Alphabet duce S&P 500 şi Nasdaq la noi recorduri istorice

A.B.
Internaţional / 24 iulie, 19:45

Alphabet duce S&P 500 şi Nasdaq la noi recorduri istorice

Bursele americane au evoluat mixt joi, 24 iulie, după ce rezultatele solide ale Alphabet au impulsionat indicii S&P 500 şi Nasdaq către noi maxime istorice, în timp ce Dow Jones a fost tras în jos de scăderi în sectorul medical şi IT, transmite Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

Acţiunile Alphabet au urcat cu 1,9% după ce compania-mamă a Google a anunţat majorarea bugetului de investiţii pentru 2025 cu 10 miliarde de dolari, până la 85 de miliarde, un semnal puternic privind încrederea în investiţiile din domeniul inteligenţei artificiale. Titlurile Microsoft, Nvidia şi Amazon au urmat acelaşi trend pozitiv, cu creşteri de până la 1,7%.

În schimb, Dow Jones a înregistrat o scădere de 0,33%, afectat de corecţiile suferite de UnitedHealth (-3,7%), IBM (-8%) şi Honeywell (-4,6%). UnitedHealth a confirmat că se află sub investigaţia Departamentului de Justiţie pentru practici în sistemul Medicare, iar IBM a dezamăgit investitorii cu vânzări slabe în segmentul software.

Tesla a pierdut 9% după ce Elon Musk a avertizat asupra unor trimestre dificile, în contextul reducerii stimulentelor pentru vehiculele electrice. Acţiunile companiei au scăzut cu aproximativ 25% de la începutul anului.

Tensiunile comerciale globale au rămas în centrul atenţiei. Uniunea Europeană şi SUA se apropie de un acord care ar putea include tarife de 15% pentru importuri. Între timp, administraţia Trump a încheiat un acord similar cu Japonia, iar China şi Coreea de Sud accelerează negocierile pentru a evita impunerea taxelor americane.

American Airlines a raportat pierderi peste aşteptări pentru trimestrul al treilea, invocând cererea slabă pe piaţa internă, ceea ce a dus la o scădere de 9,2% a acţiunilor. Potrivit analiştilor, actualul conflict comercial este cea mai mare ameninţare pentru industria aeriană de la criza COVID-19.

În plan monetar, pieţele au reacţionat la vizita surpriză a preşedintelui Trump la sediul Rezervei Federale, în contextul presiunilor repetate asupra preşedintelui Fed, Jerome Powell, pentru reducerea dobânzii de politică monetară. Deşi o decizie în acest sens nu este aşteptată săptămâna viitoare, şansele unei reduceri în septembrie sunt estimate la peste 60%, potrivit FedWatch CME.

Pe plan macroeconomic, datele Departamentului Muncii arată o scădere a cererilor săptămânale de şomaj la 217.000, sub aşteptări, confirmând rezilienţa pieţei muncii. În paralel, activitatea economică s-a accelerat în iulie, iar companiile au început să majoreze preţurile, ceea ce alimentează temerile privind revenirea inflaţiei, conform sursei citate.

Raportul dintre acţiunile în scădere şi cele în creştere a fost de 1,56 la 1 pe NYSE şi de 1,7 la 1 pe Nasdaq. S&P 500 a înregistrat 41 de maxime şi 3 minime în ultimele 52 de săptămâni, iar Nasdaq a bifat 65 de noi maxime şi 24 de minime.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Creste inflatia

    Si mareste buursa. 

    Of, of, of ce bine-mi pare

    Pe hirtie-s cel mai tare !!! 

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0628
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8856
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.5323

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb