Arctic Stream, integrator de infrastructură şi securitate IT listat la BVB sub simbolul AST, a încheiat anul 2025 cu venituri de 101,4 milioane de lei (aproximativ 19,9 milioane euro) şi un profit net de 3,4 milioane de lei (0,7 milioane euro), în pofida unui prim semestru marcat de scăderi, precizează un comunicat de presă remis redacţiei.
Profitul net a fost cu 7% peste ultima estimare bugetară comunicată la raportarea aferentă trimestrului al treilea din 2025, însă sub nivelul înregistrat în 2024, transmite compania.
Prima jumătate a anului 2025 a fost dificilă pentru companie, cu venituri de 30,4 milioane de lei şi o pierdere de 2,58 milioane de lei. Rezultatul negativ a fost influenţat atât de diminuarea profitului operaţional (minus 1,02 milioane lei), cât şi de reevaluarea deţinerilor în dolari americani, care a generat un impact negativ de 1,55 milioane lei, menţionează comunicatul.
Contextul a fost marcat de absenţa unor proiecte majore în ultimul trimestru din 2024, dar şi de încetinirea investiţiilor în mai multe sectoare economice, întârzieri în aprobarea bugetelor şi un ritm mai lent al implementării proiectelor în primele luni ale anului, notează documentul.
Situaţia s-a îmbunătăţit însă în a doua parte a anului. În primele nouă luni din 2025, compania a raportat venituri mai mult decât duble faţă de nivelul din semestrul întâi şi un profit operaţional de 4,6 milioane lei, care a compensat pierderea iniţială. În ultimul trimestru, profitul operaţional a urcat la 5,3 milioane lei, consolidând redresarea financiară, conform comunicatului companiei.
„Anul 2025 a fost unul de consolidare, atât operaţional, cât şi strategic. Ne-am întărit structurile corporative şi manageriale şi am accelerat integrarea companiilor în care deţinem participaţii”, a declarat Florin Mărginean, director general al Arctic Stream.
Compania deţine participaţii în Data Core Systems (23%), Optimizor (50,2%) şi Cyber Arena (45%), iar integrarea acestora a permis diversificarea portofoliului şi dezvoltarea unor proiecte comune mai complexe, transmite compania.
Arctic Stream îşi continuă extinderea competenţelor în infrastructură IT&C, cybersecurity şi servicii IT, dezvoltând în paralel capabilităţi în implementarea şi operarea arhitecturilor de inteligenţă artificială on-premise.
Potrivit managementului, programele de digitalizare finanţate din fonduri europene au intrat într-un ritm accelerat de implementare, tendinţă care este aşteptată să continue şi în 2026. În acelaşi timp, cererea pentru soluţii de securitate cibernetică rămâne ridicată, iar adoptarea controlată a tehnologiilor AI devine un factor important de dezvoltare pentru companiile din multiple sectoare, conform comunicatului.
„Pornim în acest an dintr-o poziţie solidă, cu o strategie clară şi resurse bine dimensionate pentru a accesa oportunităţile din piaţă”, a subliniat Florin Mărginean.
















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2026, 19:54)
Revenire strasnica la ast.Dupa S1 extrem de prost cu pierderi 2,5 Mil si 30 Mil Venituri iata ca termina cu 3,5 Mil profit si 101 Mil Venituri deci S2 ar fi 71 Mil venituri si profit 6 Mil.In plus ma bucur ca anunta ca si semestrul 1 din anul asta merge foarte bine si mai ales ca datacore face sigur o figura foarte frumoasa dupa ce a venit cu pierderi pe 2025.Cu o jumatate prima de an asa proasta si sa platesti tot in ea 2 achizitii de peste 15 Mil impreuna,sa-ti revii asa puternic si sa anunti cu toata gura ca e de bine in continuare e ceva.