Aderarea României şi Bulgariei la Schengen, o prioritate pentru preşedinţia cipriotă a UE

Internaţional / 9 iunie 2012

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen, o prioritate pentru preşedinţia cipriotă a UE

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen va fi o prioritate pentru viitoarea preşedinţie cipriotă a Uniunii Europene, a anunţat ministrul bulgar de Interne Ţvetan Ţvetanov într-un comunicat, citat de site-ul Novinite.com.

În cadrul unei reuniuni la Luxamburg, Ţvetanov a avut discuţii informale cu omologii săi german şi olandez, precum şi cu comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom. Oficialul a discutat despre aderarea la Schengen cu miniştrii de Interne din România şi Cipru. Cele trei state au evocat măsuri specifice care ar contribui la o evoluţie pozitivă a demersurilor României şi Bulgariei de aderare la Schengen, în septembrie.

România şi Bulgaria sperau să adere la Schengen în primăvara lui 2011, dar integrarea lor a fost blocată de ţări ca Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda, care se temeau că siguranţa spaţiului de liberă circulaţie ar putea fi periclitată de crima organizată şi corupţie.

Olanda se opune în continuare aderării celor două ţări la spaţiul Schengen, aşteptând un raport pozitiv în baza Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb