Accident aviatic în Rusia, cel puţin 19 morţi

Andreea Popescu
Internaţional / 22 octombrie 2016

Reprezentanţii ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat că cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce un elicopter de tipul Mi-8 a aterizat forţat în peninsula artică Iamal, situată în nord-vestul Siberiei. Alte trei persoane au supravieţuit tragediei şi au fost transportate la spital pentru tratament, informează Russia Today, citată de News.ro.

Primul supravieţuitor a fost transportat la spital cu ajutorul unui elicopter al serviciilor de urgenţă şi este în stare gravă.

Salvatorii au descoperit în epava elicopterului alte două persoane, care prezentau semne de viaţă. De asemenea, cele 19 victime au fost declarate decedate la locul tragediei.

Cele două cutii negre ale elicopterului au fost recuperate de salvatori în "condiţie bună".

Anterior, unul dintre supravieţuitorii accidentului a reuşit să contacteze autorităţile. Acesta a susţinut că este blocat în epava elicopterului.

Două avioane de salvare cu paramedici au fost desfăşurate la locul tragediei, iar un număr total de 140 de persoane au fost implicate în operaţiune.

Vizibilitatea scăzută este prezentată de anchetatori drept o posibilă cauză pentru tragedie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb