Votul care poate schimba direcţia FP; Opiniile membrilor Comitetului Reprezentanţilor şi ale altor acţionari

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 februarie

Votul care poate schimba direcţia FP; Opiniile membrilor Comitetului Reprezentanţilor şi ale altor acţionari

Matej Rigelnik, preşedintele board-ului: „Cred că miza adunării din 26 februarie este aceea de a decide dacă vrem să continuăm să generăm valoare pentru toţi acţionarii sau să revenim la promovarea unor interese individuale”

Valentin Stănescu, candidat la loc în board: „Retailul are peste 50% din fond; dacă ne-am prezenta toţi, am putea implementa orice este în interesul nostru”

Istvan Sarkany, membru al board-ului: „Votul pentru negocierea unui contract cu Franklin Templeton a avut 98% susţinere în adunarea acţionarilor, deci a avut clar prioritate în ochii noştri”

Florian Munteanu, membru al board-ului: „Votul este secret; nimeni nu trebuie să se teamă de faptul că, prin votul în interesul propriu, supără pe cineva”

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) se vor întâlni, în data de 26 februarie, pentru a decide anumite aspecte cruciale pentru viitorul fondului, precum acordarea unui nou mandat administratorului Franklin Templeton, de patru sau un an, în condiţii comerciale diferite, alegerea unui membru al Comitetului Reprezentanţilor sau numirea Deloitte pentru evaluarea participaţiei FP la societatea Aeroporturi Bucureşti, în contextul în care statul şi-a exprimat, recent, intenţia de a răscumpăra pachetul deţinut de fond.

Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor, care pare să nu agreeze acordarea unui nou mandat complet către Franklin Templeton, a solicitat revocarea din funcţie a doi membri ai board-ului, Istvan Sarkany şi Florian Munteanu, deoarece, în opinia reprezentanţilor săi, prin propunerea de acordare a unui nou mandat de patru ani, cei doi nu au respectat hotărârea acţionarilor din septembrie anul trecut privind demararea, de către Comitetul Reprezentanţilor, a unui nou proces de selecţie a administratorului FP.

Florian Munteanu: „Nici eu, nici Istvan nu ocupăm funcţia de preşedinte al Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, care se ocupă efectiv de procesul de selecţie a unui nou administrator”

Florian Munteanu, unul dintre membrii board-ului căruia Ministerul Finanţelor îi cere revocarea din funcţie, susţine că a urmat întocmai mandatul primit de la acţionari anul trecut, potrivit declaraţiilor făcute săptămâna trecută, într-o videoconferinţă moderată de jurnalistul Radu Soviani.

Reprezentantul acţionarilor ales în noiembrie anul trecut, a spus: „Noi ne-am făcut treaba foarte bine în acest mandat scurt. Am avut un mandat clar de la acţionari, cu un rol dual. Am iniţiat procedurile aşa cum trebuie, am comunicat transparent şi am încercat să instituim, pe cât a fost posibil, în scurtul timp avut la dispoziţie, maximul de profesionalism în board, ceea ce s-a văzut prin creşterea activului net, iar acţionarii au reacţionat pozitiv, dovadă şi evoluţia (n.r. preţului) din piaţă. Toate acestea sunt argumente în favoarea aprecierii actualului board. Faptul că două persoane dintr-un board de patru au fost propuse pentru revocare ridică multe semne de întrebare şi prin prisma faptului că nici eu, nici Istvan nu ocupăm funcţia de preşedinte al Comitetului de Nominalizare şi Remunerare, care se ocupă efectiv de procesul de selecţie a unui nou administrator. Dacă există un motiv fundamentat, te duci la preşedintele Comitetului de Remunerare şi Nominalizare, care nu sunt nici eu, nici Istvan şi nici Matej (n.r. Rigelnik), ci este a patra persoană (n.r. Andrei Octav Moise). Este ceva absolut ridicol”.

Florian Munteanu a adăugat: „Poate că există o anumită temere legată de transparenţă, de faptul că noi am implementat anumite lucruri în interesul acţionarilor într-un mod în care nu s-a mai întâmplat în România, prin deschidere, discuţii, webinare, sondaje pentru acţionari, totul cu implicarea acţionarilor. Dacă cererea de revocare va trece, eu sunt mulţumit că mi-am făcut treaba cu responsabilitate, cu integritate şi diligenţă şi urmează să-mi folosesc timpul într-un mod benefic pentru profesia şi familia mea. Dacă cererea nu trece, înseamnă că România deja a ajuns la un stadiu de maturitate pe care-l anticipam pentru un moment viitor”.

Istvan Sarkany: „Atât timp cât există incertitudine privind poziţia Franklin Templeton, este aproape imposibil să conduci un proces de selecţie în care să participe companii serioase care chiar sunt interesate să dezvolte fondul”

Istvan Sarkany, celălalt membru al board-ului căruia Ministerul Finanţelor îi cere revocarea, susţine că votul acţionarilor de anul trecut indica faptul că negocierea unui contract cu Franklin Templeton avea prioritate.

„Din punctul nostru de vedere, ca board care acţionează unitar, am luat nişte decizii pe baza mandatului pe care l-am primit. Votul pentru negocierea unui contract cu Franklin Templeton a avut 98% susţinere în adunarea acţionarilor, deci a avut clar prioritate în ochii noştri. Voiam să lămurim (n.r. poziţia Franklin Templeton), pentru că de multă vreme exista această incertitudine, dacă vrea sau nu să continue, în ce termeni şi aşa mai departe. Atât timp cât există această incertitudine privind poziţia Franklin Templeton, precum şi a acţionarilor legată de Franklin Templeton, dacă doresc ca ei să continue să administreze fondul sau nu, este aproape imposibil să conduci un proces de selecţie în care să participe companii serioase care chiar sunt interesate să dezvolte fondul”, a spus Sarkany.

Reprezentantul acţionarilor FP a continuat: „În această situaţie, împreună am luat decizia să negociem cu administratorul actual, să vedem cu ce ofertă vine, să punem pe masă acţionarilor această ofertă, iar acţionarii să hotărască. Ulterior, putem să vedem ce facem cu procesul de selecţie pe care l-am început, dar este clar că multe companii care ar putea fi interesate nu vor trimite vreo scrisoare de intenţie până când nu ştiu dacă Templeton primeşte un mandat de patru ani. Din punctul meu de vedere, am făcut lucrurile cât se poate de corect, cât se poate de transparent faţă de toată lumea. A fost o perioadă foarte intensă. Eu privesc cu optimism viitorul, iar dacă se va decide să plec din Comitetul Reprezentanţilor, voi avea mult mai mult timp liber decât în momentul de faţă, iar dacă rămânem amândoi, vom lucra în continuare în interesul fondului şi al acţionarilor”.

Matej Rigelnik: „Persoanele propuse pentru Comitetul Reprezentanţilor au zero acţiuni la Fondul Proprietatea, în vreme ce persoanele care se află în prezent în Comitet deţin acţiuni şi sunt implicate în FP de foarte mult timp”

Matej Rigelnik, preşedintele board-ului FP, susţine că cel mai mare beneficiar al valorii create în ultimele trei luni, de când a fost instalat noul Comitet al Reprezentanţilor, este chiar statul român, în calitate de cel mai mare acţionar.

„Există o metodă foarte simplă, de bază, prin care pot fi manipulaţi oamenii: dezbină şi cucereşte. Cred că aceasta este situaţia acum. Dintr-o perspectivă obiectivă şi profesională, nu înţeleg de ce cineva ar dori să revoce membri ai Comitetului, pentru că, din noiembrie 2025 încoace, discountul la care se tranzacţionează acţiunea faţă de Valoarea Activului Net este unul dintre cele mai scăzute din istoria Fondului Proprietatea. Preţul acţiunii a crescut substanţial, s-a depus mult efort, astfel că nu există niciun motiv obiectiv pentru care cineva ar dori revocarea unor membri. O spun foarte clar - de ce ar fi aceste persoane periculoase pentru Fondul Proprietatea? De ce ai dori să revoci propriii acţionari? Nu înţeleg! Toate aceste persoane propuse pentru Comitetul Reprezentanţilor (n.r. de către Ministerul Finanţelor) au zero acţiuni la Fondul Proprietatea. Iar persoanele care se află în prezent în Comitet deţin acţiuni şi sunt implicate în FP de foarte mult timp. Se pare că statul are o opinie foarte diferită, deşi cea mai mare valoare din ultimele trei luni a fost creată chiar pentru stat, deoarece este cel mai mare acţionar”.

Peter Krivc, directorul executiv al Axor Holding, unul dintre fondurile slovene din acţionariatul FP, şi-a exprimat susţinerea pentru cei doi membri ai board-ului, a căror revocare este propusă. „Noi credem că Florian şi Istvan au făcut o treabă foarte bună ca reprezentanţi ai acţionarilor în Comitet. Nu aş dori să speculez care este interesul celeilalte părţi şi vă pot spune cu siguranţă că noi, Axor Holding, nu vom susţine acest vot”, a spus Krivc.

Matej Rigelnik: „Acţionarii de retail au făcut istorie la Fondul Proprietatea, punând capăt aşa-numitului «sistem de castă» şi cerând transparenţă; progresul este întotdeauna atacat”

La adunările din 26 februarie, acţionarii de retail trebuie să demonstreze că nu reprezintă doar o majoritate numerică, ci o forţă organizată, care a adus transparenţă fondului, a mai spus Matej Rigelnik.

„Cred că miza (n.r. adunării din 26 februarie) este dacă vrem să continuăm să generăm valoare pentru toţi acţionarii sau să revenim la promovarea unor interese individuale, aşa cum se întâmpla înainte de Adunarea Generală a Acţionarilor din septembrie (n.r. anul trecut). Rolul nostru, ca membri ai Comitetului Reprezentanţilor, este să ne implicăm în relaţia cu acţionarii, să îi aducem la AGA, să dialogăm cu ei şi să îi determinăm să voteze, pentru că, la final - indiferent de rezultat - dacă suficient de mulţi actionari votează, atunci este o decizie autentică. Dar dacă un grup minoritar de acţionari decide în numele majorităţii, atunci avem o problemă. Am făcut istorie în ultimele trei-patru luni; acţionarii de retail au făcut istorie la Fondul Proprietatea, punând capăt aşa-numitului «sistem de castă» şi cerând transparenţă. Desigur, când vrei să schimbi lucrurile, progresul este întotdeauna atacat”, a afirmat preşedintele Comitetului Reprezentanţilor FP.

Matej Rigelnik a adăugat: „Acum, încercarea de a revoca reprezentanţii aleşi fără o justificare temeinică reprezintă un precedent periculos. Dacă permitem ca votul nostru colectiv să fie anulat astfel, lucrul acesta poate deveni o practică ce va fi folosită şi în viitor. Sunt banii noştri, iar instabilitatea se va reflecta direct în discountul faţă de Valoarea Activului Net şi, în ansamblu, în încrederea pieţei. Considerăm că interesul personal nu trebuie să afecteze niciodată interesul colectiv. Suntem aici reprezentând 22.000 de acţionari şi căutăm parteneriat, nu subordonare. Susţinem echitatea, corectitudinea şi, în niciun caz, nu suntem împotriva statului. Îndemn toţi acţionarii să nu suporte costul experimentului altcuiva din propria investiţie. Pe 26 februarie trebuie să demonstrăm că acţionarii de retail nu reprezintă doar o majoritate numerică, ci o forţă organizată, care a adus transparenţă fondului şi care nu va mai accepta să fie redusă la tăcere. Votul dumneavoastră contează”!

Mihai Sebea, acţionar: „Am decis să fac un pas în spate, retrăgându-mi candidatura pentru postul în Comitetul Reprezentanţilor; cu toţii îl susţiem pe Valentin Stănescu”

Pe 26 februarie se votează continuarea direcţiei bune pe care a pornit Fondul Proprietatea începând din septembrie anul trecut, după „adunarea acţionarilor în care s-a scris istorie”, consideră investitorul Mihai Sebea.

„Putem scrie istorie din nou. Avem puterea să facem ceea ce a făcut Fondul Proprietatea pentru România; o fantastică reparaţie istorică, o contribuţie incredibilă la dezvoltarea pieţei de capital, la curăţenia pieţei de capital.

Mai departe, votăm stabilitate, un mandat de patru ani pentru Franklin Templeton, pe care-l doresc mulţi acţionari, siguranţă şi forţă de negociere pentru listarea sau vânzarea participaţiei la CNAB. De asemenea, votăm pentru păstrarea membrilor în Comitetul Reprezentanţilor şi pentru încă un reprezentant al nostru, care este Valentin Stănescu. Eu am decis să fac un pas în spate, retrăgându-mi candidatura pentru postul în Comitetul Reprezentanţilor şi să-l susţinem, cu toţii, pe Valentin. Suntem maturi şi nu este o chestiune legată de orgolii sau ambiţii personale, ci vrem să contribuim la păstrarea direcţiei Fondului Proprietatea, care a dus la dublarea acţiunii şi la cel mai mic discount din ultima perioadă”, a spus Mihai Sebea.

Valentin Stănescu, acţionar: „Statul pare să aibă alergie la performanţă; vrea să schimbe Franklin Templeton, care a avut un succes răsunător cu Hidroelectrica”

La adunarea din 26 februarie se vor lua nişte decizii cu impact foarte, foarte mare asupra banilor şi investiţiilor tuturor acţionarilor Fondului Proprietatea, a spus Valentin Stănescu, candidat la un loc în board-ul FP.

„Se votează cine va supraveghea funcţionarea fondului din partea acţionarilor, se votează evaluarea Aeroportului Bucureşti, dacă vor intra în Comitetul Reprezentanţilor, pe locul liber, reprezentanţi ai acţionarilor, reprezentanţi ai statului sau o altă persoană, deci cele mai importante lucruri care s-ar putea vota la nivel de guvernanţă corporativă, cu impact major asupra investiţiei noastre. Câţi bani avem în portofel; asta decidem, pe scurt.

De asemenea, se votează şi stabilitate versus instabilitate, se votează şi performanţă versus ... după cum am spus, statul pare să aibă alergie la performanţă. Vrea să schimbe pe Franklin Templeton, care a avut un succes răsunător cu Hidroelectrica, vrea să schimbe membrii din Comitetul Reprezentanţilor care au dublat practic valoarea acţiunilor faţă de anul trecut şi aşa mai departe. Avem alegeri majore de făcut, iar votul este singura modalitate de a ne păstra puterea. Retailul are peste 50% din fond şi dacă ne-am prezenta toţi, am putea implementa orice este în interesul nostru. Iar dacă retailul profită, profită toţi investitorii, inclusiv statul şi investitorii instituţionali”, a afirmat Valentin Stănescu.

Florian Munteanu: „Se votează viitorul fondului; dacă se doreşte transparenţă, competenţă, performanţă sau un viitor care poate duce într-o altă direcţie, pe care nu o ştim şi faţă de care avem semne de întrebare”

Statul, în calitate de cel mai mare acţionar al FP, trebuie să voteze la adunarea din 26 februarie în interesul fondului, al tuturor acţionarilor, al viitorului României, a spus Florian Munteanu.

„Se votează viitorul fondului; dacă se doreşte transparenţă, competenţă, performanţă sau un viitor care poate duce într-o altă direcţie, pe care nu o ştim acum şi faţă de care avem semne de întrebare. Acţionarii trebuie să decidă; să se informeze şi să voteze cu responsabilitate şi în cunoştinţă de cauză pentru viitorul lor. Inclusiv statul, în calitate de cel mai mare acţionar, trebuie să voteze cu responsabilitate, în interesul fondului, al tuturor acţionarilor, al viitorului României”, a afirmat Munteanu. „Foarte important de ştiut este că votul este secret. Nimeni nu trebuie să se teamă de faptul că, prin votul în interesul propriu, supără pe cineva. Trebuie să voteze responsabil, fără nicio teamă, pentru că este vorba despre viitorul investiţiei lor”.

Istvan Sarkany priveşte cu optimism adunările din această săptămână şi consideră că acţionarii înţeleg miza deciziilor pe care trebuie să le ia.

„Important este să se mobilizeze şi să voteze în cunoştinţă de cauză la adunarea generală a acţionarilor. Dacă vrem să avem o guvernanţă corporativă corectă, cât mai mulţi acţionari trebuie să se implice, pentru că doar atunci poţi să ajungi la rezultate concrete. Altfel, decid câţiva acţionari mai mari pentru toată lumea şi este posibil ca deciziile care se vor lua să fie doar în interesul acelor acţionari mari. Este important să vă implicaţi, informaţi-vă şi sunt optimist că, dacă votează cât mai mulţi acţionari, se va lua o decizie care să avantajeze toţi acţionarii”, a afirmat Sarkany.

Pentru alegerile din această săptămana pentru un loc în board-ul Fondului Proprietatea, Ministerul Finanţelor a propus trei candidaţi, respectiv Ştefan Nanu, Alina-Mirela Petre şi Valeriu Steriu. John F. Walsh, propus de acţionarul Cristian Săndescu şi Marian-Cristian Mocanu, autopropus, candidează, de asemenea, la alegerile din 26 februarie.

Recent, Andrei Octav Moise, membru al Comitetului Reprezentanţilor FP, dar care nu a fost prezent la videoconferinţa moderată de jurnalistul Radu Soviani, şi apropiaţi ai acestuia au vândut pachete consistente de acţiuni prin tranzacţii de tip deal, cumpărătorul fiind Lion Capital, conform unor surse din piaţă.

Anterior, Lion realizase o ofertă publică de cumpărare în urma căreia ajunsese la o deţinere directă de 5,3% din capitalul social al fondului. Cel mai mare acţionar al FP este Ministerul Finanţelor, cu circa 11,6% din drepturile de vot, respectiv 12,6% din drepturile de vot exercitabile, potrivit raportărilor de la Bursa de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 3 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mda, evolutia pretului actiunilor este datorata fix activitatii Boardului...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Este din cauza zifoanelor care au pus barieră în Ask 2 milioane de acțiuni la 0,68 lei, exact prețul din oferta lor. Au conturile pline, puteau oferi 0,8 lei pe acțiune și aveau suprasubscriere, scăpau și de micii investitori și de bătaia care o vor lua la AGA.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Deci 0,8 lei e un preț bun. Cum rămâne cu 1 leu, 2 lei, ... , 50 lei?

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0974
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3327
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8393
Gram de aur (XAU)Gram de aur700.9567

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
oaer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb