Universitatea din Bucureşti, liderul învăţământului superior autohton în clasamentul QS 2027

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 iunie

Sursa foto: facebook/ Universitatea din Bucureşti

Sursa foto: facebook/ Universitatea din Bucureşti

English Version

Universitatea din Bucureşti (UB) îşi păstrează statutul de cea mai bine clasată instituţie de învăţământ superior din România în ediţia 2027 a QS (Quacquarelli Symonds) World University Rankings, chiar dacă a coborât în clasament din intervalul 761-770, ocupat în 2026, în banda 801-850. Datele arată că performanţa universităţii este susţinută în special de inserţia absolvenţilor pe piaţa muncii, reputaţia în rândul angajatorilor, colaborările internaţionale în cercetare şi politicile de sustenabilitate.

Universitatea Babeş-Bolyai rămâne pe locul al doilea

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se menţine în topul instituţiilor academice româneşti, însă evoluţia sa a fost diferită. Dacă în 2025 ocupa intervalul 781-790, iar în 2026 urcase până la 761-770, la egalitate cu Universitatea din Bucureşti, în ediţia 2027 UBB coboară în segmentul 851-900, rămânând însă a doua universitate din România în clasamentul QS.

Cum a evoluat prezenţa României în ultimii trei ani

În ediţia din 2025, România era reprezentată de 13 universităţi. Universitatea din Bucureşti ocupa poziţiile 801-850, iar UBB se afla în intervalul 781-790. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi Universitatea de Vest din Timişoara erau incluse în segmentul 1201-1400, iar Universitatea din Craiova şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu figurau în categoria 1401+. Alte instituţii, precum Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti, completau prezenţa românească în clasament.

Anul 2026 a adus un progres pentru primele două universităţi ale ţării. Atât UB, cât şi UBB au urcat în intervalul 761-770, în timp ce Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a avansat în banda 1001-1200. Ediţia 2027 consemnează însă o diminuare a prezenţei româneşti. Numărul universităţilor incluse în clasament a scăzut la opt, faţă de zece în 2026 şi treisprezece în 2025. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a revenit în intervalul 1201-1400, Universitatea de Vest din Timişoara şi-a menţinut poziţia, iar POLITEHNICA Bucureşti a urcat în aceeaşi categorie. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Universitatea Transilvania din Braşov se regăsesc în continuare în segmentul 1401+. Reducerea numărului de universităţi româneşti prezente în QS sugerează că performanţele punctuale ale câtorva instituţii nu se transformă încă într-un progres consistent la nivelul întregului sistem universitar.

Poziţiile universităţilor în Europa

În clasamentul european QS 2027, Universitatea din Bucureşti se află pe locul 254, iar Universitatea Babeş-Bolyai pe locul 272. Urmează: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi - locul 426; Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie POLITEHNICA Bucureşti - locul 438; Universitatea de Vest din Timişoara - locul 446; Universitatea Transilvania din Braşov - locul 476; Academia de Studii Economice din Bucureşti - locul 488. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi sunt plasate în intervalul 501-510, în timp ce alte instituţii româneşti se regăsesc în segmentele 551-600 şi 601+.

Cine domină clasamentul mondial

Primele zece poziţii ale QS World University Rankings 2027 sunt ocupate de instituţii din Statele Unite, Marea Britanie, Elveţia şi Singapore: Massachusetts Institute of Technology (MIT); Imperial College London şi Stanford University; University of Oxford; Harvard University; University of Cambridge; California Institute of Technology; ETH Zurich; University College London; National University of Singapore.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6227
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6936
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0934
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7157

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb