EXCLUSIVITATE - INVESTIGAŢIE ALVAREZ&MARSAL:Operaţiunea "Beatrice" - Bank of Cyprus şi Banca Transilvania, într-o relaţie mai apropiată decât se ştia
VERONICA PLĂCINTESCUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2013
ALEXANDRU SÂRBUZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2013
"Tensiune" pare să fie cuvântul care descrie cel mai bine situaţia din sistemul bancar european, în acest moment, piaţa locală nefiind nici ea ocolită.
A.T.Companii / 9 aprilie 2013
Administratorii judiciari ai Oltchim Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Piperea şi Niculae Bălan, au finalizat tabelul preliminar al creanţelor combinatului şi au avut mari surprize în ceea ce priveşte creanţa AVAS.
DIANA ENACHEZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Micii investitori au subscris, până ieri, în jurul orei 17.30, cu 269% mai multe acţiuni "Transgaz" (simbol TGN) decât sunt alocate pentru această categorie, în cadrul ofertei de listare a 15% din acţiunile companiei.
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 9 aprilie 2013
V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 9 aprilie 2013
Guvernul Franţei a confirmat că noi-le sale estimări privind creşterea economiei ţării în 2013 şi 2014 sunt aceleaşi cu previziunile lansate de Comisia Europeană la începutul anului curent.
V.R.Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 9 aprilie 2013
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de azi în stagnare.
F.A.Media-Advertising / 9 aprilie 2013
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, în şedinţa de astăzi, posturile Kanal D, Antena1 şi B 1 TV.
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
F.A.Miscellanea / 9 aprilie 2013
Garda Naţională de Mediu face precizări privind situaţia celor patru lei care au fost relocaţi, la sfârşitul lunii februarie, de pe proprietatea lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
F.A.Comunicate de presă / 9 aprilie 2013
Bucătarii şi cofetarii Continental Hotels vor participa la concursul "Cupa de Cristal a Bucureştiului în Arta Culinară" 2013, informează un comunicat.
Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
F.A.Comunicate de presă / 9 aprilie 2013
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) anunţă că, în luna mai, va apărea InfoBulletin numărul 42, lucrare de mediatizare a ofertei de afaceri româneşti pe piaţa externă.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Comisia Europeană (CE) propune metode cu aplicabilitate în întreaga UE pentru a măsura performanţa de mediu a produselor şi a organizaţiilor şi încurajează statele membre şi sectorul privat să le adopte.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Sistemul de Informaţii Schengen de a doua generaţie (SIS II) intră în funcţiune pentru a spori securitatea şi a facilita libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen, arată un comunicat al Comisiei Europene.
F.A.Companii / 9 aprilie 2013 /
Recursurile declarate de persoanele arestate în dosarul fraudelor cu medicamente din Hunedoara se vor judeca joi, la Curtea de Apel Alba, conform unui comunicat.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Comisia Europeană (CE) a dat publicităţii primul raport intermediar privind Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (EUSDR), la doi ani de la lansarea acesteia, arată un comunicat de presă.
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a avut astăzi întâlniri oficiale cu ambasadorii Japoniei, Ucrainei, Spaniei şi Macedoniei la Bucureşti, arată un comunicat trimis redacţiei.
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a participat astăzi la ceremonia de învestire a preşedintelui Republicii Armenia, Serge Sargsian, potrivit unui comunicat.
F.A.Companii / 9 aprilie 2013
F.A.Comunicate de presă / 9 aprilie 2013
Activele administrate de fondul de investiţii Raiffeisen DolarPlus au ajuns la 62 milioane dolari în luna martie, faţă de 31 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
F.A.Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi indecis.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Bursa din Statele Unite a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Compania de apărare şi securitate Saab a primit o comandă adiţională din partea Forţelor Aeriene Braziliene pentru programul de dezvoltare al sistemului de misiune Erieye AEW&C în Brazilia, conform unui comunicat remis redacţiei.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, se află, în perioada 8-9 aprilie, într-o vizită oficială în Armenia, cu prilejul manifestărilor ocazionate de investitura Preşedintelui reales al Republicii Armenia, Serzh Sargsian.
F.A.Politică / 9 aprilie 2013
Lucrările celei de-a 65-a sesiuni a Comisiei Economice a ONU pentru Europa (CEE/ONU) au început, astăzi, la Geneva, informează un comunicat de presă.
F. A.Politică / 9 aprilie 2013
Camera Deputaţilor a respins, astăzi, cererea de reexaminare a preşedintelui privind interdicţia ca rudele parlamentarilor să facă parte din Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), relatează sursele de presă.
F. A.Comunicate de presă / 9 aprilie 2013
F.A.Companii / 9 aprilie 2013
Tetra Pak anunţă astăzi cifra de vânzări pentru anul trecut de 11,16 miliarde de euro net, cu 4,3% mai mult decât în 2011.
F.A.Macroeconomie / 9 aprilie 2013
F.A.Macroeconomie / 9 aprilie 2013
F.A.Comunicate de presă / 9 aprilie 2013
Mega Image va deschide azi, un nou magazin Shop&Go în Braşov, conform unui comunicat de presă.
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Austria va negocia ridicarea secretului bancar pentru rezidentii straini care detin conturi in aceasta tara, a declarat astăzi cancelarul social-democrat Werner Faymann, informează AFP.
F. A.Macroeconomie / 9 aprilie 2013
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat astăzi un curs de referinţă de 4,4099 lei pentru moneda europeană, în creştere comparativ cu ieri când euro a fost cotat la 4,4098 lei.
F. A.Companii / 9 aprilie 2013
• UPDATE 14:05:
F.A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Coreea de Nord a transmis astăzi un avertisment străinilor din Coreea de Sud să ia măsuri de evacuare în caz de război, relatează sursele de presă.
F. A.Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în scădere.
F. A.Politică / 9 aprilie 2013
F. A.Politică / 9 aprilie 2013
F. A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Japonia a instalat rachete de tip Patriot în centrul oraşului Tokyo, împotriva unui eventual tir din partea Coreei de Nord ce ar ameninţa arhipelagul, a anunţat, astăzi, Ministerul japonez al Apărării, conform surselor de presă.
F. A.Politică / 9 aprilie 2013
F. A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Bursa din Statele Unite a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în creştere.
F. A.Internaţional / 9 aprilie 2013
Tokyo Stock Exchange a început sesiunea de astăzi în scădere cu 0,31% la 1.098,25 de puncte.
Willy HomnerRevista Presei / 9 aprilie 2013
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2013
Dobânzile pe termen foarte scurt au urcat, ieri.
Alexandru SârbuZiarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2013
Moneda europeană s-a depreciat, ieri, cu 1,13 bani, BNR afişând un curs de referinţă de 4,4098 lei/euro.
C.P.Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013 /
Aristică BrânzanZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013 /
Reporter: În ultimii ani, activitatea companiei s-a încheiat cu profit. Cum comentaţi evoluţia acesteia?
Mihaela Dalar StancaZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
Reporter: Când ai decis că este timpul să faci un business în industria modei? A fost dificil?
Emilia OlescuZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
Cuptorul de la Mechel Târgovişte a fost oprit din nou, pentru o săptămână, după cum au anunţat reprezentanţii Invest Nikarom, noul acţionar al activelor Mechel în ţara noastră.
S.N.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 aprilie 2013
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013 /
Acţionarii Hidroelectrica au aprobat vânzarea microhidrocentralelor pe care compania le mai deţine, iar Euro Insol, administratorul judiciar al producătorului de electricitate, a lansat selecţia evaluatorului.
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
Ieri s-a închis şi ultimul magazin Spar din Braşov, cel de la subsolul Magazinului Star. Potrivit unor informaţii din piaţă, locaţia ar urma să fie preluată de Billa.
A.T.Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013 /
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
Ziarul BURSA #Politică / 9 aprilie 2013
Preşedintele Traian Băsescu a transmis, ieri, un mesaj de condoleanţe lui David Cameron, premierul Marii Britanii, pentru încetarea din viaţă a Baronesei Margaret Thatcher, arătând că aceasta a fost şi un model pentru el personal.
Cătălin AvramescuZiarul BURSA #Editorial / 9 aprilie 2013
ALEXANDRA CRĂCIUNZiarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2013
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a încetat din viaţă ieri, la 87 de ani, în urma unui atac cerebral, informează BBC, citându-l pe purtătorul de cuvânt al baronesei, Lordul Bell.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 aprilie 2013
Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat, luni, două bănci cu suma de 178,4 milioane lei, aceasta fiind cea mai mică sumă acordată de banca centrală prin operaţiuni repo începând cu iunie 2011.
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 aprilie 2013
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 600 milioane de lei prin obligaţiuni cu scadenţa la un an, la un randament de 4,99%, cel mai redus nivel plătit vreodată pentru împrumuturile în lei din piaţa internă.
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
"Credit Agricole" din Franţa vrea să-şi redreseze divizia neprofitabilă de investment banking prin reducerea activităţilor şi costurilor acesteia, urmărind să devină o instituţie europeană de credit, anunţă Financial Times.
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
Acţiunile companiilor listate la bursele din Europa au urcat ieri, ca urmare a avansului peste aşteptări al producţiei industriale a Germaniei.
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 9 aprilie 2013
Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au inaugurat, ieri, pavilionul Rusiei la cel mai mare târg industrial din lume, care are loc în oraşul german Hanovra, în perioada 8-12 aprilie.
V.R.Ziarul BURSA #Revista Presei / 9 aprilie 2013
Politică /A.D. - 20 decembrie, 13:54
Internaţional /A.D. - 20 decembrie, 13:31
Internaţional /A.D. - 20 decembrie, 13:16
Internaţional /T.B. - 20 decembrie, 12:21
Internaţional /T.B. - 20 decembrie, 12:15
Media-Advertising / 20 decembrie, 12:07
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie
| 5.0896 | |
| 4.3449 | |
| 5.4650 | |
| 5.8140 | |
| 604.5466 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 decembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 16 decembrie
