Asociaţia Furnizorilor de Energie din România (AFEER) şi Energy Traders Europe (ETE) au semnat un memorandum de înţelegere care marchează începutul unei colaborări strategice între cele două organizaţii, potrivit unui comunicat comun.
Documentul, semnat de Laurenţiu Urluescu, preşedintele AFEER, şi Jerôme Le Page, preşedintele Comitetului pentru Energie al ETE, are ca obiectiv consolidarea cooperării în vederea promovării unor politici coerente şi sustenabile pe pieţele angro de energie la nivel european.
Acordul prevede intensificarea schimbului de informaţii, sprijin reciproc în iniţiative comune şi formularea unor poziţii unitare în faţa factorilor de decizie naţionali şi europeni.
„După ani de cooperare, acesta este un nou pas în parteneriatul dintre cele două organizaţii şi o dovadă a interesului comercianţilor europeni de energie electrică şi gaze naturale de a avansa pe piaţa românească”, a declarat Jerôme Le Page.
La rândul său, Laurenţiu Urluescu a subliniat importanţa parteneriatului: „Această colaborare marchează o etapă importantă în relaţia noastră de lungă durată cu Energy Traders Europe. Unindu-ne eforturile, ne reafirmăm obiectivul comun de a promova o piaţă a energiei echitabilă, predictibilă şi transparentă”.
Energy Traders Europe este organizaţia care reprezintă comercianţii de energie din Europa, reunind 170 de companii membre din întregul continent. AFEER, înfiinţată în 2006, are în prezent 44 de membri activi pe piaţa energiei electrice şi 17 pe piaţa gazelor naturale, care asigură circa 85% din consumul final de electricitate şi gaze naturale din România.
Opinia Cititorului