Tratatul UE ar putea fi modificat pentru înfiinţarea unei autorităţi de reglementare bancară

F. A.
Internaţional / 22 aprilie 2013

Uniunea Europeană (UE) ar putea avea nevoie de modificarea tratatului, pentru crearea unei autorităţi unice de reglementare bancară, a declarat şeful Eurogroup, olandezul Jeroen Dijsselbloem, relatează sursele de presă.

Dijsselbloem a precizat că UE poate aplica cea mai mare parte a strategiei de uniune bancară în cadrul actualului tratat, însă ar putea fi nevoie de o modificare în cazul autorităţii de reglementare.

"Ştiu că putem pune în practică cel puţin 80-90% din proiect, iar decizia finală pentru o autoritate unică de reglementare bancară ar putea avea nevoie de o modificare de tratat", a declarat Dijsselbloem la Washington.

Banca Centrală Europeană şi Michel Barnier, comisarul UE pentru servicii financiare, au cerut înfiinţarea unei Autorităţi Europene de Reglementare care să intervină în cazul băncilor lovite de criză.

Barnier urmează să prezinte proiectul de lege în luna iunie.

Dijsselbloem a arătat că există o diferenţă de opinie în legătură cu autoritatea unică de reglementare, Germania solicitând modificarea tratatului, în timp ce Comisia Europeană consideră că există deja o bază legală.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb