ANALIZĂ ADMIRAL MARKETS: Industria Forex din Cipru, în pericol

F. A.
Internaţional / 21 martie 2013

Ramificaţiile presupusului bailout al Ciprului şi implicaţiile pe care le va avea asupra companiilor de Forex continuă să creeze panică printre oficiali şi investitori, se precizează într-o analiză realizată de specialiştii Admiral Markets.

Reprezentanţii Admiral Markets estimează că unu din trei investitori români pe piaţa Forex apelează la serviciile unui broker neînregistrat în ţara noastră, ci în Cipru şi alte locaţii de acest gen, unde majoritatea brokerilor europeni îsi desfăşoară activitatea centrală.

"Licenţa Cysec este respectabilă, dar este foarte probabil ca investitorii să nu-şi poată retrage fondurile cel puţin cât timp băncile sunt închise. În cel mai negativ scenariu, aceste companii vor căuta o metodă prin care să se protejeze şi vor bloca retragerile până în acel punct în care clienţii vor continua să tranzacţioneze şi conturile vor ajunge la 0, conform interpretărilor legale ale companiilor de consultanţă specilizate pe legislaţia din paradisurile fiscale. Toţi brokerii care activează în Cipru vor fi afectaţi, dar impactul va diferi în funcţie de expunerea pe băncile cipriote, structura operaţiunilor, reputaţia şi panica generată în media", spun aceştia.

Analiştii Admiral Markets consideră că dacă Cipru va accepta decizia Uniunii Europene şi va taxa depozitele bancare, două scenarii posibile în cazul brokerilor Forex din Cipru ar fi:

1. Brokerii vor suporta o taxă de maxim 10% pe capitalul propriu menţinut în băncile din Cipru

2. Brokerii vor suporta o taxă de maxim 10% pe capitalul clienţilor menţinut în băncile din Cipru.

"Chiar şi în caz contrar, majoritatea investitorilor îşi va retrage fondurile din Cipru şi majoritatea brokerilor va părăsi insula sau pur şi simplu işi vor închide activitatea", au precizat aceştia.

"Motivul este cât se poate de simplu, nu vor putea susţine retragerea în masă a clienţilor şi efectul celor 10%. Situaţia s-ar putea înrăutăţii dacă taxa va afecta şi cerinţele minime de capital, 730.000 Euro în prezent. Brokerii vor trebui să suplimenteze rezervele cu încă 73.000 Euro şi fie nu vor putea, fie nu vor dori. Dacă speculaţiile se adeveresc şi CySEC va ridica limita la 10 milioane Euro, foarte probabil nici un broker licenţiat aici nu va avea capitalul necesar pentru a supravieţui" spun reprezentanţii Admiral Markets.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2535
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4884
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1247
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.2002

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb