ANAT lansează, în premieră, un târg de turism după un nou concept la Wonderland Resort din Cluj

T.B.
Comunicate de presă #Turism / 10 noiembrie, 11:35

ANAT lansează, în premieră, un târg de turism după un nou concept la Wonderland Resort din Cluj

În perioada 13-16 noiembrie 2025, Wonderland Resort Cluj-Napoca găzduieşte, în premieră, Wonder Destinations, un târg de turism organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) în parteneriat cu Wonderland Resort, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. Printre cei peste 40 de expozanţi prezenţi se numără agenţii de turism, hoteluri, staţiuni, furnizori de servicii, firme de IT etc.

„ANAT lansează, la Cluj, târgul de turism Wonder Destinations. O locaţie extraordinară, oameni pasionaţi ca Darius Mârza - acestea sunt ingredientele unui eveniment de succes! Apoi, evident: avem agenţii de turism care îşi prezintă vacanţele, avem hoteluri care se prezintă, avem şi o sesiune extraordinară de prezentări pe teme de mare interes! Evenimentul vine ca răspuns la lipsa de implicare a autorităţilor centrale, marcând o mobilizare exemplară a sectorului privat”, declară Dr. Alin Burcea, preşedintele ANAT.

De ce Cluj? De ce Wonderland?

Clujul a fost ales pentru dinamismul său, spiritul cosmopolit şi infrastructura solidă, dar şi pentru iniţiativa antreprenorială a gazdelor de la Wonderland Resort. Este un oraş al oamenilor liberi, cu opinie şi personalitate - locul ideal pentru a deschide o serie de dezbateri despre viitorul turismului românesc.

Un târg cu misiune: să repunem turismul pe agenda publică

Wonder Destinations nu este doar un târg comercial, ci o platformă de dialog şi reconstrucţie. Într-un context marcat de pandemie, război, inflaţie şi scăderea veniturilor, industria turismului a rezistat şi a crescut. Dar relansarea reală presupune infrastructură, digitalizare şi o autoritate independentă dedicată turismului - teme care vor fi dezbătute în cadrul evenimentului.

Unde pot călători românii în 2026?

Cu zboruri charter de pe toate aeroporturile comerciale din România - inclusiv din Cluj-Napoca - românii vor avea acces la destinaţii variate, tot timpul anului. La târg, vor fi prezentate oferte Early Booking, vacanţe tematice, pachete personalizate şi opţiuni pentru toate bugetele.

„Wonder Destinations, împreună cu ANAT, propun un nou concept de târg de turism, concept în care mediul de afaceri lansează dezbateri pe teme de interes pentru industria turistică şi organizează workshop-uri utile profesioniştilor din turism. Turistii clujeni au acces la oferte speciale de vacanţe, atât în România, cât şi pe destinaţii externe, dar se şi pot bucura de concerte, tombolă sau foc de artificii. EXIMTUR va fi prezentă cu oferte speciale pe perioada târgului, cu recomandări personalizate, dar şi cu o roată a norocului, denumită Roata bucuriei de a călători, la care îi invităm pe cei care vizitează târgul”, declară Lucia Nora Morariu, preşedinte EXIMTUR şi fost preşedinte ANAT (2004-2006, 2013-2015).

Programul Wonder Destinations: turism, tehnologie şi entertainment

Joi, 13 noiembrie:

oConferinţă de presă cu Dr. Alin Burcea şi Darius Mârza

oMasa rotundă „Turismul Românesc, încotro?” cu foşti secretari de stat, lideri şi preşedinţi ANAT

oWorkshopuri cu teme precum incoming, aeroporturi regionale şi public speaking

Vineri-Duminică, 14-16 noiembrie:

oTârg deschis publicului larg, cu peste 40 de expozanţi - agenţii, hoteluri, destinaţii. Orarul zilnic de vizitare este 10:00 - 20:00.

o

oWorkshopuri despre AI, Big Data, despăgubiri în turism, marketing şi inovaţie

oConcert Delia (sâmbătă, 15 noiembrie, ora 19:45)

oWonder Talks cu Delia (duminică, 16 noiembrie, ora 19:15)

oMarea Tombolă Wonder Destinations (duminică, ora 20:00), cu premii spectaculoase: vacanţe în Antalya, România, bilete de avion, experienţe VIP

Wonder Destinations: o punte între industrie şi comunitate

Evenimentul propune o experienţă completă: zone tematice dedicate turismului de familie, aventurii, wellness-ului şi gastronomiei, expoziţii interactive, degustări culturale, prezentări multimedia şi momente artistice. Vizitatorii vor putea interacţiona direct cu profesioniştii din industrie şi vor descoperi poveştile din spatele ofertelor.

ANAT şi Wonderland: parteneriat pentru viitor

Wonder Destinations este un proiect marca Wonderland Resort, organizat în parteneriat cu ANAT, dedicat promovării turismului românesc şi internaţional printr-o abordare inovatoare, educativă şi inspiraţională. Prin implicarea directă a celor mai importante agenţii şi branduri de turism din ţară, evenimentul devine un punct de referinţă pentru relansarea turismului românesc.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0854
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3982
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4561
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7881
Gram de aur (XAU)Gram de aur576.4457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb