din RCA, creşterile nejustificate de preţuri, evaziunea fiscală şi externalizarea profiturilor operate de firmele de asigurări. În paralel, solicită o anchetă parlamentară completă asupra activităţii ASF şi BAAR, precum şi verificarea modului în care companiile au stabilit preţurile de transfer.

COTAR susţine că, deşi frecvenţa daunelor este în scădere - ajungând în 2024 la 4,9%, cel mai scăzut nivel din ultimii 35 de ani - tarifele RCA au continuat să crească abrupt, chiar şi pentru clienţi fără daune, cu bonus maxim de asigurare. În opinia transportatorilor, această evoluţie indică existenţa unor înţelegeri între asigurători, tolerate de autorităţile statului.

Totodată, reprezentanţii transportatorilor cer stoparea controalelor ANAF asupra firmelor româneşti, în timp ce companiile străine din asigurări ar fi lăsate să scoată profiturile din ţară fără restricţii. De asemenea, COTAR reaminteşte că promisiunea PSD şi PNL de a înfiinţa o companie de asigurări cu capital românesc, în subordinea CEC, a fost complet abandonată.

Dacă autorităţile nu acţionează urgent - prin demiteri, anchete şi un plan de reformă în piaţa RCA - transportatorii avertizează că se vor alătura acţiunilor de protest anunţate pentru această toamnă. „Vrem curăţenie generală în piaţa de asigurări, iar asta se poate face doar cu oameni 100% noi în conducerea ASF”, transmite COTAR, anunţând că este pregătită să mobilizeze zeci de mii de oameni în stradă, aşa cum s-a întâmplat şi în 2016.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Demiterea conducerii ASF şi anchete penale privind piaţa RCA ?? Mă tem că asta nu se va întâmpla niciodată !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3796
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4197
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8243
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.1906

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb