UE investighează sprijinul promis de Ungaria grupului Samsung

Ziarul BURSA #Internaţional / 15 octombrie 2019

Comisia Europeană (CE) a anunţat, ieri, că a lansat o investigaţie privind susţinerea pe care Ungaria vrea s-o acorde firmei Samsung, estimată la 108 milioane euro, în cazul unei investiţii, potrivit news.ro.

CE vrea să afle dacă ajutorul propus de statul maghiar, în cazul extinderii unei fabrici de baterii din oraşul Göd, respectă normele europene privind ajutorul de stat.

Comisarul european Margrethe Vestager a atras atenţia că, deşi investiţiile sunt foarte importante pentru a dezvolta regiunile dezavantajate, ele trebuie să beneficieze de susţinere publică doar acolo unde este nevoie.

"Sprijinul public trebuie acordat doar dacă este nevoie pentru a atrage investiţii private în regiunile cu probleme. În caz contrar, beneficiarii vor avea un avantaj incorect în raport cu competitorii, pe cheltuiala contribuabililor", a spus Vestager.

Astfel, CE va analiza situaţia pentru a vedea dacă această susţinere este cu adevărat necesară pentru investiţia Samsung şi nu distorsionează piaţa.

Samsung SDI este unul dintre cei mai mari jucători din piaţa bateriilor lithium-ion. Compania investeşte circa 1,2 miliarde euro pentru a extinde capacitatea bateriilor în fabrica din Ungaria.

Anul trecut, Ungaria a notificat CE în legătură cu planurile sale de a acorda un sprijin evaluat la 108 milioane euro, în acest proiect.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
danescu.ro
arsc.ro
ahkrumaenien.ro

Curs valutar BNR

22 Mar. 2023
Euro (EUR)Euro4.9232
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5644
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9467
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6092
Gram de aur (XAU)Gram de aur284.9858

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
conferinta.afeer.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro