Analiză AEI: România taxează viitorul sau de ce totul este scump

Europa nu este săracă în oameni, tehnologie sau capital. Este însă, din ce în ce mai săracă în energie ieftină. Iar asta nu este o fatalitate geologică, ci rezultatul unor decizii politice. Prin taxarea masivă a carburantului, electricităţii şi gazului, România, ca multe ţări din UE, a ales să-şi transforme propria infrastructură energetică într-o vacă de muls bugetară şi ideologică. Rezultatul este o economie care respiră tot mai greu.

În timp ce Statele Unite, Orientul Mijlociu şi o bună parte din Asia alimentează industriile cu energie ieftină şi stabilă, Europa şi-a pus singură un handicap structural. Accizele, TVA-ul şi schemele de „decarbonizare” împing preţul energiei la niveluri care fac producţia industrială necompetitivă. O fabrică de oţel sau de îngrăşăminte nu poate fi „verde” dacă nu mai există. Când energia ajunge să fie mai scumpă decât forţa de muncă, producţia pleacă.

Nu există relansare industrială fără energie ieftină.

Această realitate nu este ideologică, ci contabilă. Energia este între 20 şi 50% din costul multor industrii de bază. Când o taxăm agresiv, nu „corectăm piaţa”, ci alungăm capitalul. Europa a început deja să vadă efecte: relocări masive în SUA, unde gazul este de câteva ori mai ieftin, investiţii industriale blocate, lanţuri de aprovizionare mutate.

Dar costul nu este doar industrial. Taxele pe motorină şi benzină se regăsesc în fiecare pâine, fiecare apartament construit, fiecare produs transportat. Este o taxă regresivă: loveşte mai tare în cei care care muncesc fizic, care fac naveta, care încălzesc locuinţe modeste. Sub pretextul „tranziţiei verzi”, Europa a creat o formă de austeritate energetică care sărăceşte populaţia şi subţiază clasa de mijloc.

România trăieşte cu iluzia că taxează şoferii. În realitate, taxează pâinea.

Acciza pe motorină este cea mai puţin înţeleasă şi cea mai distructivă taxă din economia europeană. Pentru că ea nu loveşte un produs final, ci însăşi mişcarea bunurilor. Iar într-o economie modernă, totul se mişcă: grăul, laptele, ambalajele, muncitorii, piesele, produsele finite. Fiecare kilometru parcurs de un camion poartă cu el o taxă ascunsă care se infiltrează în fiecare preţ de pe raft.

Motorina nu alimentează camioane. Alimentează inflaţia.

În România ca şi în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, taxele pe motorină sunt de 4-6 ori mai mari decât în Statele Unite. Aceasta nu este o diferenţă marginală. Este o schimbare de regim economic.

Un camion care parcurge 1.000 km în Europa plăteşte statul aproximativ 200 de euro doar în taxe pe carburant. Acelaşi camion în America plăteşte sub 40 de euro. Diferenţa nu dispare. Este transferat direct în preţul fiecărei cuţii de lapte, fiecărei pâini şi şurub.

De ce mâncarea devine scumpă chiar când grăul nu este

Să urmăresc pâinea. Grâul este transportat la moară. Făina merge la fabrică. Pâinea merge la depozit. De acolo la supermarket. Fiecare etapă înseamnă camion. Fiecare camion înseamnă motorină. Fiecare litru de motorină înseamnă acciză.

Aceasta este o formă de inflaţie structurală: nu vine din lăcomie, nu vine din lipsă de ofertă, ci dintr-un sistem fiscal care scumpeşte artificial fiecare mişcare.

Inflaţia din România nu este monetară. Este logistică.

România se miră de ce are inflaţie persistentă chiar şi când energia scade. Motivul este simplu: a creat o economie în care transportul este taxat ca un lux.

Într-o economie modernă, productivitatea vine din:

• specializare

• pieţe mari

• circulaţie rapidă a bunurilor

România face exact opusul: penalizează distanţa şi energia. Penalizează distribuţia. Penalizează producţia departe de marile oraşe.

Rezultatul este o inflaţie care nu poate fi „vindecată” prin dobânzi, pentru că nu este o problemă de cerere, ci una de costuri structurale.

Problema nu este grija pentru mediu. Problema este că România ca şi majoritatea ţărilor din UE a ales cea mai proastă metodă scumpind carburanţii şi energia de bază prin taxe şi impozite fără să folosească aceste fonduri pentru a investi masiv în producţie ieftină şi curată. A transformat kilowattul şi litrul de carburant în instrumente fiscale, nu în bunuri strategice.

România - estimare a ponderii energiei în preţul final 2025 (%)

Nici o mare putere economică din istorie nu sa construit pe energie scumpă. De la Revoluţia Industrială până la boom-ul american postbelic, prosperitatea a mers mână în mână cu energie abundentă şi accesibilă. România ca şi multe ţări europene face acum experimentul invers, să rămână bogată penalizând consumul de energie. Este o contradicţie care nu poate dura.

Dacă această traiectorie continuă, România nu va relansa nici o economie, indiferente de planurile de relansare făcute. Va aluneca lent într-o stagnare prelungită cu mai puţină industrie, mai mult import, mai multe tensiuni sociale, mai puţină relevanţă globală. Nu un colaps spectaculos, ci o erodare continuă.