Guvernul australian a anunţat sâmbătă că a livrat Ucrainei tancuri M1A1 Abrams ca parte a unui pachet de 245 de milioane de dolari australieni (160 de milioane de dolari) pentru a ajuta ţara să se apere în războiul declanşat de Rusia, potrivit Agerpres.
Australia, unul dintre cei mai mari contribuitori non-NATO ai Ucrainei, a furnizat ajutoare, muniţii şi echipamente defensive de când Rusia a invadat ţara vecină în februarie 2022.
Ucraina a intrat în posesia majorităţii celor 49 de tancuri oferite de Australia, iar restul vor fi livrate în lunile următoare, a declarat viceprim-ministrul australian Richard Marles.
'Tancurile M1A1 Abrams vor aduce o contribuţie semnificativă la lupta continuă a Ucrainei împotriva invaziei ilegale şi imorale a Rusiei', a declarat Marles într-un comunicat publicat de Ministerul Apărării.
'Aceste tancuri M1A1 Abrams modificate vor oferi o putere de foc şi o mobilitate sporite Forţelor Armate Ucrainene', a remarcat, de asemenea, ministrul apărării australian, Pat Conroy.
Tancurile sunt incluse în suma de 1,5 miliarde de dolari australieni (980 de milioane de dolari) pe care Canberra a oferit-o Ucrainei în conflict, a declarat guvernul.
Australia a interzis totodată exporturile de minereuri de alumină şi aluminiu, inclusiv bauxită, către Rusia şi a sancţionat aproximativ 1.000 de persoane fizice şi entităţi ruse.
Guvernul laburist de centru-stânga din Australia a etichetat anul acesta Rusia drept agresor în conflict şi a cerut ca războiul să fie soluţionat în termenii ceruţi de Kiev.
Ambasadorul Ucrainei în Australia, Vasil Miroşnicenko, a confirmat la rândul său că majoritatea celor 49 de tancuri Abrams donate de Australia au sosit în Ucraina, potrivit EFE.
'În numele Guvernului Ucrainei şi din toate inimile ucrainene, exprim cea mai profundă şi sinceră recunoştinţă faţă de prim-ministrul Anthony Albanese şi viceprim-ministrul Richard Marles', a scris Miroşnicenko.
'Acest gest puternic de solidaritate este mai mult decât un sprijin militar', a subliniat el, numindu-l un mesaj către Ucraina că nu este singură în cel mai întunecat moment al său şi în lupta sa pentru 'libertate, demnitate şi dreptate'.
Nici Miroşnicenko nu a dezvăluit numărul exact de tancuri care au ajuns în Ucraina, mulţumindu-se să declare că restul vor fi livrate 'în următoarele luni'.
Australia şi-a anunţat planurile de a livra Ucrainei aceste tancuri în octombrie 2024, ca răspuns la o solicitare directă din partea guvernului de la Kiev. Tancurile fabricate în SUA nu au fost niciodată folosite în luptă şi au fost scoase din uz în iulie 2024.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2025, 16:07)
Care mai de care isi arunca fierul vechi la lada de gunoi ucraina si se lauda singur cu asta
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2025, 16:56)
Corect, parcă era vorba de niște vechituri , sigur vor ajunge la Krivoi rog la topit.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2025, 19:37)
"La topit" mujici:-)
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.07.2025, 19:43)
Gata, acusica cu aceste tancuri de fiare vechi se va relua marea contraofensiva esuata din vara lui 2024 a mujicilor orci degenerati in ucrainieni unde au fost sfartecati minimum 350.000 dintre ei