Alesonor şi Verita International School vor dezvolta al doilea campus al Verita în România

D.R.
Comunicate de presă / 25 iulie 2023

Alesonor şi Verita International School vor dezvolta al doilea campus al Verita în România

Alesonor, companie cu o experienţă de peste 20 ani în dezvoltarea comunităţilor sustenabile din România, şi Verita International School & Kindergarten şi-au unit forţele pentru a dezvolta cel de-al doilea campus Verita din România, în suburbia Amber Forest, informează un comunicat de presă, remis astăzi. Acest parteneriat îşi propune să creeze un mediu educaţional şi rezidenţial remarcabil pentru familii.

Extinderea Verita în Amber Forest va completa campusul deja existent din Aviaţiei, solidificându-i astfel poziţia de cea mai mare şcoală internaţională din România. Noul campus situat în zona Agora din Amber Forest, care include şi facilităţi sportive, comerciale, de agrement şi medicale, va oferi acces la o educaţie inegalabilă în care învăţământul britanic se întâlneşte cu cel al secolului XXI. Curriculum-ul internaţional Verita, bazat pe învăţământul experienţial, pentru copiii cu vârste cuprinse între 2,5 şi 18 ani, oferă studenţilor posibilitatea să dobândească cunoştinţe precum gândirea critică şi abilităţile de auto-advocacy necesare pentru a avea succes pe tot parcursul educaţiei şi nu numai.

Campusul Verita din Amber Forest va fi dezvoltat în două etape, cuprinzând 15.000 m2. Cu doar 20% din suprafaţa terenului dedicată construcţiei, majoritatea spaţiului va fi rezervată terenurilor de sport, parcurilor şi zonelor verzi, urmând principiile de dezvoltare ale suburbiei. Şcoala va fi, de asemenea, prima şcoală nZEB (clădire cu un consum de energie aproape de zero) din România, punând accent pe eficienţa energetică, dar şi pe beneficiile pentru sănătate, precum aer proaspăt, lumină naturală, vopsele fără compuşi organici volatili etc.

Acest parteneriat strategic evidenţiază angajamentul companiei Alesonor de a dezvolta comunităţi sustenabile, care oferă facilităţi şi servicii de înaltă calitate pentru un stil de viaţă durabil.

"Am ales Verita International School & Kindergarten datorită viziunii comune şi valorii pe care o aduce comunităţii noastre. Suntem încântaţi că am descoperit o şcoală internaţională atât de experimentată şi respectată. Mediul care promovează învăţarea colaborativă şi plăcută ne-a impresionat. Împărtăşind aceleaşi valori, ne mândrim să îi susţinem şi să oferim fiecărei familii din Amber Forest şi nu numai oportunitatea de a avea acces la această experienţă educaţională unică.", a spus Alex Skouras, Managing Partner Alesonor.

Richard Joannides, fondatorul Verita International School, a adăugat: "Am fost impresionat de-a lungul anilor de abordarea pe termen lung a companiei Alesonor. Devotamentul pentru standarde înalte şi calitatea construcţiei, combinată cu angajamentul faţă de eficienţa energetică şi dezvoltări rezidenţiale sustenabile, fac din Alesonor un partener perfect, iar Amber Forest o locaţie perfectă pentru noul nostru campus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Lansare carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9757
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5889
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0206
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8369
Gram de aur (XAU)Gram de aur348.3880

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb