Fostul arhiepiscop de Manila, Luis Antonio Tagle, un cardinal al cărui nume este vehiculat printre posibilii succesori ai Papei Francisc, stârneşte speranţe în rândul clerului filipinez, care se confruntă cu o lipsă de preoţi în arhipelag, transmite AFP.
Un papă filipinez ar putea crea un aflux de noi recruţi pentru preoţie, în contextul în care numărul celor care aleg acest drum de vocaţie este în scădere în acest bastion catolic din Asia de Sud-Est, au declarat pentru AFP mai mulţi clerici.
'Conform statisticilor, avem (...) un preot la aproximativ 9.000 de catolici', a declarat săptămâna aceasta John Alfred Rabena, care conduce seminarul central al Universităţii Pontificale Santo Tomas. Această situaţie duce la 'epuizarea' unui cler suprasolicitat, a avertizat el.
Părintele Robert Reyes a tras acest semnal de alarmă încă din perioada în care era director naţional pentru vocaţii al Conferinţei Episcopilor Catolici din Filipine (CECF), între 1987 şi 1998.
'Îi avertizam deja pe episcopi că existau semne clare ale unui declin al vocaţiilor şi de câţi ani se întâmplă asta?' se întreabă el.
Deşi Conferinţa a declarat că nu menţine o bază de date oficială, Biserica filipineză a organizat prima sa lună de 'conştientizare a vocaţiilor' în noiembrie.
Pentru părintele Jerome Secillano, purtător de cuvânt al CECF, motivul acestui declin nu este un mister. 'Este din cauza abaterilor sexuale care au loc în Biserică', spune el, referindu-se la dezvăluirea numeroaselor cazuri de abuz sexual asupra copiilor începând cu anii 2000. 'Atunci a început să scadă numărul persoanelor care intrau în seminar', a spus el, 'iar impactul acestui fenomen se simte încă'.
Preotul a mai spus că nu ştie 'dacă un papă filipinez va restaura imediat încrederea pierdută'.
Fostul arhiepiscop de Manila, Luis Antonio Tagle, în vârstă de 67 de ani, este o figură moderată care nu a ezitat să critice Biserica Catolică pentru eşecurile sale, în special în cazurile de abuz sexual asupra copiilor.
Potrivit părintelui Robert Reyes, scandalurile privind violenţa sexuală nu sunt singurele cauze pentru scăderea numărului de înscrieri la seminar. O altă cauză este expunerea din ce în ce mai mare a tinerilor la ispitele lumii seculare - călătorii, internet şi reţelele sociale.
Pentru seminaristul Neil Pena, în vârstă de 27 de ani, care spune că s-a împăcat cu greşelile făcute de 'o instituţie condusă de oameni', nu se poate nega faptul că alegerea unui papă filipinez are potenţialul de a galvaniza credinţa în arhipelag, conform sursei citate.
'Un papă care vorbeşte filipineză, care ţi se adresează în mod direct (...) va fi o sursă de inspiraţie. Mulţi oameni ar putea fi interesaţi să devină preoţi', crede el.
Chiar conducătorul seminarului central al Universităţii Pontificale Santo Tomas, John Alfred Rabena, a declarat că s-a alăturat clerului după ce a fost 'iluminat' de vizita Papei Francisc în Filipine în 2015, în urma celui mai mortal taifun din istoria ţării.
Un papă filipinez ar fi 'foarte important' în inspirarea tinerilor şi le-ar permite filipinezilor în general să nu se mai considere 'lăsaţi în urmă', a spus el.
Un alt cardinal filipinez, Pablo Virgilio David, se numără printre posibilii succesori ai Papei Francisc, dar şansele sale sunt mici, potrivit observatorilor.
Arvin Eballo, profesor de teologie la Universitatea Santo Tomas, îşi aminteşte de o perioadă în care 'aproape fiecare familie (filipineză) îşi dorea să aibă un preot în casă'.
'Credeau că este o binecuvântare de la Dumnezeu', a declarat el
Opinia Cititorului