English
Adoptarea noului P130-2025 vine într-un moment-cheie pentru industria construcţiilor din România, marcată de investiţii majore în constructii si infrastructură critica, fonduri europene şi proiecte cu grad crescut de complexitate. Normativul aduce un cadru reglementar actualizat pentru lucrările de urmărire a comportării în timp a construcţiilor, în contextul unei presiuni tot mai mari asupra creşterii calităţii execuţiei, prelungirii duratei de viaţă a mediului construit şi a responsabilităţilor asumate de toţi actorii implicaţi în acest sens.
Despre care sunt schimbările concrete aduse de noul cadru legislativ şi ce înseamnă, în mod real, o abordare riguroasă a riscurilor, vorbim cu Mariana Garştea, CEO Sixense România, companie cu expertiză solidă în monitorizarea comportării construcţiilor în timp, parte din Sixense Group.
Care sunt cele mai semnificative schimbări aduse de noul Normativ P130-2025 faţă de P130/1999 şi cum reflectă ele realităţile actuale din industria de construcţii?
Pentru început, vreau să spun că acest Normativ P130-2025 schimbă complet modul în care ar trebui să se facă lucrurile. Vorbim despre un cu totul alt nivel de complexitate şi abordare, pentru prima dată după o perioadă lungă în care standardele au rămas neschimbate, în timp ce complexitatea proiectelor de construcţii şi cerinţele de siguranţă structurală au tot crescut.
Aşa că avem, în sfârşit, un rezultat al unei alinieri la bunele practici europene şi un răspuns direct al nevoii - despre care noi vorbim de foarte mult timp deja - de a preveni accidente şi costuri majore, ca urmare a implementării adecvate a lucrărilor de urmărire a comportării în timp a construcţiilor, atât cele în dezvoltare, cât şi cele în exploatare.
Ca să mă întorc la întrebare, câteva dintre cele mai semnificative schimbări aduse de P130-2025 sunt:
• Se pune un focus important pe serviciile de urmărire. Normativul nou cere explicit şi impune obligaţia elaborării de către proiectant a proiectului de urmărire a comportării în timp a construcţiilor, capitol obligatoriu în cadrul proiectului tehnic, cu planuri de instrumentare şi monitorizare şi, mai ales, analiza riscurilor şi adaptarea acestui document la specificul fiecărui proiect, cu accent pe colectare de date în timp real şi pe raportare continuă.
• Există roluri şi responsabilităţi mult mai clare. Se defineşte explicit cine trebuie să realizeze şi să aprobe planul de urmărire, precum şi cine implementează şi cine răspunde de integritatea şi interpretarea datelor. Aceste lucruri reduc confuziile care apăreau frecvent pentru proiectanţi, constructori sau beneficiari.
• Se discută despre obligaţia de a folosi echipamente conforme şi operatori specializaţi. Nu mai este loc de improvizaţii: echipamentele trebuie să fie certificate, iar operatorii trebuie să fie autorizaţi şi să pună la dispoziţie rapoarte clare, complete şi uşor de auditat.
• Se ia în considerare impactul direct şi integrarea urmăririi în contracte şi bugete. Urmarirea trebuie gândită, planificată şi bugetată de la început, inclusiv pentru fazele de post-execuţie. Iar acest lucru înseamnă că nu mai poate fi adăugată superficial, doar pe hârtie sau ca să bifăm ceva.
Noi milităm de mult pentru toate aceste schimbări şi pentru includerea lor explicită şi detaliată în normativ. Ne bucurăm că acum se fac primii paşi decisivi în a ne asuma ca industrie aceste bune practici absolut esenţiale pentru a avea proiecte mai sigure şi un mediu construit sănătos structural.
În ce măsură normativul adresează riscurile reale cu care ne confruntăm în România, din perspectiva particularităţilor structurale sau a vechimii fondului construit?
Normativul adresează în mod categoric complexitatea modului în care arată mediul construit acum în România şi, desigur, toate provocările şi problemele pe care le are acesta: de la structuri aflate într-un grad foarte mare de degradare până la îmbătrânirea fondului construit, sensibilităţile construcţiilor de tip monument istoric şi tot impactul pe care îl are dezvoltarea unor proiecte de infrastructură complexe, foarte necesare, însă care pot determina şi un nivel de risc ridicat pentru siguranţa structurală a construcţiilor din zona de influenţă.
