UE cere Ungariei clarificări privind legea ce permite construcţia South Stream

V.B.
Internaţional / 4 noiembrie 2014

Comisia Europeană a anunţat astăzi că a cerut guvernului de la Budapesta să clarifice un amendament la o lege adoptat ieri de parlamentul maghiar, pe baza căruia vor putea începe lucrările de construcţie a secţiunii gazoductului South Stream de pe teritorul Ungariei, scrie presa străină.

Amendamentul permite unei companii să construiască un gazoduct chiar dacă nu are licenţele necesare pentru a-l opera, fapt ce va da undă verde pentru începerea lucrărilor de către firma mixtă în care compania ungară de stat MVM şi cea rusă Gazprom deţin fiecare jumătate dintre acţiuni.

Regulile europene nu împiedică statele să acorde autorizaţii separate pentru construcţia şi operarea conductelor. Totuşi, eliberarea acestor autorizaţii trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi nediscriminatorii. Noua prevedere legală ungară, însă, nu stipulează clar criteriile pe baza cărora companiile pot obţine aceste autorizaţii, a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt a CE.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Regulile europene nu împiedică statele să acorde autorizaţii separate pentru construcţia şi operarea conductelor." - si atunci care-i problema? Trebuie sa fim toti idioti? Nu poate unul sa ne lumineze calea catre normalitate? Numai idiotii de peste ocean au acest "dar olimpic", de-a dreptul harazit acestei natii de "pustani inapoiati mintal"?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb