Mii de gheţari din întreaga lume riscă să dispară în fiecare an în următoarele decenii, iar doar o mică parte dintre ei ar putea supravieţui până la sfârşitul acestui secol, în absenţa unor politici climatice ferme. Avertismentul vine dintr-un studiu publicat în revista Nature Climate Change, citat de AFP, care subliniază impactul direct al deciziilor politice asupra viitorului gheţarilor planetei. Potrivit cercetării coordonate de glaciologul Lander Van Tricht, ritmul dispariţiei gheţarilor ar putea varia dramatic în funcţie de nivelul de încălzire globală. Măsurile adoptate de guvernele lumii pentru combaterea schimbărilor climatice vor decide dacă omenirea va pierde aproximativ 2.000 de gheţari pe an sau aproape dublu, până la 4.000 annual, până la jumătatea secolului XXI. „Rezultatele noastre subliniază urgenţa unei politici climatice ambiţioase”, avertizează autorii studiului, care atrag atenţia că diferenţe de doar câteva grade Celsius pot avea consecinţe ireversibile. Cercetătorii arată că o limitare a încălzirii globale la 1,5 grade Celsius - pragul stabilit prin Acordul de la Paris - ar putea permite conservarea a aproape jumătate dintre gheţarii actuali până în anul 2100. În schimb, o încălzire de 4 grade Celsius ar lăsa planeta cu mai puţin de 10% din gheţarii existenţi în prezent. Chiar şi în scenariul optimist de 1,5 grade Celsius, ritmul actual de dispariţie, estimat la aproximativ 1.000 de gheţari pe an, ar urma să se accelereze, atingând un vârf de circa 2.000 de gheţari pierduţi anual în jurul anului 2041. În aceste condiţii, până la sfârşitul secolului ar mai rămâne aproximativ 95.957 de gheţari, mai puţin de jumătate din totalul actual.
Conform proiecţiilor climatice actuale, temperatura medie globală ar putea creşte cu aproximativ 2,7 grade Celsius faţă de nivelurile preindustriale. Într-un asemenea scenariu, oamenii de ştiinţă estimează că, între anii 2040 şi 2060, ar putea dispărea în jur de 3.000 de gheţari în fiecare an. Până în 2100, doar aproximativ 43.852 de gheţari - adică unul din cinci - ar mai supravieţui într-o lume încălzită cu 2,7 grade Celsius, avertizează autorii studiului.
• Scenariul extrem: pierderea a peste 90% din gheţari
În cel mai pesimist scenariu, bazat pe o creştere a temperaturii globale cu 4 grade Celsius, până la 4.000 de gheţari ar putea dispărea anual până la mijlocul anilor 2050. La finalul secolului, doar 18.288 de gheţari, reprezentând aproximativ 9% din totalul actual, ar mai rezista pe Terra.
Deşi topirea gheţarilor mici contribuie mai puţin la creşterea nivelului mărilor comparativ cu marile calote glaciare, dispariţia lor are efecte locale semnificative, avertizează cercetătorii. „Dispariţia fiecărui gheţar individual poate avea repercusiuni locale importante, deşi contribuţia sa la creşterea nivelului mării este scăzută”, a explicat Lander Van Tricht, glaciolog la ETH Zurich. Coautorul studiului, Matthias Huss, a subliniat dimensiunea emoţională şi culturală a fenomenului, amintind de funeraliile simbolice organizate în 2019 pentru gheţarul Pizol din Alpii elveţieni: „Dispariţia gheţarilor nu este doar o problemă ştiinţifică. Ea ne afectează profund”.
• Alpii şi Anzii, printre cele mai vulnerabile regiuni
Cercetătorii au analizat peste 211.000 de gheţari folosind date satelitare globale şi au introdus conceptul de „vârf al extincţiei gheţarilor” - momentul în care dispariţia acestora atinge nivelul maxim. În regiunile dominate de gheţari mici, precum Alpii europeni şi Anzii subtropicali, jumătate dintre gheţari ar putea dispărea în următoarele două decenii. În schimb, în zonele cu gheţari de mari dimensiuni, precum Groenlanda şi marginile Antarcticii, acest vârf va fi atins mai târziu, spre finalul secolului.
Studiul oferă un semnal de alarmă clar: viitorul gheţarilor planetei depinde în mod direct de deciziile politice luate în prezent. Fără o reducere rapidă şi consistentă a emisiilor de gaze cu efect de seră, pierderea accelerată a gheţarilor va deveni inevitabilă, cu efecte pe termen lung asupra ecosistemelor, resurselor de apă şi comunităţilor umane.






























































Opinia Cititorului