Analiza Freedom24: Cele mai aşteptate IPO-uri din sectorul fintech în 2026

S.E.
Miscellanea / 22 ianuarie, 15:47

Radu-Iulian Pădurean/Sursa foto: Freedom24

Radu-Iulian Pădurean/Sursa foto: Freedom24

După ani de pauză, piaţa IPO-urilor din fintech dă semne clare de revenire, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Fintech-ul, unul dintre cele mai dinamice segmente ale industriei financiare, este evaluat astăzi la circa 209,7 miliarde de dolari la nivel global şi ar putea depăşi 644 de miliarde de dolari până în 2029 (CAGR: 25,18%), potrivit Exploding Topics. Doar în 2024 au fost lansate aproximativ 30.000 de startup-uri, iar plăţile digitale au ajuns la 11,55 trilioane de dolari, confirmând rolul tot mai important al tehnologiei financiare în economie. Pe măsură ce companiile se maturizează, listarea la bursă devine următorul pas firesc pentru finanţare şi pentru accelerarea creşterii, a relatat comunicatul.

Conform sursei citate, analiştii Freedom24, brokerul european care conectează investitorii de retail la principalele burse internaţionale, au identificat cele mai aşteptate IPO-uri (Oferte Publice Iniţiale) din sectorul fintech in 2026:

Stripe - 100 miliarde USD

Stripe rămâne cel mai aşteptat IPO din fintech: compania, care a procesat peste 1,4 trilioane de dolari în plăţi în 2024 şi care, până în 2025, şi-a consolidat o poziţie dominantă în infrastructura globală de e-commerce şi SaaS, este evaluată la aproximativ 120 de miliarde de dolari. Puţine companii din sector pot oferi un nivel comparabil de scalabilitate şi stabilitate a businessului. Un IPO Stripe ar însemna un pariu pe venituri recurente sustenabile şi pe capacitatea de a-şi extinde portofoliul dincolo de plăţi, către servicii bancare de tip BaaS (banking-as-a-service).

Revolut - 45 miliarde USD

Revolut se apropie de un IPO cu o traiectorie impresionantă: peste 65 de milioane de clienţi, 3,1 miliarde lire venituri şi 790 milioane lire profit net în 2024. Evaluarea de circa 45 de miliarde de dolari reflectă nu doar dimensiunea bazei de utilizatori, ci şi extinderea în servicii de investiţii, creditare şi crypto. Compania investeşte peste 1,1 miliarde de dolari în dezvoltare în Europa şi Orientul Mijlociu, consolidându-şi statutul de bancă digitală globală de referinţă.

Plaid - 6,1 miliarde USD

Plaid, unul dintre liderii din open banking, îşi întăreşte activ fundaţia de business şi a atras recent 575 milioane de dolari finanţare, deşi evaluarea sa curentă a coborât la aproximativ 6,1 miliarde de dolari, după scăderea multiplilor de evaluare în 2025. CEO-ul a menţionat că un IPO face parte din strategie, însă compania aşteaptă condiţii de piaţă mai bune înainte de listare - şansele pentru 2026 sunt „50/50”.

Monzo - 5,9 miliarde USD

Banca digitală britanică Monzo afişează profitabilitate şi creştere constantă: veniturile au depăşit 1,3 miliarde lire, iar volumul fondurilor depuse de clienţi a crescut la 16,6 miliarde lire. Compania analizează o listare pe bursa din la Londra sau în SUA, la o evaluare potenţială de până la 5,9 miliarde de dolari, ceea ce ar transforma-o într-una dintre cele mai mari bănci challenger din Europa, capabilă să atragă capital internaţional.

Kraken - ~20 miliarde USD

Kraken a făcut deja un pas formal către o ofertă publică iniţială: compania a depus o cerere confidenţială la SEC şi a atras 800 milioane de dolari în cea mai recentă rundă, ajungând la o evaluare de aproximativ 20 de miliarde de dolari. Rezultatele sale financiare indică un ritm puternic de creştere, cu venituri care au depăşit 1,5 miliarde de dolari în 2024, iar strategia de expansiune vizează America Latină şi regiunea Asia-Pacific. Kraken este unul dintre cei mai ambiţioşi candidaţi din zona crypto-fintech, iar listarea sa ar putea redefini încrederea instituţională în activele digitale pe pieţele de capital.

„Cel mai probabil, 2026 nu va aduce o nouă frenezie a listărilor din fintech, ci mai degrabă IPO-uri mai puţine, dar mai solide. Vorbim despre un sector ajuns la maturitate, cu volume de sute de miliarde de dolari şi ritmuri de creştere încă puternice. Pentru investitori, accentul se mută de la cantitate la calitate: modele de business clare, venituri sustenabile şi evaluări cât mai aproape de realitate”, a explicat Radu-Iulian Pădurean, Network Development Manager la Freedom24, în comunicat.

Chiar dacă piaţa fintech este bine poziţionată, IPO-urile din 2026 nu vor fi lipsite de riscuri. Concurenţa intensă, presiunea asupra marjelor şi posibilele schimbări de reglementare rămân provocări majore. Piaţa a devenit mult mai selectivă, iar companiile fără o profitabilitate sustenabilă sau fără o strategie clară de scalare riscă să fie listate la evaluări semnificativ mai mici, a concluzionat comunicatul de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0936
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3572
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4897
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8588
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.7196

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb