Fiat justitia et pereat mundus

Cîtă aroganţă, la unii! Iaca bunăoară, Ferdinand ăsta, Întîiul. Împărat al Sfîntului Imperiu Roman: ”Justiţie să fie, chiar dacă lumea ar fi să piară! Ce spui, soro! Care justiţie? A cui justiţie? Pe ce bază justiţie? Şi, care lume să piară? A celor care ”fac justiţia” sau a celor pe spinarea cărora ”se face justiţie”? Să piară doar unii sau cu toţii? Să piară, care lume? A unora, a altora, sau să se scufunde în adîncurile Haosului, toată, cu mic cu mare şi de la răsărit la apus? Ceaţă! Zicerea aceasta are un singur merit: sună bine în amfiteatrele unde bobocii profesiilor juridice învaţă abecedarul meseriei. În rest, mai mult ascunde decît lămureşte ceva despre rosturile sociale ale justiţiei, despre consecinţele modurilor în care ea este administrată şi funcţionează. Citesc gazeta la ultima oră şi peste ce dau? Rivoluţie, soro! Cu voie de la poliţie, desigur! Cineva, nu spui cine, persoană importantă, da becher, a descoperit că justiţia din România este o şandrama ciuruită pe toate părţile de ”disfuncţionalităţi” şi corupţie! Şi, după ce a descoperit, a dat publicităţii un filmuleţ-anchetă pe această temă! De o săptămînă, aproape, toată România e răscolită. Guvernul nu mai guvernează, că trebuie să cerceteze ce e cu filmuleţul ăla şi, mă rog, cu justiţia. Culmea ”prostiei” a fost atinsă chiar de titularul portofoliului justiţiei care spune lumii cu seninătate că el nu ştie să fie ceva în neregulă pentru motivul sfînt că, pînă acum, nu a primit la cabinet nici o sesizare oficială!!! Preşedintele nu mai prezidează că trebuie să stea de vorbă cu ăştia care fac justiţie şi cu ăia care fac filmuleţe despre ea. Parlamentul nu mai parlamentează pînă nu se lămureşte cum vine treaba cu justiţia şi cu problemele ei! CSM-ul nu mai ”cesemeşte” că trebuie să reclame chestia la procurori. Curtea Supremă nu mai....ce mai, criză mare, monşer! Acum, pentru că cititorii noştrii trebuie să fie întotdeauna mai bine informaţi decît cititorii lor, trebuie să spun răspicat şi degrabă: staţi liniştiţi la locurile voastre! E doar o altă furtună într-un pahar cu apă. Nu se dărîmă nici o lume şi, din păcare, nu se va schimba nimic nici în domeniul critic al ”Justiţiei”. De ce? Pe ce mă bazez?

Înainte să răspund la aceste întrebări, să vă întreb şi eu, aşa... de-un pamplezir: Nu vă supăraţi, cînd a mers Justiţia bine în România modernă? În vremurile lui Cuza? Pe cînd Cogălniceanu, hîtru, îi demonstra Domnitorului că interzicerea bătăii asupra slujitorilor poate fi considerată un progres însemnat al justiţiei, doar că efectul ”pe teren” este cît se poate de neplăcut: Cuza va trebui în curînd să îşi cureţe singur cizmele de noroi! În idilizata ”epocă de aur” interbelică? Haida, de...ia citiţi dumneavoastră, dacă nu altceva, măcar mărturiile literare ale vremii; Jocul Ielelor, Camil Petrescu sau Concert din muzică de Bach al Hortensiei Papadat Bengescu, ar fi deajuns. Nu mai zic de jurnalistica epocii. O să vedeţi singuri cam cum funcţiona Justiţia şi cîte erau belelele ei! Ori, te pomeneşti că justiţia a funcţionat ”ca la carte” în epoca dictaturii proletariatului, a represiunii care a trimis la ocnă, la canal şi pe lumea cealaltă ”cu demersuri şi acte juridice în bună regulă” sute de mii de oameni a căror singură vină era ”originea nesănătoasă”, refuzul colectivizării, al ”reeducării” penitenciare, ori pur şi simplu au avut îndrăzneala de a supravieţui voinţei ocupantului sovietic şi a cozilor sale de topor, cărora li s-a dat puterea pe mînă? Ori, te pomeneşti că justiţia noastră a funcţionat fără cusur tocmai în perioda ”luminoasei ere ceauşiste”, cînd ”rafinamentul juridic” a fost ridicat pe cele mai înalte culmi ale socialismului? Pe vremea cînd justiţia îşi făcea treaba, ca la carte, împotriva oricui mîrîia ori, încerca să zică ceva articulat împotriva regimului sau a ”Conducătorului Iubit”? De cei care nu se mulţumeau să zică şi îndrăzneau să ridice cumva mîna, se ocupa secţia specială a Securităţii, tot juridică şi ea! Cine poate crede că avînd în ”gene” o asemenea istorie, justiţia post-decembristă şi oamenii ei şi-au jucat rolul după alt scenariu? Doar naivii şi cei care vor să închidă ochii în faţa realităţii.

Iar acum, care-i baiul? Justiţia este ”penetrată” de servicii şi de alte instituţii ale puterii? Păi, este... că aşa s-a dat ordin pe unitate, nu de ieri de azi, ci încă din Decembrie 1989. Dacă nu mă credeţi pe mine, atunci puteţi să o întrebaţi pe doamna Macovei, pe atunci procuror şi ulterior ”zeiţă a reformei în justiţie”. Reformă ale cărei roade se văd azi! Ordinul a fost întărit ulterior şi pe bază de CSAT, în ”vremuri” care au transformat cu acte în regulă Justiţia în ”cîmp tactic” al serviciilor. Sau, poate nu aţi văzut ”procesele revoluţiei” în direct!? Ori nu aţi urmărit serialul de mare succes ”Tele-justiţia în direct” sau spectacolele de ”varietăţi”: ”Cu cătuşe şi fără cătuşe”. Oamenii justiţiei, unii desigur, nu toţi, s-au dedulcit la ”paraîndărăt” furnizat generos de ”noii îmbogăţiţi” ai tranziţiei trimişi din cînd în cînd să facă plimbări pe la instanţe? Păi, cine se aştepta să fie altfel, de vreme ce s-a dat voie de la stăpînire? Nu pentru toată lumea, desigur. Doar pentru cei care ”ascultă” de ceea ce li se spune şi fac ceea ce li se spune, atunci cînd li se spune! De unde li se spune? De undeva, ”de sus”! Justiţia judecă într-un fel pentru ”Vlădică” şi altfel pentru ”Opincă”? Haida de, păi aşa a fost întotdeauna şi nu există nici un motiv să fie acum altfel! De ce? Pentru că se poate! Pentru că ”spectacolul contează”!

Justiţie ”ideală”, desigur, nu a existat şi nu există, nicăieri! Dacă ar fi să fie, societatea României post-decembriste ar putea să aspire la o justiţie echilibrat-funcţională, promptă, efectivă şi înalt profesionalizată, relativ izolată, ferită adică, de influenţa instituţională a altor segmente ale puterii. Ar putea, doar că nimeni dintre cei care acced în sferele puterii nu este interesat ca o astfel de justiţie să se împămîntenească pe la noi! Justiţia şi instituţiile ei, inclusiv legile pe baza cărora funcţionează, au fost croite pentru ca ea să rămînă, de-a pururi, sluga credincioasă a puterii. Nu neapărat a puterii nominale în stat, ci a puterii reale, ori de unde s-ar exercita ea. A puterii care face jocurile peste tot unde se împarte ceva în România, inclusiv în justiţie, unde se împarte dacă nu Dreptatea, atunci se distribuie beneficiile şi sancţiunile a ceea ce justiţia hotărăşte că ar fi dreptatea!