AIPC: Termenul impus de CNVM pentru observaţii, mult prea scurt faţă de implicaţiile actului normativ

F. A.
Piaţa de Capital / 3 aprilie 2012

În urma publicării, la 29 martie, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a proiectului de Instrucţiune privind societăţile comerciale ale căror acţiuni se tranzacţionează pe Piaţa RASDAQ sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) precizează că termenul de 3 aprilie impus de CNVM pentru transmiterea unor propuneri şi

observaţii pe marginea proiectului de act normativ este mult prea scurt faţă de implicaţiile actului normativ, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

AIPC subliniază că proiectul de act normativ provoacă mai multă confuzie în rândul investitorilor, întrucât nu lămureşte o serie de chestiuni importante pentru piaţa de capital.

În primul rând, statutul Pieţei RASDAQ nu este clarificat prin instrucţiune, deşi, aparent, piaţa RASDAQ pare desfiinţată implicit prin tranzacţionarea tuturor acţiunilor pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

În al doilea rând, AIPC apreciază că mutarea acţiunilor de pe Piaţa RASDAQ pe o alta piaţă printr-o instrucţiune a autorităţii de reglementare şi supraveghere a pieţei de capital nu este compatibilă nici cu legislaţia comunitară şi nici măcar cu Codul BVB - operator de sistem.

În al treilea rând, proiectul de instrucţiune menţionează că acţiunile pot fi ulterior retrase de la tranzacţionare de pe sistemul alternativ "exclusiv prin ofertă publică de cumpărare sau în conformitate cu reglementările emise de CNVM", AIPC considerând că redactarea acestei prevederi, în care termenul "exclusiv" este inadecvat urmat de alte posibile modalităţi de retragere stabilite prin reglementări, probabil ulterioare, emise de CNVM, introduce o necunoscută incompatibilă cu protecţia investitorilor.

AIPC apreciază că retragerea de la tranzacţionare a acţiunilor nu se poate face în absenţa unor norme speciale, clare şi certe care să ofere o protecţie adecvată investitorilor care au investit în acţiunile tranzacţionate pe Piaţa RASDAQ.

În al patrulea rând, reglementările propuse în proiect nu sunt corelate cu celelalte norme adoptate chiar de CNVM care sunt în prezent aplicabile în cadrul pieţei de capital.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb