Guvernul austriac a refuzat, de la începutul Războiului în Orientul Mijlociu, toate cererile Statelor Unite de survolare militară a teritoriului austriac, subliniindu-şi astfel neutralitatea, informează news.ro.
”Au existat într-adevăr cereri, iar ele au fost refuzate încă de la început”, a declaart AFP un purtîtor de cuvânt al Ministerului austriac al Apărării, colonelul Michael Bauer.
”De fiecare dată când este vorba despre o ţară aflată în război, (cererea) este refuzată”, a subliniat el.
Neutralitatea Austriei este prevăzută de către Constituţie.
Austria nu este un stat membru NATO, însă are o relaţie strânsă cu Alianţa Noerd-Atlantică, din 1995, prin intermediul Programului Parteneriatul pentru Pace.



















































Opinia Cititorului