JURNAL DE CĂLĂTORIE Lecţia poloneză: Cracovia, prezent încărcat de memorie

Începutul lunii noiembrie m-a găsit la Cracovia, am ajuns acolo împins de un amestec de motive şi curiozităţi: geopolitice, culturale, istorice şi personale. A contat în alegere şi contextul global - o lume tensionată, care pare să-şi caute din nou reperele -, dar şi cel personal, financiar. La faţa locului unele opinii mi s-au confirmat, altele mi-au fost contrazise de realitate. Polonezii pe care i-am întâlnit sunt oameni care privesc viitorul cu hotărâre, dar nu sunt dispuşi să uite nimic din ceea ce a fost şi este: de la Hitler şi Stalin până la Trump, Soros, Putin. Câţiva mi-au amintit, fără ezitare, că unii politicieni români s-au amestecat, nepotrivit, în ultima campanie electorală a lor (George Simion şi Nicuşor Dan au participat la mitinguri alături de candidaţii la preşedinţie). Totul este spus cu fermitate, dar fără ranchiună. E o demnitate calmă în felul lor de a vorbi, o memorie care nu cere răzbunare, ci respect.

La un pahar de Wyborowa (o vodcă locală produsă încă din 1823), conversaţiile curg altfel. Se trece uşor de la română la engleză, apoi inevitabil la poloneză - o limbă în care nu înţeleg nici ce pare de înţeles. Dar spiritul locului compensează bariera lingvistică. Duşmanii mai vechi sau mai noi sunt bine conturaţi, dar nici prieteniile nu au parte de uitare.

Cracovia e uimitoare. Istoria e la locul ei, solidă, vizibilă. Fiecare stradă pare un capitol dintr-o carte a memoriei. În Rynek G³owny - Piaţa Mare, una dintre cele mai mari pieţe medievale din Europa - turiştii se amestecă cu localnicii, iar trăsurile albe şi caii cu clopoţei aduc un aer de poveste. Caii sunt superbi, mirosul pe care îl lasă în urmă nu este pentru nasurile sensibile. Sukiennice, vechea hală de ţesături din secolul al XIV-lea, adăposteşte acum magazine elegante şi mici galerii de artă, dar îşi păstrează farmecul gotic. Aici chihlimbarul este la mare preţ, un buzunar mai strâmtorat ar spune chiar: foarte mare preţ. Lângă piaţă, turnul Primăriei - singurul rămas din vechea clădire municipală distrusă de incendii - veghează încă, martor al secolelor.

La doi paşi, Bazilica Sfânta Maria îşi anunţă ora cu sunetul trompetei (hejnal), care răsună din turnul cel mai înalt al oraşului. Legenda spune că, în secolul al XIII-lea, un străjer care a dat alarma la vederea tătarilor a fost străpuns de o săgeată în timpul semnalului - motiv pentru care melodia se întrerupe brusc, exact acolo unde viaţa i s-a oprit. Nimic nu este uitat. Pe străduţele pietruite ale vechiului oraş, între cafenele discrete şi mici anticariate, timpul pare să se dilate. Faţadele atinse de trecerea timpului ascund biblioteci, galerii, ateliere şi cârciumi care nu s-au schimbat prea mult în ultimele decenii. În cartierul evreiesc Kazimierz, memoria e şi mai densă: sinagogile restaurate, zidurile rămase din ghetou, cimitirul, Podul Tăcerii şi muzeul din fosta fabrică a lui Schindler amintesc de o rană colectivă, dar şi de o supravieţuire demnă. Pe străzile acestui cartier se simte acea tăcere care vorbeşte mai tare decât orice discurs. E ceva care te apasă. Iar când la Sinagoga Kupa citeşti pe un perete: „Sângele nu va fi acoperit de pământ”, înţelegi mai bine felul de a fi al oamenilor locului. Nicio crimă împotriva umanităţii nu poate fi îngropată.

Cracovia este, mai mult decât un oraş, o lecţie de echilibru între trecut şi prezent. Wawel, colina regală, cu castelul şi catedrala sa, domină Vistula şi pare să spună că forţa nu stă în uitare, ci în continuitate. Aici, între zidurile vechi, sunt îngropaţi regii Poloniei şi poeţi naţionali - un sanctuar al identităţii. În faţa acestui decor, viaţa de zi cu zi îşi urmează ritmul ei calm: studenţi, biciclişti, turişti, localnici grăbiţi, vânzători de covrigi, cântăreţi stradali. Totul respiră o normalitate...de ţinut minte. Când am fost întrebat cum aş descrie Cracovia în două cuvinte, am spus fără ezitare: curăţenie şi amabilitate. Răspunsul a fost bine primit, poate pentru că exact asta simţi aici - un respect discret pentru loc, pentru oameni, pentru istorie.

• Oraşul viu al culturii

Cracovia nu trăieşte doar din trecut. Este un oraş tânăr, viu, plin de iniţiative culturale şi evenimente care umplu agenda în fiecare anotimp.

La doar câteva minute de Piaţa Mare, Teatrul Bagatela şi Teatrul Juliusz S³owacki păstrează tradiţia scenică a Poloniei, iar în sălile lor publicul vine îmbrăcat elegant, ca la un ritual. Opera Krakowska şi Filarmonica Karola Szymanowskiego atrag seară de seară iubitori ai muzicii, într-un oraş care şi-a păstrat respectul pentru artă ca pentru o religie civilă.

În acelaşi timp, Cracovia e un magnet pentru studenţi. Universitatea Jagiellonă, una dintre cele mai vechi din Europa (fondată în 1364), pulsează încă energie tânără în jurul său, fiind înconjurată de cafenele cu aer boem, librării de autor, festivaluri de film, jazz şi poezie. Unsound Festival, Sacrum Profanum sau Off Camera sunt doar câteva dintre evenimentele care transformă oraşul într-o scenă globală. Noaptea, viaţa se mută în Kazimierz sau în Podgorze, cartiere unde barurile, cramele şi micile cluburi găzduiesc improvizaţii, dezbateri sau proiecţii independente. Atmosfera e relaxată, cosmopolită, dar fără să piardă ceva din sobrietatea poloneză - acea combinaţie de pasiune şi decenţă care defineşte Cracovia de azi. Între zidurile medievale şi faţadele moderne, Cracovia reuşeşte un echilibru rar: trăieşte în prezent fără să-şi uite trecutul.

Pe malurile Vistulei, unde se reflectă turlele Catedralei de la Wawel şi luminile podurilor, ai senzaţia că oraşul respiră lent, înţelept, cu o memorie pe care o poartă nu ca pe o povară, ci ca pe un titlu de nobleţe. Uneori fugim după bune exemple la mare depărtare, ignorând ce este remarcabil în proximitatea noastră.