AFP: Libanul va solicita prelungirea armistiţiului în cadrul negocierilor cu Israelul de la Washington

T.B.
Internaţional / 23 aprilie, 07:26

AFP: Libanul va solicita prelungirea armistiţiului în cadrul negocierilor cu Israelul de la Washington

Israelul şi Libanul organizează joi, la Washington, o nouă rundă de negocieri la nivel de ambasadori, sub egida Statelor Unite, în cadrul căreia Beirut intenţionează să solicite prelungirea cu o lună a armistiţiului în vigoare din 17 aprilie, potrivit AFP.

Israelul a afirmat înaintea acestor discuţii că nu are „dezacorduri serioase” cu Libanul, îndemnându-l să „colaboreze” împotriva grupării pro-iraniene Hezbollah, mare absent al acestor discuţii, la care se opune, transmite AFP.

Cele două ţări, aflate încă în stare de război, au organizat deja o întâlnire la 14 aprilie la Washington, prima de acest gen din 1993, pentru a încerca să pună capăt războiului în care Libanul a fost implicat la 2 martie de atacurile Hezbollahului împotriva Israelului, relatează AFP.

Statele Unite au anunţat apoi un armistiţiu de zece zile în acest conflict, care a făcut deja peste 2.400 de morţi şi un milion de persoane strămutate pe partea libaneză, potrivit AFP.

La fel ca în cadrul sesiunii anterioare, şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, îi va reuni pe ambasadorii Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter, şi al Libanului, Nada Hamadeh Moawad, în prezenţa ambasadorului american în Liban, Michel Issa, transmite AFP.

Ambasadorul american în Israel, Mike Huckabee, urmează să participe de data aceasta la reuniune, a declarat un responsabil al Departamentul de Stat al SUA pentru AFP.

Întâlnirea are loc în contextul în care Israelul continuă bombardamentele asupra Libanului, care miercuri au dus la moartea jurnalistei libaneze Amal Khalil şi la rănirea colegei sale, Zeinab Faraj, în localitatea al-Tiri, din sudul ţării, unde lucrau pentru cotidianul Al-Akhbar, transmite AFP.

Agenţia de presă Ani a raportat că alte patru persoane au fost ucise în cursul zilei în urma operaţiunilor israeliene, potrivit AFP.

La Washington, „Libanul va solicita prelungirea cu o lună a armistiţiului, respectarea strictă a încetării focului şi încetarea de către Israel a operaţiunilor de dinamitare şi distrugere în zonele în care este prezent”, a declarat o sursă oficială pentru AFP.

„Se poartă discuţii pentru prelungirea armistiţiului”, a declarat, la rândul său, preşedintele libanez Joseph Aoun, conform AFP.

La încheierea primei runde de discuţii, cele două ţări au convenit să iniţieze negocieri directe în vederea unei păci durabile, la o dată şi într-un loc care urmează să fie stabilite ulterior, transmite AFP.

Libanul l-a însărcinat pe Simon Karam să conducă delegaţia ţării sale în cadrul acestor negocieri, potrivit AFP.

Ministrul israelian al Afacerilor Externe, Gideon Saar, a afirmat la rândul său miercuri că Israelul „nu are dezacorduri serioase” cu Libanul, relatează AFP.

„Există un singur obstacol în calea păcii şi a normalizării relaţiilor dintre cele două ţări, şi anume Hezbollah”, a adăugat el, lansând un apel către guvernul libanez să colaboreze „împreună împotriva statului terorist pe care Hezbollah l-a construit pe teritoriul vostru”, transmite AFP.

Armata israeliană, care a pătruns pe teritoriul libanez, a stabilit o „linie galbenă” de separare în sud, la fel ca în Fâşia Gaza, afirmând că doreşte să protejeze populaţia din nordul Israelului, potrivit AFP.

Hezbollah a revendicat, la rândul său, un atac marţi asupra acestei zone, afirmând că ripostează la încălcări „flagrante” ale armistiţiului, pentru prima dată de la intrarea acestuia în vigoare, transmite AFP.

Miercuri, armata israeliană a anunţat că a ucis cu o zi înainte doi „terorişti” care „au trecut de linia de apărare avansată şi s-au apropiat de soldaţi”, relatează AFP.

Conform termenilor armistiţiului, Israelul afirmă că îşi rezervă dreptul de a acţiona împotriva „atacurilor planificate, iminente sau în curs de desfăşurare” din Liban, potrivit AFP.

Iran a cerut încetarea focului în Liban ca una dintre condiţiile pentru reluarea negocierilor cu Statele Unite, în vederea ajungerii la o pace durabilă între Iran şi Statele Unite, transmite AFP.

Preşedintele libanez a indicat că viitoarele negocieri vor fi „distincte” de discuţiile dintre Iran şi Statele Unite, conform AFP.

Donald Trump a anunţat miercuri prelungirea armistiţiului dintre ţara sa şi Iran, în vigoare din 8 aprilie, marcat de tensiuni în Strâmtoarea Ormuz, potrivit AFP.

Pe plan diplomatic, situaţia rămâne confuză, în absenţa, în acest moment, a reluării discuţiilor la Islamabad între cele două părţi beligerante principale, transmite AFP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0951
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3357
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5508
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8639
Gram de aur (XAU)Gram de aur663.0310

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb