Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia pare tot mai deschisă ideii unui armistiţiu, în urma presiunilor diplomatice intensificate din partea Statelor Unite şi a partenerilor europeni. Comentariile au fost făcute după o convorbire cu preşedintele Donald Trump şi mai mulţi lideri europeni, în contextul vizitei la Moscova a trimisului special american Steve Witkoff, potrivit Ukrainskaia Pravda, de la care relatăm cele ce urmează.
„Poziţia noastră comună cu partenerii este absolut clară: războiul trebuie să se termine. Şi trebuie să fie un final onest”, a spus Zelenski, citat de Ukrainskaia Pravda, mulţumindu-le liderilor europeni pentru sprijinul acordat. Potrivit preşedintelui ucrainean, dialogul cu Trump şi aliaţii occidentali a vizat evaluarea întâlnirii de la Kremlin dintre Putin şi Witkoff, care a durat aproximativ trei ore şi a fost calificată de Moscova drept „utilă şi constructivă”.
Zelenski a declarat pe Telegram că Rusia arată semne că ar putea accepta o încetare a focului: „Se pare că Rusia este acum mai dispusă să înceteze focul. Presiunea asupra lor funcţionează. Dar cel mai important este să nu ne înşele în detalii - nici pe noi, nici pe Statele Unite.” În acest sens, preşedintele ucrainean a propus organizarea unei întâlniri tehnice între consilierii de securitate ai Ucrainei şi ai partenerilor occidentali, pentru a stabili o poziţie comună în eventualele negocieri de pace.
Anterior, surse citate de Reuters au confirmat că Trump şi Zelenski discutaseră deja marţi, înainte de vizita lui Witkoff la Moscova, iar miercuri ar fi avut un nou schimb de opinii privind rezultatele întrevederii. Deşi Donald Trump a anunţat pe Truth Social că „s-au înregistrat progrese importante” în urma discuţiei dintre emisarul său şi Vladimir Putin, el nu a menţionat public dialogul cu Zelenski.
Discuţiile diplomatice au loc pe fondul continuării războiului, dar şi al ameninţării iminente a unor noi sancţiuni economice americane împotriva Rusiei şi a statelor care fac comerţ cu aceasta. Zelenski a reiterat că Ucraina îşi va apăra în continuare independenţa, însă orice efort real de pace trebuie să includă o viziune clară şi unitară din partea aliaţilor.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 07.08.2025, 10:45)
Da, presiunea din vezică !