Deci este un cadru extrem de binevenit, pe care îl aşteptam de foarte mult timp şi care prioritizează şi pune în lumină - aşa cum ar trebui - rolul monitorizării geotehnice şi structurale în execuţia şi exploatarea oricărui proiect de construcţii, indiferent de natura lui.
De asemenea, vorbim în sfârşit şi de o adaptare la nivelul de dezvoltare a industriei şi profesiei noastre, care nu mai lucrează cu pixul în mână, ci care are procese clare, soluţii digitale şi instrumente viabile pentru gradul înalt de risc pe care îl au foarte multe proiecte, mai ales cele de infrastructură, ce influenţează în mod direct viaţa comunităţilor.
Cum vedeţi impactul acestor schimbări asupra proiectelor de construcţii - şi ce beneficii aduce, pe termen lung, o abordare mai riguroasă a riscurilor?
Fără îndoială, beneficiile sunt majore. Schimbările aduse de noul normativ P130-2025 au potenţialul să transforme profund modul în care sunt gândite, planificate, executate şi exploatate proiectele de construcţii în România.
În primul rând, creează un cadru clar şi aplicabil care face din prevenţie o prioritate, nu o opţiune. Asta înseamnă că problemele nu mai sunt tratate reactiv, atunci când devin deja costisitoare sau periculoase, ci sunt anticipate şi gestionate din timp, prin date concrete şi decizii informate.
Un alt impact major pe care mi-l doresc este profesionalizarea pieţei. Un astfel de cadru normativ ar trebui să ridice nivelul de exigenţă şi să facă loc doar pentru jucători competenţi în rândul celor care oferă servicii de monitorizare geotehnică şi structurală, dar şi pentru factori de decizie informaţi, în rândul celor care le contractează. Se reduc improvizaţiile, se clarifică responsabilităţile, iar calitatea devine criteriul principal de selecţie. Pe termen lung, acest lucru va duce la o scădere a riscurilor structurale, la un control mai bun al costurilor şi la o creştere a încrederii în proiectele livrate.
De fapt, aş spune că vorbim despre un câştig sistemic: dacă abordăm riscurile cu mai multă rigoare, nu doar că evităm accidente, dar construim mai eficient şi mai responsabil faţă de oameni şi mediul construit.
Este un pas necesar pentru o industrie care are o miză uriaşă şi implicaţii majore în viaţa de zi cu zi a comunităţilor. Iar normativul acesta vine să ne reamintească exact asta.
Cum credeţi că va schimba acest normativ modul în care se raportează decidenţii la urmărirea comportării construcţiilor în timp?
Cel mai mult îmi doresc să existe mai puţină confuzie în rândul factorilor de decizie - dezvoltatori sau autorităţi publice - şi să poată face apel mai uşor la standarde şi legislaţie, din care să rezolve cu o mai mare uşurinţă neclarităţile: cine se ocupă de ce anume, cum trebuie realizate lucrurile ca la carte, ce să aibă în vedere, cum aleg un partener de monitorizare cu adevărat profesionist, cum anume trebuie integrată tehnologia în programul de urmărire a comportării în timp şi multe altele.
Iar pe de altă parte, îmi doresc să funcţioneze şi ca un cadru care să crească nivelul de competenţă şi în rândul jucătorilor care oferă astfel de servicii, pentru că, având un astfel de normativ foarte clar şi explicit, cred că este mai uşor de depistat cine îşi face munca în mod responsabil şi cine doar mimează un anumit nivel de experienţă şi, mai ales, foarte des întâlnit, clienţi duşi în eroare de diverşi aşa-zişi „furnizori de servicii de urmărire”.
Per total, toate acestea au un singur scop şi este unul comun: să protejăm mediul construit, să dezvoltăm şi să exploatăm în siguranţă, să creştem nivelul de calitate în tot ceea ce facem. Iar asta cred că este un lucru spre care ar trebui să tindem cu toţii, indiferent de rolul pe care îl avem într-un proiect de construcţii.
(C)
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
